Category Archives: social

Îl urăști pe Traian Băsescu?

De ce? Fiindcă “a tăiat pensii și salarii”? Păi n-a tăiat. Președintele țării nu poate tăia pensii și salarii. Doar guvernul o poate face și doar acolo unde e vorba despre bani publici. Băsescu putea să mintă că s-a opus tăierilor, dar vai, guvernul nu l-a luat în seamă. Putea să se spele pe mâini și să nu-și strice imaginea. I s-a părut că e o chestie de onoare să fie alături de guvern și să își asume și el răspunderea pentru niște măsuri nepopulare. Câți ar fi făcut asta?

Dar nu contează. Poate tot sunt destule chestii pentru care merită să îl urăști pe Băsescu. Totuși, ceva nu e clar. Nu crezi că justiția e liberă? Nu înțelegi cum funcționează lucrurile într-un stat de drept?

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, atunci justiția o să-și facă treaba. Și doar justiția poate să facă vreo chestie aici. Jurnaliștii care îți spun cât e de nașpa Băsescu nu sunt judecători.

Așa funcționează un stat de drept. Avem încredere în justiție. Oamenii politici care încalcă legea și sunt pedepsiți încearcă să te convingă că au fost condamnați pe motive politice. Mint.

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, nu e nevoie să vină Ponta președinte ca să își facă justiția treaba. E suficient să fie președinte o persoană care nu se va băga peste judecători, procurori, DNA etc.

Avem un stat de drept. Când o rudă apropiată a președintelui e arestată, iar președintele spune că nu poate comenta dacă i se pare corect sau nu ce se întâmplă, fiindcă asta ar însemna să se bage peste justiție, e clar că trăim într-un stat de drept.

Nu-i nevoie de Ponta pentru ca justiția să își vadă de treabă. Mai mult, a crede că e nevoie de Ponta înseamnă să crezi că ar fi ok ca Ponta să se bage peste justiție, să le spună procurorilor și judecătorilor ce să facă (nu că n-ar mai fi încercat asta și până acum). Dar dacă s-ar întâmpla așa, atunci Băsescu chiar ar fi îndreptățit să se plângă că e anchetat din motive politice.

Oricât l-ai urî pe Băsescu, nu asta vrei să vezi – o răzbunare politică. Vrei să fie pedepsit pentru că e vinovat în fața legii, nu fiindcă nu-ți place ție de el (și crezi că Ponta e pe aceeași lungime de undă cu tine).

Și atunci, de ce e nevoie să te gândești la Băsescu pentru a-l vota pe Ponta? Ce treabă au una cu alta? Dacă Băsescu e vinovat în fața legii, nu e mai bine ca legea să se aplice, pur și simplu? Or, Ponta s-a opus deja în mai multe situații aplicării legii. Dacă va fi președinte și le va spune magistraților ce să facă, sigur o să le spună ce vrei tu?

Și dacă nu, ce-o să faci? N-o să-l urăști doar pe Băsescu (fără să afli, până la urmă, dacă a încălcat sau nu legea), o să-l urăști și pe Ponta. Și n-o să ajungi până la urmă să te urăști și pe tine? Puteai vota un președinte care crede în statul de drept, nu vrea imunitate, nu vrea să se bage peste justiție, ci doar să se aplice corect legea pentru toți (inclusiv pentru Băsescu), dar ai ratat ocazia.

Și de ce? Fiindcă te-au păcălit unii să nu mai ai încredere în justiție exact după ce România a devenit un stat de drept și tot occidentul a văzut asta? Păi noi în primul rând de asta nu vrem să fie Ponta președinte. Știm că trăim într-un stat de drept. Avem încredere în justiție. Vrem ca toți oamenii care au încălcat legea să plătească pentru asta, oricine ar fi ei. Putem vedea că și Iohannis vrea același lucru și putem vedea că și el are încredere în justiție. Dacă ar fi crezut că justiția e politizată, ar mai fi spus că n-are nevoie de imunitate prezidențială? Nu-l vrem pe Ponta fiindcă cu el riscăm ca România să nu mai fie un stat de drept. A încercat de mai multe ori să se bage peste justiție. Dacă a făcut-o ca prim-ministru, ce garanție avem că nu o să o facă și ca președinte?

Aici nu e vorba despre anti-basisti și basisti. E vorba despre oameni care cred că trăim într-un stat de drept și oameni care nu cred asta. Primii nu vor să piardă ceva foarte important. Ceilalți nu pot crede că riscă să piardă ceva important, fiindcă ei nu știu că există deja acel lucru important. Dar e ușor de văzut cine are dreptate și cine greșește.

