Se inventează o pastilă. Dacă o iei, trăiești cu un an mai puțin (față de cât ai fi trăit dacă nu o luai), dar ai 50% șanse să faci o descoperire importantă pentru omenire.
Întrebarea nu e dacă ai lua pastila sau nu (și de câte ori), ci dacă ai fi de acord să fie pusă în vânzare, astfel încât oricine să și-o poată cumpăra, dacă vrea (se presupune că n-ar fi prea scumpă). Just think about it.
[to be continued]
Că BOR,…
Că se scriu chestii pompos-stupide în 22.
Că susținători ai lui Băsescu îl critică (doamna Pora, de pildă, de parcă nu-ți poți schimba părerea ca jurnalist).
Că parlamentarii,…
Că Times New Roman face glume nesărate.
Că Antenele se premiază singure.
Că suntem pielea pulii în UE (ca influența).
Că virtualul ne dezumanizează.
Că tehnologia ne scapă de sub control.
Că pensionarii sunt de fapt violenți.
E ca și când ne-ar fi futut Caragiale creierii, pe scurt. Nu mai trăim în lumea aia. Ne călcăm (autocorect) pe noi pentru mizerii imaginare (sau irelevante). We fuck our lives for worthless shit.
LE: “On a lighter note”, azi e ziua de comemorare a holocaustului.
Zice Victor Ponta pe blog:
Societatea omenoasa pe care mi-o doresc pentru Romania ar avea in vedere in primul rand o schimbare de atitudine: abandonarea ideii de individualism crunt in favoarea celei de comunitate.
Nici un om ok nu poate să nu fie de acord cu asta. Doar un individ bolnav la cap nu și-ar dori ca oamenii să fie mai puțin individualiști (și egoiști), să își formeze un simț al comunității din care fac parte etc. Mai ales în România ar fi nevoie de așa ceva, fiindcă, în mod paradoxal, comunismul a dus la pierderea acestui simț al comunității.
Problema e că imediat după citatul de mai sus Ponta începe să vorbească despre ajutoare sociale. Unii dintre noi și-au pierdut complet încrederea în “omenia de stat”. Când ai un sentiment puternic al comunității vrei să faci chestii pentru comunitatea din care faci parte – voluntariat, donații etc. -, nu să dai mai mulți bani statului, ca să fure din ei guvernanții și să nu mai ajungă nimic la cei care au nevoie de ajutor.
Altfel nu se explică de ce, dacă te uiți la comentarii pe net, aproape indiferent la ce și unde, rămâi cu impresia că România e ca o bubă gata să explodeze de prostie. Dacă ar exista cu adevărat atâta prostie, ne-ar fi sufocat de mult.
Reiese că sunt mulți oameni sănătoși la cap, dar care se fac de băcănie urât de tot când scriu pe net. Probabil fiindcă nu sunt în stare să se controleze. Spun chestii pe care nu le-ar spune într-o conversație reală și nici nu simt că au sărit calul.
Adevărul e că suntem niște animale. Un tigru sare la dresor dacă ăla se întoarce cu spatele la el. La fel și noi. Dacă nu vedem fața omului cu care vorbim (sau despre care vorbim), sărim la el.
Internetul ne face proști fiindcă ne permite să comunicăm într-un mod nou. E o comunicare în care nu ne ajută instinctele noastre animalice. Devenim proști și agresivi (verbal) fără să ne dăm seama.
Iar problema nu e anonimatul. Am văzut o tonă de comentarii cretine / superagresive scrise în nume personal pe Facebook. Anonimatul nu s-a inventat odată cu internetul și are rostul lui – îți permite să exprimi păreri care “îi deranjează” pe ceilalți.
Dar acum nu vorbim despre opinii, ci despre mizerii de genul “ia uite ce față nashpa are Kovesi” sau “pe Mihaela Rădulescu o chema de fapt Țiganu” sau “Fata aia ieșise în oraș ca să facă sex, deci care era problema dacă era violată?” s. a. m. d.
Sau, în fine, poate nu ne face internetul proști. Dar atunci înseamnă că România chiar e o bubă gata să explodeze de prostie.
