Hai sa ne uitam mai intai la ce se intampla pe net. Toti oamenii care “se dau pe net” se confrunta cu o cantitate uriasa de informatie. Sunt o multime de site-uri, pagini, filme, texte, inregistrari audio, poze s.a.m.d.
Avem, din fericire, motoare de cautare. Din nefericire, nici unul nu reuseste sa organizeze foarte bine informatia.
Din pacate, astfel de oameni detin uneori functii publice importante, ceea ce-i face sa fie ascultati de multi si crezuti cu usurinta. Sau lucreaza in presa, influentand mii de alti oameni incapabili sa gandeasca pe cont propriu. Dar nu despre asta e vorba acum.
Pe 27 ianuarie e Ziua Internationala a Comemorarii Holocaustului. Da, mai e pana atunci, dar am vrut sa va spunem din timp. Hai sa vedem cat si cum vor vorbi autoritatile si presa despre asta.
[imaginea am preluat-o de aici]
Costel are cont pe YouTube. Nu va spunem adresa (Costel e un personaj fictional, asa ca ar fi mai greu; n-ar fi, totusi, imposibil; exista personaje fictionale cu blog – Jessica, din True Blood, de pilda; dar ne e lene sa-i facem cont pe YouTube lui Costel doar pentru postul asta).
In plus, Costel are o camera de supraveghere in fata casei. Intr-o zi, cand s-a intors acasa, a vazut ca i-a lasat cineva niste gunoaie in fata usii. S-a uitat la inregistrarea video a camerei de supraveghere si a descoperit ca la un moment dat apare acolo tipul cu gunoaiele. Toata faza dura vreo douazeci de secunde, dar i se vedea si fata destul de bine.
Nu-l cunostea pe tip, dar i s-a parut nashpa ca i-a lasat gunoaiele alea. Dupa ce si-a strans gunoaiele din fata usii, Costel s-a gandit sa salveze secventa aia din inregistrare si sa o puna pe YouTube. Dar dupa aia s-a gandit ca poate n-ar fi totusi ok sa ii puna tipului aluia fata pe YouTube.
Si cam asta e tot. Inca nu stim ce am face daca am fi in locul lui Costel (probabil n-o sa fim, fiindca n-o sa ne punem o camera de supraveghere in fata casei, dar putem sa ne inchipuim ca am sta la un moment dat cu chirie intr-un loc in care exista deja o camera de supraveghere s.a.m.d.). Aveti vreo idee?
Here is a great post featured on a blog we’ve only recently discovered. From our experience, however, were the right column dedicated to a morning spent in Berlin or Utrecht, the comparison might not have looked so good for Romania. 🙂
Probabil unii oameni vor ajunge aici cautand asa ceva, asa ca trebuie sa le oferim macar un link. 🙂 In postul asta e vorba insa despre o nedumerire. Pe scurt, n-am inteles de ce au urlat lautarii (live si din boxe) in ultimele doua nopti pe straduta noastra.
Nu conteaza ca au cantat manele (in paranteza fie spus, nici nu stiam ca exista manele potrivite pentru priveghiuri; se pare ca exista). Nu simpatizam cu “miscarile anti-manele”. Nu ne plac toate genurile muzicale, unele chestii ni se par de prost gust s.a.m.d., dar asta nu e un motiv pentru a cere sa fie interzise. Avem, in schimb, o problema cu oamenii care vor sa ne oblige sa ascultam muzica pe care o asculta ei. Mai ales la 2 noaptea.
Ok, a murit cineva. De obicei, daca persoana care a murit ti-a fost apropiata, vrei sa-i pastrezi o amintire frumoasa. Si atunci, de ce te-ai apuca sa faci chestii care sa-i determine pe oamenii din jurul tau sa injure printre dinti si sa-ti blesteme mortul, fiindca nu se pot odihni din cauza ta?
Nu cred ca filosofii ar trebui sa sa planga de faptul ca filosofia nu mai este regina stiintelor. Probabil asta nu se va mai intampla niciodata, pentru ca timpurile sunt altele. As vrea sa vad o luare de pozitie a unui filosof legata de moralitate, etica, politica, in legatura cu ce se intampla in spatiul public romanesc, dar asta nu se intampla.
Continue reading
Povestea e asa. Stateam intr-o garsoniera dintr-o casa cu doua etaje din Cotroceni. Nu exista asociatie de locatari si nici administrator. Singurele cheltuieli comune erau cele cu apa rece si gunoiul. Vreo doi ani m-am ocupat de treaba asta, dar doamna B. J., una dintre vecine, nu platea niciodata nimic. Pe langa asta, rupea sistematic afisele cu sumele platite. Probabil o deranja sa vada cum ii creste datoria, datorie pe care o acopeream eu din banii mei.
Ma calca pe nervi oamenii care vorbesc tare in public. De fapt nu ma calca doar pe nervi. Imi dau,… asa,… o stare de stupefactie. Incerc de fiecare data sa inteleg cum de nu-si dau seama ca i-ar putea deranja si pe cei din jur – “Sa fie unii oameni chiar atat de prosti? Wtf!?”
Azi am gasit o explicatie.
Credeti ca parintii ar trebui sa fie obligati prin lege sa nu renunte la copiii lor? Sau nu?
Sa zicem ca parintii unui copil s-au hotarat sa il dea la orfelinat. Ar trebui ca statul sa le dea o amenda? Sau sa nu le permita sa renunte la copil? Sau ar fi mai bine ca statul sa nu faca nimic? Cum ar fi mai bine? Si de ce?
Am niste prieteni care stau la curte, in Bucuresti. Dintr-o curte alaturata ii aud tot timpul pe vecini cum urla (la propriu) la copil. Uneori il injura. Se gandesc ca e posibil sa-l si bata.
Acum, daca nu ai un copil, ai putea zice: “e copilul lor, curtea lor, fac ce vor, n-am dreptul sa ma bag”. Daca ai, poti sa simti ca ai un fel de responsabilitate. Nu doar fata de copilul tau, ci si fata de alti copii. E nashpa ca un copil sa fie tratat asa, indiferent al cui e.
“Ce putem sa facem?” – m-au intrebat prietenii mei.