In sfarsit am reusit sa punem povestea asta pe net. Dintr-un motiv necunoscut, odeo a scuipat-o de 3 ori. Iar trilu n-a vrut nici in ruptul capului sa accepte upload-uri de pe linux. 🙁 Abia dupa ce am intrat de pe windoze a fost ok:
Btw, v-ati mai uitat prin pagina lui Habarnam? Optzecea a terminat de citit toate povestile lui Pacala!!!
Ia uitati-va-ti mariile dumneavoastra stimati si iubiti oaspeti si draga Vio la ce-a vazut saracia de Gramo deunazi intr-o plimbare cu biclele prin targ (dar nu pe banda):
[da, am trecut la cartea a sasea 🙂 ]
I
Deoarece mai inainte am afirmat ca trebuie sa adoptam masura justa si nu excesul sau insuficienta si ca masura justa se conformeaza exigentelor regulii drepte, sa analizam aceasta notiune.
[textul e aici; pagina proiectului s-a mutat aici; textul pentru saptamana asta il punem dupa ce dormim 🙂 ]
N-am inteles de ce e atat de important pentru Aristotel sa sustina ca nimeni nu poate sa se nedreptateasca singur, dar e clar ca asta vrea sa spuna. Cazul sinuciderii era, probabil, un caz care ii ridica probleme. Cel care se sinucide, zice el, comite o nedreptate, fiindca incalca legea (e discutabila, totusi, afirmatia ca legea interzice tot ceea ce nu prescrie, dar in fine).
Da, exista. 🙂 Noi ne gandeam insa la altceva. Am iesi duminica, daca e timp frumos, sa continuam sa facem poze de felul asta (sau asta). E cineva interesat sa vina?
LE: Ne-am gandit sa mergem pe splai, de la Podul Cotroceni inspre Unirea (banda dinspre Militari nu e prea interesanta, am verificat aseara) si dupa aia sa ne mai invartim pe acolo. Ora de intalnire: 13:00. Locul: pe podul Cotroceni (nu conteaza pe care parte, ne vedem 🙂 )
XI
Daca cineva se poate nedreptati pe sine sau nu, rezulta clar din cele spuse anterior. Fapt e ca printre actele drepte se numara toate cele conforme unei virtuti, care sunt prescrise de lege; de pilda, legea nu prescrie sinuciderea, iar ceea ce nu prescrie, interzice.
[textul pentru saptamana asta o sa apara maine, acum suntem morti de oboseala si nu mai putem nici unul sa stam sa-l transcriem; sry!]
Cea mai mare problema pe care am avut-o in capitolul asta a fost urmatoarea: de ce spune Aristotel ca “echitabilul, desi este drept, nu se identifica cu dreptul pozitiv, ci este un amendament al acestuia”? Ce vrea sa spuna cu asta? Si de ce spune ca aici e vorba de o aporie?
N-am uitat, bineinteles. Habarnam rulez! N-am vrut sa facem pe organizatorii, dar am ajuns la concluzia ca fara un plan, lucrurile ar putea sa se impotmoleasca. Asa ca ne-am facut urmatoarea planificare:
X
Ramane sa tratam in continuare despre echitate si despre ceea ce este echitabil si, de asemenea, sa determinam raporturile dintre echitate si dreptate, dintre ceea ce este echitabil si ceea ce este drept.
Aristotel se intreaba mai intai daca un om poate sa suporte un lucru nedrept fiindca vrea sa suporte asa ceva, propunandu-si (probabil) sa faca asta. Si se intreaba si daca se poate face un act de dreptate in mod involuntar.