Short story: Nu există femei și bărbați. Există diferențe anatomice și fiziologice minore. Toți suntem la fel. Toți suntem gay, chiar dacă nu vrem să recunoaștem.
Continue reading
Mno, ăia care făceau până acum cerere nu mai trebuie să facă, iar ăia care nu făceau, de-acuma trebuie să facă. Mare brânză. Motivul e simplu. Nu toți sunt creștini ortodocși. Iar dintre cei care sunt, nu toți vor asta pentru copiii lor – să devină buni credincioși ortodocși. E aiurea să fii făcut să te simți prost pe motivul asta, să trebuiască să faci o cerere și să dai explicații. Să te scuzi, vezi doamne, că nu-ți dai copilul să fie educat să devină un bun credincios ortodox.
De scuze și explicații ai avea nevoie dacă ai spune că nu vrei ca al tău copil să învețe să citească, să socotească, că nu vrei să aibă cultură generală, că nu vrei să primească o bună educație științifică sau că nu vrei să învețe să gândească critic, cu propria minte. Sau dacă ai spune că nu vrei să devină un om corect, un bun cetățean și alte lucruri de felul ăsta.
Sigur că nu poți avea o cultură generală bună dacă nu știi nimic despre religie. Credințele religioase sunt o parte a culturii noastre. Spun ceva despre noi, ca oameni. Dar la fel stau lucrurile și cu muzica, artele plastice sau arhitectura. Dacă nu poți să distingi între baroc și gotic, ai o mare gaură în cultura generală. Ca să nu mai vorbim despre stilul brâncovenesc. Sau despre alte chestii specific românești, care s-ar putea învăța în cadrul unor ore de etnografie și folclor.
Dar din cultura universală recentă fac parte și jocurile pe calculator. Cum mai poți fi un om cultivat, în prezent, dacă n-ai auzit de Mario, Sonic sau Zelda? Nu ține de cultura generala să știi că Wolfenstein a fost primul shooter 3D? Nu e firesc să îl joci la ore, ca să îți dai seama cum era?
Ar fi util ca la școală copiii să învețe să cânte la un instrument muzical? Poate că da. Ar fi utile niște ore de istoria tehnologiei? Nu e interesant să înveți la școală despre cum au apărut vapoarele cu aburi, despre cum explodau la început cazanele și despre cum au fost introduse, după tot felul de discuții, reglementări de siguranță pentru cazane? Sau despre cum au fost inventate și cum functioneaza televizoarele sau cuptoarele cu microunde?
Nu suntem toți strategi militari, croitori sau tâmplari, dar nu ar putea să țină de o minimă cultura generală să ai câteva noțiuni de strategie militară, de tâmplărie sau de croitorit? Nu e normal să poți distinge un goblen de un milieu croșetat? Și dacă tot vorbim despre meserii, câteva noțiuni de drept, contabilitate sau statistică nu i-ar strica nici unui adolescent. De ce nu ar exista asemenea ore la școală? De ce ar fi mai importantă istoria religiilor decât istoria dreptului?
Părinții pot dori tot felul de ore. Dar ce contează asta? Chiar dacă majoritatea părinților ar cere anumite ore, ce importanță ar avea asta? Există, totuși, specialiști. Sunt oameni care au studiat pedagogia, psihologia școlară și tot felul de chestii din astea. Nu e mai bine să vedem ce cred și ce spun ei?
Altfel, sigur, oricine poate avea păreri. Un lucru e sigur: nu ne putem permite să plătim bani publici pentru prea multe ore și nici nu e ok să le facem copiilor un program exagerat de încărcat. Există o serie de abilități și cunoștințe de bază, la care nu se poate pune problema să renunțăm. Religia, nici măcar predată ca la școală și nu ca la biserică, nu se află printre ele.
