Category Archives: social

Am descoperit care e problema

De fapt, e destul de simplă. Avem o singură ţară, asta e problema. Dacă aveam două, se muta fiecare în ţara lui. Jokes aside, sunt doi poli. Unul e reprezentat de oamenii care au o meserie şi ar putea să şi-o facă oriunde în lume (ignorând diferențele de limbă). Nu contează ce meserie – programator, electrician, jurnalist, asistentă medicală, orice meserie poate fi făcută bine sau prost. Din primul grup fac parte oamenii care îşi pot face meseria cu pricepere şi răspundere.

Din al doilea grup fac parte oamenii care nu vor să îşi asume prea multe răspunderi. Trebuie să facă rost de chestii ca să trăiască, eventual cât mai bine, ei și copiii și rudele lor. Dacă au o meserie, și-o fac de mântuială (sau chiar în bătaie de joc), atâta timp cât le merge și așa. Dacă găsesc un post călduţ, pe pile, unde să nu li se ceară nimic şi să primească un salariu, e ok pentru ei. Dacă pot da o ţeapă, ceva, să se învârtă, să se descurce, e ok. Se învârt alții, dar le pică și lor – sunt mulțumiți. Dacă se pot pensiona mai repede şi cu o pensie mare, e minunat. Unii poate au avut o meserie care nu se mai caută, ceva printr-o fabrică comunistă, dar nu s-au obosit să înveţe altceva după aia. Etc. Într-o ţară civilizată, unde majoritatea oamenilor ar fi din primul grup, unde ar avea condiţii să se recalifice și ar fi ajutați să își găsească o meserie, să o facă bine ș.a.m.d., ar deveni şi ei mai ok.

Mă rog, e mai complicat, dar să păstrăm lucrurile simple. Pentru cei din primul grup contează să îți faci bine meseria, să nu îți fie rușine de munca ta, să ai răspundere și, bineînțeles, să trăiești civilizat. Sunt în acel grup și oameni cu salarii mari, și oameni cu salarii mici (dar decente, cât de cât, pentru România), și tineri și bătrâni, și cu facultate, și fără. Și de dreapta, și de stânga.

Pentru cei din al doilea grup contează să te descurci să o duci cât mai bine. Fără să te pricepi neapărat la ceva, fără să îți asumi prea multe răspunderi. Și în grupul ăsta sunt oameni de toate vârstele, de toate orientările politice, cu bani mai mulți sau mai puțini (în funcție de rude, pile și relații, în principal), cu educație mai puțină sau mai multă (dar de obicei de mântuială, căpătată în vreo fabrică de diplome, fiindcă educația pe bune cere muncă și răspundere).

Unii dintre cei din al doilea grup se prefac că ar fi din primul. Alții dintre cei din al doilea grup spun că nu există primul grup, că toți sunt ca ei. Etc.

Au plecat din țară oameni din ambele grupuri. Cei din primul grup au continuat să muncească, cei din al doilea grup s-au descurcat mai prost. O bună parte dintre cei din al doilea grup nu ar avea cum să se descurce în altă parte decât aici. Asta e țara lor. Ei ar dori ca oamenii din primul grup fie să plece, fie să devină ca ei, fără să le pese că în felul ăsta cam totul s-ar duce de râpă.

Iar cei din primul grup s-au săturat să plece din cauza celor din al doilea grup. Au văzut că ar putea să trăiască civilizat și aici. Asta s-a schimbat în mod esențial în 27 de ani. În ’90, după mineriade, impresia (pentru mulți dintre cei din primul grup) era că țara asta nu mai are nici o șansă. Acum, cu toate mizeriile care se întâmplă, poți totuși să speri.

Cum spuneam, grupurile astea două sunt ca niște poli între care gravitează oamenii. Același om, pe parcursul vieții, se poate îndeparta de primul grup și să se apropie de al doilea. Sau de al doilea și să se apropie de primul, deși e mai greu, de la o vârstă încolo.

Nu e clar cam cât de mari sunt grupurile din jurul fiecărui pol, cât de bine sunt adunate în jurul polului propriu, câți oscilează între cei doi poli și așa mai departe. Și nici nu e clar cum am putea afla, fiindcă aici nu contează vorbele, ci faptele.