Pe cine votam?

Votăm, ca și în primul tur, persoana care ni se pare cea mai competentă pentru funcția de președinte. Pentru asta e suficient să ne uităm la CV și la declarația de intenții.

Dar mai e ceva. Domnul Iohannis ne inspiră încredere. Avem încredere că nu o să regretăm că l-am votat.

Dacă printre votanții domnului Ponta există și oameni cu conștiință, atunci sunt într-o situație foarte tristă. Dânșii trebuie să voteze fără să poată avea încredere că o să iasă bine.

Nu e vorba că nu putem avea noi încredere în Victor Ponta. Nimeni nu poate avea încredere deplină că dacă iese Ponta președinte nu s-ar putea întâmpla chestii nashpa. Chiar dacă domnul Ponta ar fi un președinte ok, probabil nu va fi băgat în seamă de liderii occidentali. Și e probabil ca mulți români să plece din țară. La fel, e probabil că tot felul de corupți se vor folosi de Victor Ponta pentru a scăpa de probleme. Iar în felul ăsta va fi slăbită justiția, va intra iar sub control politic și așa mai departe.

Chiar dacă votanții domnului Ponta nu-i văd defectele personale, nu pot să nu vadă că în jurul său sunt prea mulți corupți. Un singur om nu-i poate ține pe toți în frâu. Există, altfel spus, un risc.

De ce e ceva trist aici? Fiindcă un om care are conștiință, dacă votează greșit, ajunge să se simtă vinovat. Iar de sentimentul ăla de vină e greu să scapi. E trist să votezi știind că riști să trăiești tot restul vieții cu gândul că mai bine stăteai acasă. Pentru oamenii ăștia îndemnul de a vota cu orice preț nu e neapărat ceva bun. Poate li s-ar face un bine mai mare dacă li s-ar spune că e ok și să rămână acasă.

Serios, despre vot

Vă spunem, pe scurt, de ce nu ne interesează ce au în cap oamenii care au votat cu Ponta. În ’90, oamenii care l-au votat pe Ion Iliescu în Duminica Orbului habar n-aveau ce-i aia democrație. Ei voiau liniștea comunistă. Îi durea in fund de libertate. Pensii, slujbe sigure, să nu vină capitaliștii peste ei, etc.

FSN-ul lui Iliescu nu era un partid politic, ci un fel de mafie securisto-comunistă. În ’90, dacă aveai vreo 18 ani și gândeai cu capul tău, puteai să vezi ca Iliescu și FSN-ul nu reprezintă o opțiune politică, ci anularea idealurilor din ’89. Mă rog, idealurile celor care au ieșit în stradă fără un plan făcut de acasă.

Continue reading

Românii din afară

Fiindcă n-au votat în masă cu iubitul lor candidat, unii români din țară au început să îi batjocorească pe cei din afară, spunând că au plecat să spele veceuri prin străinătate, că sunt basisti spălați pe creier s. a. m. d.

Ceea ce nu înțeleg respectivii este că orice muncă onestă e ok. Numai in ochii lor e o rușine să speli veceuri. Bineînțeles că nu toți românii din străinătate spală veceuri, dar asta nu contează cu adevărat. Ceea ce contează este că sunt destui oameni care ar prefera să spele veceuri în străinătate în loc să trăiască în România.

De ce? Fiindcă aici există prea mulți oameni care nu apreciază munca onestă. Sunt prea mulți aia care nu au deprinderi elementare de trai civilizat. Fiindcă aici, când votezi, nu ești printre oameni cu opțiuni politice diferite de ale tale, ci printre oameni care nu dau doi bani pe democrație și pe statul de drept. Ăștia au fost alegătorii lui Ion Iliescu în ’90. O bună parte dintre cei care au plecat atunci din România au plecat din cauza lor.

Cum să trăiești printre asemenea oameni? Mai important, cum să îți crești copiii printre ei? E greu să nu te îngrozești gândindu-te la asta. Copiii tăi vor trebui să trăiască împreună cu copiii lor. Nu e mai bine să te duci în altă țară, unde copiii tăi vor crește printre oameni normali? Nu te-ai duce chiar dacă o să speli veceuri?

