Re: hip consumerism

["Stefan Iancu" <antinous78@yahoo.com>]

Salut,

Zisesem ca mai scriu ceva despre articolul ala, si am incercat, dar m-am
prins ca pana la urma nu mai inteleg nimic din toata chestia asta.
In fine, am renuntzat deocamdata si va trimit ce scrisesem, dar recunosc ca
nu e deloc clar despre ce e vorba. Poate ne lamurim daca cineva mai are chef
sa comenteze si sa vada ce e ok si ce e prost in ce observatiile astea.


Mai voiam sa spun cateva lucruri pe subiectul asta. Mi-am recitit si
celalalt mail si am observat mai multe greseli din care una mai suparatoare:
distinctia nu era intre o critica a rationalitatii instrumentale si o
critica a rationalitatii non-instrumentale (asta schimba sensul in care
prima formula e folosita de scoala de la Frankfurt), ci intre o critica a
scopurilor si una a mijloacelor, cum spuneam mai apoi.

Ramasesem la afirmatia ca o critica liberala, ca cea a lui Heath, nu se
poate descurca cu o suma de probleme. Am sa fac o lista:


1) Mai intai e observatia Norei ca 'problema' e nu cu cei care vor sa fie
diferiti, ci cu cei care nu vor destul sa fie diferiti. Fara precizari
ulterioare asta kind of misses Heath's point. Pentru ca observatia lui Heath
era ca toate preferintele pentru positional goods duc la problemele asociate
consumerismului (overworking, overspending, etc): daca intr-un grup de 10
oameni fiecare ar incerca sa se remarce ascultand un anume fel de muzica, e
posibil ca nimeni sa nu iasa in evidenta, desi fiecare e diferit in privinta
gustului in materie de muzica de ceilalti. Daca fiecare ar incerca sa iasa
in evidenta consumand anumite bunuri, e clar ca cineva ar avea de profitat
in urma chestiei asteia, spre deosebire de cazul in care fiecare ar consuma
pentru a-si satisface preferintetele pentru non-positional goods.
Deci tind sa cred ca comportamentul respectiv ar fi self deafeating (consum
mai mare decat in cazul in care nu ai incerca sa iesi in evidenta, plus
faptul ca pana la urma nu ai iesit in evidenta) si in cazul cand nu ar
exista o mare masa de imitatori atata timp cat fiecare ar incerca sa iasa in
evidentza consumand un anumit bun.
Prin urmare Nora nu are dreptate daca zice doar ca ca problema e cu
imitatorii si daca astia ar disparea (si fiecare ar incerca sa fie original)
totul ar fi ok, problema e cu a incerca sa iesi in evidentza.
Dar ce ignora Heath e faptul ca unii oameni fac alegeri cu totul deosebite
si unice _fara sa incerce sa iasa in evidentza_, pur si simplu prefera
lucrurile respective, nu si statutul pe care l-ar putea conferi. Si
preferintele lor pot da nastere unor mode, consumului anumitor bunuri si
prin urmare totul se intampla ca in cazul celalalt, in care optiunea era
relativa la alegerile celorlalti. Singura diferenta e ca in cazul asta
respectivul/respectivii care fac alegerea cu totul deosebita nu sufera
pierderi de utilitate in clipa in care ceilalti ii imita, pentru ca ei din
capul locului nu isi doreau statut, ci daor bunul respectiv. In cazul asta e
adevarat, asa cum zice Nora, ca problema e nu cu cei care fac alegerea
originala, ci cu cei care in scurtul timp pana se banalizeaza alegerea
respectiva, vor sa profite de statutul pe care il confera. Daca toti ar face
alegeri originale de tipul asta (nerelative la alegereile celorlalti) nu ar
fi nici o problema din punct de vedere al utilitatii personale (si nici dpdv
valoric).

2) Heath nu face diferenta intre diverse feluri de hip consumption: exist o
diferenta radicala intre a fi chic achizitionanad un tablou de van gogh si a
fi chic purtand blugi rupti sau cumparand un VW broasca. Spuneam si in
mailul trecut ca tocmai asta a fost ideea generatiei 60', sa puna capat
consumerismului promovand non-consumul, pur si simplu abtinandu-se de la a
consuma, sau consumand lucruri ieftine si urate (broasca). Diferenta intre
cele doua tipuri e ca intr-un caz in care incerci sa fii hip cumparand un
van gogh si cel in care faci asta purtand blugi rupti. Dupa Heath rezultatul
e identic, dar asta nu e adevarat din motivul:

3) Heath lucreaza cu un concept de 'bun' care sterge o distinctie importanta
intre probleme similare economice si valorice. Un exemplu: cineva poate sa
incerce sa iasa in evidenta folosind un anumit cuvant sau facand un anumit
tip de glume. Glumele nu se cumpara si nu sunt produse de companii. Daca e
vreo problema cu ele, e cu siguranta diferinta cel putin in anumite privinte
de problema masinilor VW sau a muzicii. Nimeni nu e overspent pentru ca e
silit sa faca un anumit tip de glume daca vrea sa fie acceptat intr-un grup,
cu toate astea o problema ramane.

4) Heath ignora faptul ca statutul e relativ la o comunitate. Desi alegerile
lui X sunt mimetice in interiorul grupului lui de prieteni rockeri,
alegerile lui sunt originale relativ la marea majoritate. Cand cineva isi
propune sa iasa in evidentza sau sa copieze pe cineva, asta are sens numai
relativ la un grup anume: a iesi in evidentza in cadrul facultatii de
filosofie ascultand hip-hop insemna a fi ca majoritatea raportat la restul
tinerilor din romania.

5) o consecinta a lui 4) este ca heath nu poate sa explice in amanunt
anumite alegeri. De exemplu, mie mi-a sunat foarte ciudat ceva la exemplul
ala cu REM. Daca mai tineti minte, zicea ca acum nu stiu cati ani era o
chestie deosebita sa asculti rem, pt ca nu asculta mai nimeni, dar acuma ca
asculta toata lumea nu mai e nici un statut hip, cool, asociat. Intrebarea e
cum de cineva care vrea statut alege ceva ce nu mai e apreciat de majoritate
(si in consecinta nu e apreciat nici el) si de ce apoi, cand toata lumea
recunoaste valoarea asociata faptului ca asculti rem, respectivul paraseste
preferinta asta (cand abia capatase recunoastere) pentru o alta....

6) Heath nu face distinctia intre diverse tipuri de a avea preferinte
relative le ale celorlalti: distinctia pe care o vede, intre 'vreau sa fiu
ca toti ceilalti' si 'nu vreau sa fiu ca toti ceilalti' admite distictii
ulterioare. De exemplu 'nu vreau sa fiu ca toti ceilalti' e de doua feluri:
'nu vreau sa fiu ca toti ceilalti pentru ca vreau ca toti ceilalti sa ma
placa' si 'nu vreau sa fiu ca toti ceilalti pentru ca toti ceilalti sa nu ma
placa'. Evident ambele tipuri sunt preferinte relative si dupa cum ziceam la
1) ambele ridica probleme de utilitate in acelasi fel (atunci cand
respectivul e imitat trebuie sa schimbe alegerea), dar diferenta este ca cei
care nu vor sa fie placuti primesc ce vor atunci cand nu sunt imitati (si in
consecinta nu isi reorienteaza alegerile).




_________________________________________________________
Do You Yahoo!?
Get your free @yahoo.com address at http://mail.yahoo.com