Un lucru e, totuși, clar. Pe termen lung, dacă România nu devine o dictatură condusă de cei din al doilea grup, tot mai mulți oameni vor face parte din primul grup. Asta e direcția în care se schimbă lucrurile. Asta e direcția în care s-au schimbat pretutindeni în lume.

Și cât o să dureze? Dumnezeu știe cât. Până dispare pesedeul? Până mor pensionarii? Chestii de felul ăsta nici măcar nu contează. În câteva orașe mai mari, percepția s-a schimbat deja. Nu mai sunt cei din primul grup într-o mică bulă, care plutește în oceanul format din cei din al doilea grup. Deja se simte ca și când ar fi pe dos. Noi nu credem că e așa, după cum am mai spus, dar nici asta nu contează prea mult. Când cei din al doilea grup vor simți că sunt închiși într-o bulă, în mijlocul celorlalți, vom putea răsufla ușurați.

Rebranding pesedist

Închipuiți-vă(-ți) că aveți un partid. Cu niște susținători stabili, doar că sunt în vârstă. Vreți să vă păstrați susținătorii, dar costă prea mult să le prelungiți viața, îmbunătățindu-le serviciile medicale și alte chestii. Inevitabil, mor. Așa că încercați să îi faceți să vă voteze și după ce mor. Doar că iese prost.

Nu mai rămâne decât să câștigați votanți tineri (și liberi). Deci trebuie să pozați într-un partid tânăr, progresist și fără prejudecăți. Asta, n-o să le convină votanților bătrâni și conservatori (și nici ultranaționaliștilor ultraortodocși imbecili), dar e inevitabil că viitorii votanți vor fi tot mai inteligenți și mai deschiși la minte.

Așa că faceți mișcarea. Îi dezamăgiții pe votanții credincioși, în speranța că îi veți amăgi pe cei din următoarea generație. În fond, aceștia din urmă nu știu prea multe. Ei se bucură de tot ce li se pare progresist, open minded și cool. Dacă un tip gay era contabilul mai multor mafioți pesediști și era propus într-o poziție cheie în stat, era la fel.

Tinerii (dezghețați) ar fi zis că pesedeul e cool, bătrânii ar fi murit cu un gust amar în gură, iar mafioții pesediști ar fi avut garanția că un contabil care le cunoaște toate secretele îi va ajuta în continuare dintr-o poziție mult mai bună.

Banul nu are nici o ideologie. Nici o religie. Toate generațiile, la noi, au asta în comun. Cred că pentru politicienii sau guvernanții de meserie are vreo importanță ceea ce susțin. Că ei pun preț pe idei, pe convingeri, pe idealuri sau pe credințe religioase. De fapt, cei mai mulți se folosesc de cuvintele pe care le rostesc pentru a caștiga bani. Astea sunt uneltele lor – cuvintele pe care le spun.

Nu trebuie să crezi în șurubelniță pentru a folosi șurubelnița. Trebuie să crezi că funcționează. Cuvintele rostite funcționează. Nu trebuie să crezi ce spui.

Până acum s-au vândut bine xenofobia, ortodoxismul și alte “valori naționale”. De acum e clar că se vor vinde tot mai bine anti-discriminarea și “minoritățile”. Adică discursurile despre astea. Asta e tot.

Cine sunt oamenii care nu voteaza azi?

Lasandu-i la o parte pe cei care nu au cum sa voteze, fiindca au sub 18 ani sau sunt morti si pe cei carora le-ar fi foarte greu sa voteze, fiindca au de mers prea multe ore (multumita celor care au facut legea electorala cu curul), mai sunt destui oameni care ar putea vota, dar nu voteaza. Cine sunt ei?

Ne-am gandit asa. Unii nu voteaza fiindca nu au nici o treaba cu rezultatul alegerilor. Nu le pasa absolut deloc de ce se va intampla in tara asta, fiindca sunt convinsi ca ei nu vor trai aici, ci vor pleca in alta parte. Si nici nu au copii, de obicei.