Noi încă mai sperăm că se va putea trăi normal și aici. Dar îi înțelegem bine pe cei care au plecat. Iar cei care îi batjocoresc pe net fiindcă nu l-au votat pe candidatul de la care așteaptă ei pomeni și protecție in caz de furtișaguri (chiar dacă asta înseamnă ca România să nu mai fie un stat de drept) nu observă un lucru mic de tot. Pentru cineva care a plecat din cauza unora ca ei batjocura lor nu înseamnă nimic. E doar o confirmare că hotărârea de a pleca definitiv din România a fost îndreptățită.

Românii care se isterizează acum văzând cum votează cei din străinătate sunt cei care fac din România o țară de nelocuit. Cum își permit “niște străini” să aleagă un președinte pentru ei? Mai ales că străinii aia nu plătesc impozite din care să li se arunce și lor o ciozvârtă nemuncită după ce fură baronii tot ce e de furat. Cum să rămână ei fără ciozvârta aia din cauza unora care nici n-au plătit pentru ea?

E o dramă!!! Lol.

Dar noi încă mai sperăm că acești români vor disparea împreună cu baronii lor și cu președintele lor iubit. Iar când copiii noștri vor fi mari, copiii unora dintre românii care “au spălat veceuri în străinătate” vor putea să se întoarcă și să trăiască alături de ei, într-o țară normală.

Ați observat că… (1)

Ați observat că oamenii, când îmbătrânesc, încep să semene tot mai mult între ei? Bărbații, de pildă. Dacă n-ai o burtă uriașă sau o chelie înspăimântătoare, la 60 de ani arăți la fel ca majoritatea tipilor de 60 de ani. La 80, din punct de vedere al aspectului fizic, toți bărbații sunt intersanjabili, ca paharele de plastic de la automatul de cafea.

(E la fel și în cazul femeilor. Ideea că femeile ar îmbătrâni mai repede decât bărbații e o prejudecată idioată. Nu îmbătrânesc mai repede, doar că uniformizarea asta de look pe care o aduce bătrânețea e tolerată mai greu de bărbați. Pentru că sunt varză. Nu felul în care arăți e totul. Dacă ți-ai dezvoltat o personalitate puternică, distinctă, autentică, nu vei fi la fel ca toți ceilalți, chiar dacă arăți cam la fel. Unii oameni nu realizează asta, în fine,…)

O revelație

Animalele trebuie să recunoască repede chestii de genul “ăsta e un prădător”, “pe ăsta aș putea să îl mănânc”, “cu ăsta aș putea să mă împerechez”, “ăsta nu contează” etc. Oamenii se trag din animale și au și ei pornirea asta. Încearcă să își formeze o impresie unii despre alții într-o secundă. Iar în prima secundă ce poți să observi la alt om? Culoarea pielii, dacă e bărbat sau femeie, în ce limbă vorbește. Ca să iți faci o impresie în condițiile astea trebuie să te sprijini pe prejudecăți. De aia avem prejudecăți rasiale sau prejudecăți de gen. “Dacă e bărbat, atunci e…”, “dacă e femeie, atunci e…” – chestiile astea or fi bune în sălbăticie, când trebuie să iei decizii și să acționezi imediat. În lumea civilizată avem ceva mai mult timp să ne cunoaștem unii pe alții, dincolo de ceea ce vedem la suprafață, în prima secundă. Chiar dacă ne tragem din animale, asta nu înseamnă că trebuie să rămânem ca ele.

E aiurea ca din cauza unor chestii de genul ăsta (în fine, povestea întreagă e mai complicată) femeile să nu se bucure de drepturi egale cu bărbații, iar bărbații să fie băgați în niște șabloane care nu li se potrivesc. Important nu e dacă suntem femei sau bărbați, ci dacă suntem oameni sau animale.

Răul cel mai mic

Poate știți, oamenii ceva mai bine informați și cu un pic de cultură politică sunt de părere că doamna Macovei ar fi cea mai bună în momentul de față pentru funcția de președinte. Dacă nu o să ajungă în turul doi, o să trebuiască să votăm, ca de obicei, răul cel mai mic.

Ne gândeam cât de funny ar fi ca în turul doi să rămână Iohannis și Macovei. În loc să votăm noi răul cel mai mic, să voteze antenistii “răul cel mai mic” (din punctul lor de vedere). Probabil pentru ei Iohannis ar fi un rău mai mic decât Macovei.