Să ne gândim, prin contrast, la istoria literaturii universale – nu ar trebui să se facă așa ceva la școală, ani de-a rândul? Și totuși nu se face. Dar atunci tu, ca părinte, ce faci? Stai ca prostul? Scrii petiții? Poate faci și asta, dar încerci să le faci copiilor tăi un program de lectura, să citești cu ei, să discuți. Dacă ții neapărat ca ei să devină și niște buni creștini ortodocși, cine te oprește să mergi cu ei la biserică, să citești împreună cu ei Biblia și să o discuți s. a. m. d.? De ce să plătim noi pentru asta? Nouă, în particular, ni s-ar părea o nesimțire să îi punem pe alți oameni să plătească pentru ca Răzvan și Mihai să devină niște buni catolici.
In toată Europa se distinge între “education about religion” și “education into religion”. A doua chestie nu se face pe bani publici. Prima se poate face pe bani publici, dar s-ar putea să fie alte chestii cel puțin la fel de importante pentru care să vrem să folosim banii ăia. De ce să plătim pentru ore de dans sau pentru autoapărare, când orele respective ar putea fi oferite ca opționale, în locul religiei? Chiar e nevoie să înveți despre religie din clasa 0 și până termini liceul, în fiecare an?
Sigur asta vrea Dumnezeu, să se roage copiii în loc să danseze?
Am vazut jumatate din primul episod. N-am vazut mai mult fiindca n-am avut timp, nu fiindca ar fi fost nashpa. Dar am inteles de ce unii romani se oftica din cauza serialului. Probabil vor ca “strainii” sa vada doar o realitate cosmetizata, ca sa nu se faca de ras.
Frica asta ca nu cumva strainii sa inteleaga gresit si “sa faca o confuzie intre etnia roma si cetatenii romani” e artificiala. Problema e alta. Cei din etnia respectiva sunt mai vizibili fiindca ei sunt cei care pleaca mai mult. Nu pentru turism sau distractie, ci ca sa castige bani. Fiindca aici nu au sanse. Nu-si inchipuie nimeni ca suntem toti niste sarantoci care vor sa munceasca in Anglia, dar faptul ca ii facem pe unii dintre noi sa plece sa munceasca in alta parte e o problema a tuturor romanilor.
Sunt prea multi romani care vor ca vecinii lor saraci (eventual dintr-o anumita etnie) sa devina invizibili, sa dispara, sa plece, sa nu mai existe, daca se poate. Iar asta inseamna ca vecinilor respectivi nu li se mai intinde nici o mana de ajutor aici. Dar ei nu dispar, pur si simplu, ci se duc in alta parte. Si asa ne facem de ras. Dar e aiurea sa ne suparam ca ne facem de ras. Meritam sa ne facem de ras.
Asta nu inseamna ca brusc, toata lumea crede ca toti romanii n-au decat defecte si niciun fel de calitati. Doar ca Romania, ca tara, isi alunga anumiti cetateni, iar chestia asta e mai bine sa o recunoastem decat sa o ascundem sub pres. In loc sa facem istericale de “mari nedreptatiti”, poate ar fi mai eficient sa incercam sa rezolvam problema asta.
Ne-a povestit un amic. Are blog si voia sa faca un experiment si sa scrie dupa aia pe net, dar pana la urma i-a fost jena sa scrie. Ne-a lasat pe noi sa scriem, cu conditia sa nu-i dam numele.
Continue reading
Nu. Avem nevoie de modele. Chiar dacă președintele s-ar strădui să își facă treaba cât poate el de bine, nu-i suficient. Ar trebui să vedem în jurul nostru mai mulți oameni care își fac treaba cât pot ei de bine.
Weird as it may sound, cei mai mulți oameni care nu își fac bine treaba sunt, probabil, în școli, licee și facultăți. Acolo unde dacă încerci să înveți cât mai bine ești imediat etichetat drept “tocilar”. Prin contrast, în Japonia, adolescenții cei mai buni la învățătură sunt admirați de ceilalți.
Noi am produs cea mai nașpa mentalitate posibilă. În România e o rușine să înveți. Profesorii și părinții contribuie împreună la atmosfera asta împuțită. Cât timp n-o să avem destui părinți care să își facă bine treaba de părinte și destui profesori care să își facă bine meseria, n-o să ieșim din rahat.