Altii nu voteaza fiindca, desi injura PSD-ul si PNL-ul si pe toata lumea, le merge bine cu genul asta de guvernare. Nu sunt asistati sociali, nu au avantaje directe, ci indirecte. Coruptia si slabirea statului de drept nu-i afecteaza, ba chiar le convine asa. Pe fata se plang ca n-au cu cine, dar adevarul e ca le merge bine asa si nu au nici o motivatie sa schimbe ceva prin vot.

Mai sunt oameni care nu voteaza din lene si/sau prostie si/sau lipsa de informare. Nu mai poti spune ca votul tau nu conteaza dupa alegerile prezidentiale. Acolo s-a vazut ca votul fiecaruia conteaza, ca daca o tara intreaga se mobilizeaza, poate sa rastoarne un candidat care nu are ce sa caute pe scaunul de presedinte, desi toate sondajele il dau de departe castigator.

In fine, printre oamenii carora le convine situatia existenta, care nu sustin pe fata, prin vot, coruptia si impostura, dar au de castigat de pe urma lor, sunt unii care pretind ca nu voteaza fiindca nimeni nu le reprezinta optiunile politice. Sau fiindca alegerile sunt o mizerie s.a.m.d. Oamenii astia sunt fake, dar pe langa ei (poate si influentati de ei) sunt unii care chiar cred ca nu au pe cine sa voteze. Fac tot felul de acrobatii de gandire ca sa sustina ca lipsa lor de la vot nu pune in pericol viitorul tarii. Inca nu a aparut cineva care sa ii reprezinte. Sau daca le arati ca ar avea cine, spun ca nu sunt sanse. Sau daca le arati ca sunt, observa tot felul de nereguli in organizarea alegerilor, suficiente cat sa le justifice lor revolta si absenta de la vot. Ma rog, oamenii astia sunt foarte tristi, cand sunt pe bune, dar nu sunt prea multi. Culmea e ca toata lumea isi bate capul cu ei (si cu aia care mimeaza aceeasi atitudine) in loc sa se uite la celelalte grupuri, care sunt mult mai mari.

Taxime-triștii

Fiindcă nu doar politicienii sunt jigodii în România. Nu doar ei fură și nu doar din cauza lor mor oameni. De fapt, mulți oameni sunt toleranți la hoțiile politicienilor fiindcă și ei, la rândul lor, fură chestii. De la vânzătoarea care încearcă să te păcălească la cântar (sau îți pune pe bon chestii pe care nu le-ai cumpărat) la funcționarul incompetent (sau chiar rău intenționat) care îți fură din timp și până la Dorel, care șterpelește din cimentul pentru consolidarea clădirii (sau diluează insecticidul, că “dacă nu se folosește la spital, e ok”).

Dar era vorba despre taxime-triști. De curând a scris un tip pe Facebook că s-a suit noaptea într-un taxi care avea lumină verde, că e liber, iar ăla l-a dat jos cu înjurături, după care e ieșit după el și l-a bătut până i-a picat portofelul din buzunar, după care i l-a subtilizat (Poliția n-a făcut nimic, că deh, așa e Poliția, dacă nu e vorba de dat amenzi, se pierde cu firea și nu mai știe ce să facă).

Astea sunt cazuri speciale, mă rog, dar sigur știți conversația asta:

– Bună ziua / dimineața / seara / etc. Sunteți liber?
– Unde mergi?

Ce e în neregulă aici?

Pe scurt, taxiurile oferă un serviciu de transport public. Din cauza asta pot duce copii și fără scaunul ăla pentru copii. Fiindcă așa e legea, pe transportul public e ok și fără scaun. De asta se pot băga pe banda aia pentru troleibuze și autobuze. De asta firmele pentru taximetrie au tot felul de avantaje legale (comparativ cu Uber, de pildă). Fiindcă fac transport public.

Asta înseamnă că un taxi poate fi liber sau ocupat. Normal ar fi să afișeze asta, pur și simplu, dar unii n-au firmă din aia luminoasă pe capotă, așa că trebuie să îi întrebi. Însă la întrebarea dacă e liber taximetristul ar trebui să răspundă cu da sau nu, pur și simplu. Nu să te întrebe unde mergi. În momentul în care condiționezi cursa în funcție de destinație nu mai oferi un serviciu de transport public.