That aside, să zicem că ar ieși Ponta. Ce se poate întâmpla așa de rău? De întors înainte de nouăzeci nu ne mai putem întoarce, cu corupția, furturile și șpăgile ne-am obișnuit, imaginea României oricum nu e prea grozavă în afară, așa că nu prea are ce să strice Ponta etc.

Ok, în loc să progresăm, o să batem pasul pe loc. Dar există un rău și mai mare, după părerea noastră. Ați observat că am vorbit in termenii ăștia – “noi” și “ei”. Sunt destui oameni care văd așa lucrurile. “Ei” sunt cei lipsiți de educație, cei pentru care un plagiat nu contează, cei care s-au obișnuit cu minciuna și hoția, cei pentru care e important “să te descurci” fără să muncești, misoginii, homofobii, necivilizații, habotnicii încuiați degrabă pupători de moaște, părinții care-și bat copiii etc. “Noi” suntem cei care vor să își crească aici copiii și încercăm să facem din mizeria din jur o țară locuibilă.

Am îngroșat liniile, dar asta e percepția. Dacă iese Ponta, atunci o bună parte dintre cei din categoria “noi” or să piardă orice legătură cu țara. Chiar dacă trăiesc aici, în continuare, nu vor mai simți că asta e țara lor. “O țară care-l votează pe Ponta nu merită să îți mai pese de ea” – probabil așa vor gândi. După care se vor izola. Chiar dacă vor rămâne pe teritoriul României, își vor pierde interesul pentru politică și pentru orice probleme sociale.

“Cianuri? Whatever. Ce rost are să îi aperi pe votanții lui Ponta de cianuri?”
“Bani de spitale? Să le dea Ponta.”
“Libertatea presei? Pentru cine? Pentru publicul antenelor? I don’t care, eu citesc New York Times.”

Chiar dacă nu sunt plătiți cât ar merita, oamenii educați și harnici se descurcă, totuși, mai bine decât cei leneși și fără educație. Se pot descurca ignorându-i pe ceilalți. Cum o să se descurce, însă, o țară lăsată pe mâna hoților și mincinoșilor, abandonată de mulți dintre cetățenii ei cei mai educați, indiferent unde trăiesc?

Curcubelul de la Botoșani

Cică s-au supărat popii că-s umbreluțe cu curcubelul la Botoșani, au cerut să dispară, iar primarul s-a executat să trăiți.

În  Geneză, Capitolul 9, scrie:

9. “Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.
10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;
11. Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul”.
12. Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: “Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,
13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori,
15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.

Lăsând la o parte faptul că în acelaşi capitol sunt încurajate sclavia + pedeapsa cu moartea și sunt interzise fripturile în sânge, se pare ca Dumnezeu, deși e omniscient, are nevoie de curcubel ca de un nod la batistă, ca să nu uite că a promis să nu mai bage vreun potop în program.

Sună a bullshit, dar se presupune că popii cred chestiile alea. Deci curcubelul de pe umbreluțe era util pentru protecție (măcar în mintea lor). Și totuși au cerut să fie scos, de unde reiese că li s-a făcut de niște inundații.

And it makes perfect sense. Catastrofele naturale îi fac pe oameni mai credincioși, deci popii nu au decât de câștigat din toată povestea asta. Plus că după inundații or să dea vina pe “păcătoși”, așa că s-au scos pe toată linia. 🙂

That aside, nu e clar ce-a fost în capul domnului secundar (fiindcă nu merită să-i spunem “primar”). Dacă uităm un pic de bullshit-ul bisericesc, umbreluțele alea au fost cumpărate din bani publici și e cam aiurea să le scoți, bătându-ți joc de o investiție publică, mai ales când oamenii din oraș sunt ok cu ele.

Actori, cântăreți, poze si generatia 2100

“Nu-ți face poze fără haine, ca să nu ajungi pe internet.” – asta pare să fie ce-au înțeles unii din scandalul cu pozele vedetelor. Lăsând la o parte faptul că asta miroase a ‘blaming the victim’, generația 2000 nu dă doi bani pe astfel de “sfaturi”.

Poate peste 50 de ani pozele în care oamenii nu poartă haine nu vor mai fi văzute ca și când ar fi foarte diferite de cele cu oameni care poartă haine. Iar atunci o să fie mai clar că problema nu are legătură cu lipsa hainelor, ci cu acțiunile celor care fură poze, le folosesc într-un context complet diferit, ignorând intențiile autorilor, le deturnează semnificaţia, le transformă în mijloace prin care o persoană poate fi batjocorită etc.

Continue reading