Category Archives: social

Iisuse Hristoase, apara-ma de homofobi!

image

Asta e mesajul genial pe care l-am ratat ieri. Avem o scuză, venea ploaia, avem un bebeluș cu otită și am aflat târziu de Marșul diversității 2014 de la Bucharest Pride.

Iar anul ăsta marșul s-a nimerit în același timp cu finala feminină de la Roland Garros. Măcar acolo n-ar fi sărit nimeni de fund în sus dacă s-ar fi sărutat Halep și Sharapova la sfârșitul meciului. 🙂

P. S. Poza am preluat-o de la Tinkerbelle, de pe forumul Softpedia (aici), alte poze frumoase am văzut aici.

P. P. S. Poll-ul de pe Softpedia e dubios, dă impresia că trebui să alegi – ori susții că un grup de oameni trebuie să aibă aceleași drepturi ca și tine, ori îi detești pe cei din acel grup. Cele două nu se opun. Noi îi detestăm pe homofobi, nu ne împrietenim cu ei, nu i-am lăsa să interacționeze cu copiii noștri etc. Dar credem că atât timp cât respectă legile țării (nu incită la ură, nu agresează verbal alte persoane etc.), e firesc să se bucure de toate drepturile de care ne bucurăm și noi.

O dilemă pentru adolescenți

Să zicem că ești băiat și îți place o fată și ai vrea să o săruți și ești la ea acasă la un party și ai rămas tu cu ea și două prietene ale ei (care sunt draguțe) și jucați ceva cu bilețele cu porunci și îți pică biletul cu “sărută celelalte persoane din cameră” și poți să faci porunca sau să refuzi (și pierzi jocul). Pe scurt, ai șansa să o săruți pe fata de care îți place, dar doar dacă mai săruți alte două fete.

Dar nu asta e dilema. Să ne gândim la același scenariu, cu o fată și trei băieți. Iar acum să zicem că am întreba zece băieți și zece fete ce ar alege. Probabil că mai mulți băieți decât fete ar alege să facă porunca. De fapt, probabil că mai mult de jumătate dintre băieți ar considera ca nu e nici o problemă să o facă, în timp ce mai mult de jumătate dintre fete ar spune că n-ar fi prea ok să o facă (dacă nu vi se pare, puteți înlocui sărutul cu altceva).

Deci dacă s-ar vota, după votul băieților ar ieși că porunca e ok, iar la cel al fetelor ar ieși că nu e. Dar e vorba, până la urmă, de unul și același scenariu. N-ar trebui să existe vreo diferență. Ori e ok (sau chiar preferabil) să accepți porunca, și atunci trebuie să fie ok și pentru băieți, și pentru fete, ori nu e, și atunci nu e nici pentru fete, nici pentru băieți.

Cine are dreptate, până la urmă?

Solidarizări și desolidarizări

Au fost multe săptămâna asta. Am citit și noi, că nu ne uităm la teve. Un lucru e clar. Nu e ok ca un om să fie bălăcărit la teve, indiferent cine ar fi. Ce se poate face ca să nu se mai întâmple asta prea des habar n-avem.

Ciudat e că nimeni nu mai vede când același om e împroșcat cu lături pe net. Iar pe net e chiar mai ușor să rezolvi problema.

O critică sau chiar o ironie sunt altceva decât o încercare de a umili pe cineva. În majoritatea cazurilor e ușor să le distingi. Iar dreptul la opinie nu include și dreptul de a umili sau de a instiga la ură. Nu există nici o excepție aici. Nu e ok să încerci să îi umilești pe alți oameni, pur și simplu.

Continue reading

Un cadou pentru îndrăgostiți

Vă dăm cadou o idee. Nu e doar pentru ziua de azi. Aveti nevoie de o gentuță cu ceva de ronțăit, sticluțe mici de șampanie, vin sau suc de morcovi, după preferințe, prosopel, cearșaf și alte accesorii (prezervativ, ulei de masaj, whatever).

În al doilea rând, aveți nevoie de niște “prieteni de familie” dispuși să vă “închirieze” garsoniera, apartamentul sau vila pentru o oră-două, în ideea că o să le returnați serviciul cu altă ocazie.

În fine, dacă aveți copii, trebuie să găsiți pe cineva care să stea cu ei câteva ore. Dacă nu, le puteți returna favorul prietenilor cu aceeași ocazie. Voi mergeți sa petreceți câteva ore la ei acasă, iar in timpul ăsta ei merg la voi (trebuie să va întâlniți la început și la sfârșit ca să faceți schimb de chei, bineînțeles).

În orice caz, ca joc erotic, ăsta cu schimbul de domiciliu e mai simplu decât cel cu schimbul de parteneri. 🙂

Have fun!

Oameni si caini

Putem sa-i facem pe caini mai buni? Sigur ca putem. Ma rog, nu-i putem face mai buni jucatori de sah, dar putem sa-i facem, de pilda, mai putin agresivi, daca dorim. De fapt, pe unii chiar i-am facut mai putin agresivi. Exista rase de caini. Noi le-am creat, prin felul in care am imperecheat cainii.

Dar asta ar functiona si la oameni, nu? Sa zicem ca oamenii si-ar propune sa respecte pretutindeni in lume regula urmatoare: “Nu fa copii cu o persoana agresiva!”. In cateva sute de ani, toti oamenii agresivi ar ramane fara urmasi, asa ca agresivitatea, care se transmite genetic, ar disparea. Nu ar fi bine sa existe o asemenea regula?

Pana la urma, nimeni nu ar avea de suferit, iar toata lumea nu ar avea decat de castigat. Iar daca vi se pare ca o lege care sa prevada amenzi e prea restrictiva, n-ati fi, totusi, de acord, cu o regula nescrisa, pe care oamenii sa o respecte, pur si simplu, din bun-simt? (De fapt, nu cumva oamenii respecta deja anumite reguli din astea, desi mai calca uneori pe langa?)

Dar atunci, de ce sa asteptam cateva sute de ani? Daca am putea identifica “gena agresivitatii” si am indeparta-o, cumva, de cand e conceput un copil, nu am castiga timp? Daca am avea mijloacele necesare pentru a face asta fara costuri prea mari, nu ar trebui sa facem asta? Iar daca am face asta, de ce ne-am opri doar la problema agresivitatii? De ce sa nu-i facem pe oameni mai buni in toate privintele, apeland la inginerie genetica?

Probabil nu sunteti de acord cu ultima propunere. Dar atunci e ciudat. Oamenii accepta ca e ok sa se imbunatateasca, ma rog, ca specie, prin alegerea partenerilor cu care sa faca copii, dar nu accepta sa apeleze la inginerie genetica, desi rezultatul e acelasi. Cum vine asta?

Tara soferilor

De ce? Fiindca trotuarele sunt lasate de izbeliste, asa ca daca esti pieton trebuie sa faci slalom printre sute de baltoace, in timp ce soselele sunt reparate an de an.

Binteinteles, cei care fac soselele nu se gandesc ca la un moment dat mai trebuie sa traverseze si niste oameni pe acolo. Daca ploua si apa se aduna la marginea trotuarului si pietonii trebuie sa inoate ca sa ajunga la zebra, ii doare fix in pix.

Continue reading