Taxime-triștii noștri se cred uberi (sau autobuze cu linie specială). Din cauză că pot să răspundă doar când au chef la comenzi, atunci când nu-i vede nimeni, au ajuns să se poarte pe față cu clienții de parcă le-ar face o favoare să îi ducă undeva și pot să îi ducă sau nu după cum au ei chef.

Cum arată continuarea conversației de mai sus? Dacă îi spui taxime-tristului unde mergi, e posibil să-ți răspundă cu o mutră scârbită ”bine, hai că te duc”, dar variantele mai plauzibile sunt altele:
1) Nu merg (chiar dacă pentru tine e o urgență, chiar dacă ești vizibil bolnav iar destinația e un spital, chiar dacă sunt copii cu tine și ai multe bagaje etc.
2) Merg cu x lei (unde x nu are nici o legătură cu tariful legal al cursei).

Nu toți taximetriștii sunt taxime-triști. Dar dacă nu există un sistem simplu prin care ăștia din urmă să își piardă foarte repede licența, e greu să îi deosebești. Și toată lumea are de suferit. Inclusiv firmele de taximetrie, fiindcă oamenii scriu pe net, au devenit mai selectivi, au alternative.

De pildă, când vezi în ce hal conduc și cum parchează unii taxime-triști și mai observi, în plus, că mulți sunt de la aceeași firmă (Pelicanul, gen), nu mai mergi cu firma aia în veci.

La fel și după ce 2-3 indivizi de la aceeași firmă iau comanda când sunt în celălalt capăt al orașului, anunță că vin în 8 minute și te lasă să aștepți un sfert de oră, după care tot ei sunt cu gura mare că nu mergi destul de departe, că ei au venit de nu știu unde pentru tine și tu ai o cursă prea scurtă etc. Nu mai mergi cu firma aia.

Și de fapt, ce rost are să ne batem capul atâta cu taxiurile? În cel mult 10 ani o să dispară și meseria de taximetrist, cum a dispărut aia de lampagiu. Sau cea de centralistă, mai degrabă. Fiindcă au apărut centralele telefonice automate. Iar până prin 2020 or apară pe piață automobile autonome. Mă rog, mai vorbim până atunci.

[Imaginea e preluata de aici]

Homeschooling and stuff

Am citit ce spun alții, puteți citi și voi (Google is your friend). Sunt 4 cazuri:

1) Părinți bogați, care le-ar putea angaja profesori copiilor acasă. Ăsta era sistemul pe vremuri. Pentru ăștia, banii dați de stat pentru educația copiilor nu înseamnă nimic. Bineînțeles, ar fi de acord cu niște teste naționale pe care să le dea și copiii lor, școliți acasă, din când în când. Despre cum ar trebui să arate testele astea putem vorbi altă dată.

2) Părinți săraci, care ar prefera să îi țină acasă pe copii și să îi pună la muncă și să le bea banii pentru educație. Orice reglementare a unui sistem de homeschooling ar trebui să ne garanteze că ăștia nu își vor ține copiii acasă, ci îi vor da la școală. E greu, dar nu imposibil.

3) Părinți care nu sunt mulțumiți de ceea ce li se bagă în cap copiilor la școală și vor ei să le bage în cap alte chestii copiilor. Totuși, școlile publice și private din ro nu îi îndocrinează pe copii. Dacă vrei mai mult decât ce se învață la școală pentru copilul tău, poți să faci mai mult, fără să îl retragi de la școală. Dacă vrei să îl îndoctrinezi religios, poți încerca asta, dar ai obligația să îi asiguri o educație științifică de bază. Dar nu contează motivația părinților aici. Nu le putem îngrădi acestor părinți libertatea de a-și educa acasă copilul, apelând la profesori particulari (dacă își permit), școli umbrelă ș.a.m.d. Soluția par să fie tot testele naționale anuale (dacă avem bani pentru ele), cu reglementări de genul “dacă pică testul, anul următor merge la școală (publică sau privată) și abia după aceea mai încerci să îi faci școală acasă”.

