II
Dar ne-am putea intreba cum este posibil ca cineva care judeca corect sa aiba o conduita lipsita de stapanire. Astfel, unii afirma ca este cu neputinta ca un om dotat cu stiinta sa se comporte intr-un asemenea mod. Caci, dupa cum gandea Socrate, ar fi straniu ca, acolo unde stiinta este prezenta, sa existe altceva care sa o domine, tragand-o de colo-colo dupa sine ca pe un sclav.
Exista o diferenta intre stapanirea de sine si taria de caracter? Nu e limpede cum stau lucrurile pentru Aristotel, dar eu, cand ma gandesc la un om care n-are stapanire de sine mi-l inchipui repezit, iritabil, impresionabil. E un om care cedeaza usor la toate pornirile. Se enerveaza usor, se intristeaza usor s.a.m.d. Cand ma gandesc la un om fara tarie de caracter, pe de alta parte, ma gandesc la un om care face compromisuri, care cedeaza in chestiuni de principiu. Asa ca mi se pare ca e o diferenta intre cele doua.
Omg, we’ve had 10 weeks of “concerts” already! 🙂
The credit goes to Bunji Hisamori for creating the midi file and allowing us to post an audio rendering of it on our blog. The file was downloaded from The Classical Music Archives. Here are the other “concerts” from this series.
Cartea a VII-a
I
Trecand acum la examinarea unor noi chestiuni, se cuvine sa mentionam ca, in materie de moralitate, exista trei feluri de dispozitii pe care trebuie sa le evitam: viciul, lipsa de stapanire si bestialitatea. Dispozitiile opuse primelor doua sunt evidente: pe una o numim virtute, pe alta stapanire de sine; cat despre cea opusa bestialitatii, cel mai potrivit ar fi sa vorbim despre o virtute supraumana, intr-un fel eroica si divina, asa cum ni-l arata Homer pe Priamos vorbind despre Hector, datorita extraordinarei sale bravuri:
“el nu parea / fiu de muritor, ci de zeu”
[textul e aici]
Analogia de aici mi s-a parut foarte interesanta. Rolul ei este sa sprijine o afirmatie din capitolul anterior – nu poate exista virtute fara intelepciune practica. Cu primii doi termeni ai analogiei am inteles cum stau lucrurile. Poti sa ai, de pilda, bune abilitati de vanzator, dar sa nu ai intelepciune practica in domeniul vanzarilor.
This one starts in a joyous mood. Then it becomes rather distant and official, only to get playful again in the end but in a more subtle way. The first part remains, however, our favourite. Happy listening!
The credit goes to Bunji Hisamori for creating the midi file and allowing us to post an audio rendering of it on our blog. The file was downloaded from The Classical Music Archives. Here are the other “concerts” from this series.
Republica Gramo a fost un experiment de cooperative writing. Timp de un an de zile cativa bloggeri au incercat sa scrie impreuna o poveste. Fiecare participant a putut controla in scris actiunile unui personaj, am jucat cu schimbul rolul povestitorului etc. (daca vreti sa vedeti cum a pornit totul va puteti uita aici)
Le multumim mult tuturor celor care au intrat in jocul nostru: Raluca, Monsoux, Sasha, Fata cu buburuze, Optzecea, Dennda, Fata cu soarele, Hairomania.
Blogul Republicii o sa ramana in continuare online, asa ca oricine vrea sa citeasca povestea il va putea vizita si de acum inainte. Noi nu vom mai adauga insa nici un post nou acolo.
XIII
Sa revenim deci la examinarea virtutii morale. Exista, in cazul ei, un raport analog celui dintre intelepciunea practica si abilitate (in sensul ca nu sunt identice, ci asemanatoare), si anume intre virtutea naturala si virtutea propriu-zisa. Se admite in general ca toate trasaturile de caracter sunt, intr-un fel, innascute (caci suntem drepti, inclinati spre moderatie, curajosi si asa mai departe inca de la nastere).
[textul e aici]
Daca numim intelepciunea practica si intelepciunea speculativa virtuti, inseamna ca ele ne pot ajuta, intr-un fel, sa fim fericiti. De ce? Fiindca “fericirea este o activitate a sufletului in conformitate cu virtutile”. Cu asta se ocupa acum Aristotel, dar mai intai spune de ce ar putea crede cineva ca intelepciunea practica si cea speculativa nu ne folosesc la nimic.