Anumite atitudini și mentalități nu se schimbă pompând bani în educație, pur și simplu. Sau scriind tot felul de regulamente stupide. Dar e greu să te bagi peste părintele care “e stăpân la el în casă” și “știe” că nimeni n-are dreptul să-l judece. Cum să îi arăți că întreaga societate poate avea de suferit fiindcă el e un părinte prost?
E un slogan bun. Am observat o chestie interesantă. E un slogan bun pentru “nehotărâți”. A vota înseamnă să faci ceva. E o faptă. Ceva pentru care trebuie să îți și asumi răspunderea. A sta acasă povestind despre cum n-ai tu ce să votezi, cum nu te-au convins candidații, găsindu-ți scuze etc. înseamnă, până la urmă, să vorbești, în loc să faci ceva.
Dacă asta cu “fapte, nu vorbe” ți se pare o idee bună, o aplici. Vrei să o aplice politicienii, dar tu nu? Păi n-ar fi cam nedrept? De ce doar unii să vorbească mai puțin, dar să facă mai mult?
“Păi ăla e politician. E plătit.”
Și tu ești cetățean. Stai pe teritoriul unui stat care încearcă să îți protejeze niște drepturi, libertății, alea-alea. Tot e mai bine decât în junglă. La noi, chestiile astea funcționează cu un președinte de stat, altfel nu. Nu-i normal să votezi, adică să faci ceea ce ține de tine pentru ca statul în care ești să funcționeze? Sau vrei să plătești pe cineva să voteze în locul tău?
“Dar nu m-a convins nici unul dintre candidați.”
Hai să zicem că ar fi așa. Ceri să fie pe buletinul de vot o căsuță cu “nu mă satisface nici un candidat”. Și până apare chestia asta te duci la vot, întrebi acolo cum să faci să se vadă că asta vrei să votezi și gata. Sau îți desenezi căsuța aia cu mâna ta pe buletinul de vot și o ștampilezi. Daca fac asta mai mulți oameni, tot se schimbă ceva.
“Nu se schimbă, îmi fură aia votul sau îl dau anulat, e degeaba.”
Aha, tot să vorbești vrei. Atunci rămâi cu vorbele. Dar nu te mai lăuda că tu vrei “fapte, nu vorbe”. Nu vrei. Doar spui asta. Tot vorbe.
De fapt, nu înțeleg de ce nu te duci să-l votezi pe Ponta. Ești la fel de mincinos și de ipocrit. Probabil de lene.
“Da’ ce, toți ăia care se duc să voteze cred în ‘fapte, nu vorbe’?”
Nu. Ăia care nu se duc nu cred. De aici nu decurge că toți ăia care se duc cred. Unii votează ca să nu intre în pușcărie. Sau ca să iasă din pușcărie. Ei sau prietenii lor.
Alții se duc de frică să nu ajungă România o țară ca în vest. Adică o țară în care trebuie să respecți reguli, să muncești cinstit, să îți respecți promisiunile. Dar ca să fii așa trebuie să ai măcar o idee vagă despre cum e în vest. Să fi fost acolo, să-ți fi luat amendă fiindcă ai aruncat gunoaie pe jos, să nu te fi simțit bine printre oameni serioși, să zici că vesticii muncesc ca roboții. Mai sunt unii care nici măcar nu înțeleg așa ceva.
O tanti din Galați apărea într-un clip. “Ponta e om bun, neamțul nu e român, ne vinde la străini.” – asta era tot ce știa să spună, plus câteva minciuni pe care nici ea nu le credea. În rest, aflai că a muncit 25 de ani și a ieșit la pensie. Că i-a dat Iliescu. Dacă muncești de la 20 ani, te pensionezi la 45. Și spera să-i dubleze Ponta pensia. Când i sa zis “dar le distrugeți tinerilor viitorul”, a răspuns că tinerii să meargă să muncească.
Nu i se părea că ar fi nedrept să muncească alții de două ori mai mult, de trei ori mai bine decât ea, până la adânci bătrâneți, ca să o țină pe ea în spate. Femeia asta nu avea nici măcar ideea de dreptate în cap. Ca să te gândești dacă e ceva drept sau nedrept, trebuie să ai, totuși, o idee de dreptate. Ea nu avea nici una.