4) Părinți care stau la dracu’ în praznic. Nu e clar câți sunt, dar școlile publice și private ar putea să aibă pentru ei programe de învățământ la distanță, cu testări semestriale sau anuale etc.

Pe scurt, nu are sens să le interzici părinților care au mijloace să își educe acasă copiii, apelând la profesori calificați, să facă asta. E drept că majoritatea părinților nu au bani pentru așa ceva. Apelul la specialiști nu poate fi opțional (după clasele I-IV, cel puțin). Pentru toți cei care nu își pot educa acasă copiii în bune condiții trebuie să existe alternative. Ca și în alte cazuri, soluția nu e să interzici, ci să permiți și să reglementezi. E ok ca reglementările să fie mai drastice, atâta timp cât nu sunt nerezonabile. Dreptul la educație nu este dreptul de a-ți educa propriul copil fix așa cum te taie capul. Unii părinți care și-ar dori să își țină copiii acasă (cazul 2), mai ales), nu vor putea. Dar își pot da copiii la școală, așa că nu e nici o problemă.

Nu e prea important ce fac ăia din America. În Europa, homeschooling-ul are o tradiție mult mai lungă, doar că a fost sistemul de educație folosit de familiile aristocrate (și apoi de parveniți). Însăr asta e realitatea și acum. Dacă vrei cu adevărat să educi un copil acasă, te va costa mai mult decât să îl înscrii într-o școală privată. Probabil va primi o educație mai bună, se va socializa tot cu copii privilegiați, în condiții speciale ș.a.m.d. (Dar nu poți împiedica segregarea societații după criterii economice prin limitarea libertăților cetățenilor.)

Și mai pe scurt, e bine să distingem între educația la distanță (potrivită pentru cazurile 4 și 3) și educația acasă (homeschooling-ul propriu-zis, care merge în cazul 1). Pentru fiecare e nevoie de un sistem bun de teste naționale și de reglementări diferite. S-ar putea ca homeschooling-ul să nu fie decât pentru bogați, dar e ok.

[sursa imaginii]

Despre bigieși

Poate ați observat, dar bigieșii ăștia sunt complet inutili. Domnii și doamnele de la firmele de pază, that is. Majoritatea nu par capabili să intervină în vreo situație cu adevărat violentă. De altfel, am văzut de multe ori bețivi scandalagii în parcuri. Niciodată n-am văzut un bigies să se bage.

Ăștia de la firme private, treaba lor, dacă vor să arunce bani pe fereastră. (Deși salariul bigiesului de la farmacie tot clienții îl plătesc, prin umflarea prețurilor medicamentelor.)

Dar în parcuri, cel puțin, oamenii ăia sunt plătiți din bani publici, nu?

Și pe lângă că nu fac nimic util, te și încurcă. Vrei să stai pe o bancă, e ocupată de un bigies. Vrei un pic de liniște? Ghinion, bigieșii au chef să asculte muzică dată tare, adunați lângă o gheretă jegoasă. Bei și tu un suc, vine un bigies să îți dea târcoale, să nu cumva să fie bere, ca să poată să se ia de tine.

La oamenii obișnuiți se uită de parcă ar fi cel puțin comisari de poliție. Cu supiciune, aroganță superioară și un pic agresivă etc. Chestie stupidă, dar și neplăcută, uneori. Iar noaptea te sperii de ei prin parc, în loc să te simți mai în siguranță. Ca să nu mai spunem că atunci când ieși cu un copil, trebuie să îi ocolești cât poți, fiindcă nu știi când se trezesc să se înjure între ei sau, oricum, să vorbească vulgar.

Pe scurt, la ce bun să se cheltuiască bani publici cu atâția bigieși? Doar ca să nu fie șomeri niște oameni care nu se pricep să facă nimic? Dar dacă ar fi șomeri, măcar n-ar mai încurca locul de pomană. Și ar costa mai ieftin. Când e cu adevărat vreo problemă, n-ar trebui să poți chema poliția? Nu sunt și oamenii ăia plătiți tot din bani publici? De ce să plătim mai multe rânduri de oameni să facă aceeași treabă?