Nu-i vina ei. A crescut într-o epocă în care ideea de dreptate nu mai exista. N-a avut de unde să învețe. Ea nu are cum să se îngrijoreze că e cineva nedreptățit în țara asta. Pentru ea “dreptate” nu înseamnă decât “eu supraviețuiesc”. Nedreptate? – “Unul care mi-a dat bani sau e prieten cu ăia de la care-mi vin banii e la închisoare.”.
Cum să își facă femeia asta griji pentru statul de drept? Putem noi să-i spunem orice, ea prin vot își apără singurul fel de a trăi pe care îl cunoaște.
Ca femeia asta mai sunt mulți. Ce înțeleg ei când aud “fapte, nu vorbe”? Că nu doar o să li se promită, o să li se și dea ceva. Ei nu se mulțumesc cu “promisiuni electorale”. Trebuie să le dai ceva ca să te voteze. Fapte, nu vorbe.
Iar tu? Te crezi mai presus fiindcă stai și comentezi pe net? Nu-ți dai seama cât e de ridicol să te plângi, în condițiile astea, că nu te-a convins nici un candidat?
Putem să ne rupem în figuri și idei politice cât vrem. Fie credem că trebuie să facem noi înșine ceva, fie nu. Discută politică la nesfârșit oameni care habar n-au. Se plâng că n-a existat o dezbatere reală la televizor oameni care abia dacă știu ce-i ăla un argument.
Încearcă să se dea “intelectuali de stânga” unii care nu stăpânesc concepte politice elementare – libertate, egalitate, drepturi naturale, proprietate, gen. Dacă ar exista un partid de stânga pe bune, la noi, n-ar fi votat de oamenii care au nevoie de protecție socială. Fiindcă partidul ăla ar veni cu un program de guvernare de stânga și atât. Iar România profundă din Evul Mediu timpuriu nu votează fără amenințări și pomeni.
Și atunci, ce înseamnă “fapte, nu vorbe”? Înseamnă să pui mâna și să te duci să votezi. Și dacă vrei să discuți politică, să pui mâna și să îți faci un pic de educație politică mai întâi. Iar dacă după aia tot te interesează politica, să pui mâna și să te înscrii într-un partid. Sau să faci tu unul. Și dacă nu te interesează de fapt politica, să îți faci meseria la care te pricepi. Cât mai bine, dacă se poate.
“Dar ce, nu pot să fac ce vreau în timpul meu liber? Iar voi aici nu tot cu vorbele sunteți?”
Există meserii care asta presupun, să lucrezi cu vorbele. Există chiar și meseria de analist politic. Nu suntem analiști politici și n-am pretins că suntem. Dar măcar ne pricepem, cât de cât, la ce facem aici (da, avem împreună un teanc de diplome obținute pe bune: o licență în Sociologie și Științe Politice, una în Filosofie, un master și un doctorat în Filosofie, un master în Marketing online și mai bine de 30 de ani, adunați, de experiență în “lucratul cu vorbele”). Fiecare face în timpul liber ce vrea, dar hai să vedem și la ce ne pricepem.
Să votezi nu-i o meserie, dar o parte dintre oamenii care votează fac asta fără să se priceapă la ce fac. Votul, la ei, e o tactică de supraviețuire. N-are legătură cu dreptatea socială, democrația, statul sau guvernarea. N-ar fi bine ca oamenii care se pricep, totuși, să voteze, să iasă și ei să facă asta?
“Toate astea sunt vorbe.”
Da, sigur, ce-ai vrea să fie? Nu putem vota noi în locul tău. N-am face-o nici dacă am putea, fiindcă n-ar fi ok. Noi o să votăm și o să ne vedem de treaba noastră, iar tu o să faci ce vrei.
Dacă ai vedea părinți care își neglijează datoriile față de copii ca să se dea mari specialiști în pedagogie, deși n-au citit în viața lor un tratat de pedagogie, poate ți s-ar părea, totuși, aiurea. Ei, cam așa ni se par și nouă oamenii care își neglijează datoria cetățenescă de a vota ca să se dea mari specialiști în politică, deși n-au citit în viața lor vreun tratat de științe politice sau filosofie politică. Asta e tot.