Au fost odata (cica) trei soricei sfiosi,
Patati cu alb si negru si supermustaciosi.
Aveau sub coltul sobei o mica gaurica
Si sforaiau acolo ascunsi la caldurica.
Category Archives: povestiri
Republica Gramo s-a inchis
Republica Gramo a fost un experiment de cooperative writing. Timp de un an de zile cativa bloggeri au incercat sa scrie impreuna o poveste. Fiecare participant a putut controla in scris actiunile unui personaj, am jucat cu schimbul rolul povestitorului etc. (daca vreti sa vedeti cum a pornit totul va puteti uita aici)
Le multumim mult tuturor celor care au intrat in jocul nostru: Raluca, Monsoux, Sasha, Fata cu buburuze, Optzecea, Dennda, Fata cu soarele, Hairomania.
Blogul Republicii o sa ramana in continuare online, asa ca oricine vrea sa citeasca povestea il va putea vizita si de acum inainte. Noi nu vom mai adauga insa nici un post nou acolo.
Mic basm fara vreo morala explicita
A fost odata un carnacior vegetal. Dar n-o sa va povestesc mai multe despre el, fiindca daca v-as spune cum se simtea el printre ceilalti carnaciori facuti din carne de pui si de curcan, probabil ca v-ati inchipui ca e vorba despre o parabola si ca vreau de fapt sa vorbesc despre minoritati si inadaptare si asa mai departe.
Carnaciorul ii apartinea unui domn batran pe nume Scriabin (da, il chema la fel ca pe marele compozitor simbolist rus). Domnul Scriabin locuia la tara, dar carnaciorul se afla in locuinta sa de la oras. Era insa un lucru remarcabil la domnul Scriabin si despre acest lucru vreau sa va spun cate ceva.
Povestea petei roz
[nota: celelalte povestiri scrise de Gramo sunt aici]
Era la un moment dat o mica pata roz, care locuia pe un perete. Dar fiindca oricum nu ati avea rabdare sa cititi despre intamplarile prin care a trecut pata noastra roz, n-o sa va mai spun nimic despre asta. Pot sa va spun, in schimb, cum a aparut mica pata pe perete. Pe scurt, bineinteles.
Flori, fluturi si povesti despre prietenie
Gradina despre care vorbesc era cu adevarat frumoasa. Nu stiu sa fi vazut in alta parte atat de multe flori la un loc intr-o ordine atat de desavarsita. Straturile si rondurile erau organizate nu doar dupa culoare si marime ci mai ales in functie de miros. O simfonie de parfumuri gadila placut simturile celor care aveau privilegiul sa se preumble prin locul de prea putini stiut si toti poposeau cu cel mai mare drag printre trandafiri. Mai ales ca, in acea vara, pentru prima oara printre flori isi iti capul un boboc galben.
Reruns (30something) – cu iepurele Bastroe
Ispravile lui Bastroe au opt parti si o observatie: 1, 2, 3, 4, 5, 6, obs, 7, 8. Le-am scris in primavara anului astuia. Am inceput fara nici o idee anume, dar am ajuns repede la una: personajul principal trebuie sa moara la inceputul ciclului de povestiri.
Iar apoi lucrurile s-au legat de la sine: personajul principal moare, dar trebuie sa ramana personaj principal. So, ce poti face cu un iepure mort? Am incercat sa facem cat mai multe lucruri posibile (si cat mai diferite). Am discutat destul de mult inainte sa scriem cate ceva. Observatia dintre povestirea a 6-a si povestirea a 7-a, de pilda, am scris-o dupa mai multe ore de discutii.
p.s.: Unele povestiri au o tenta vag filosofica, dar asta e doar un “artificiu stilistic”. 🙂
Macarie se intalneste cu Cornelia
[daca nu stiti sau nu va mai aduceti aminte ce e cu povestea lui Macarie, posturile mai vechi sunt astea: 1, 2, 3, 4]
Dupa somnul de dupa-amiaza Macarie se trezi plin de energie. Acum putea sa plece de la servici si sa mearga la fabrica de pompe. Ajunse acolo destul de usor. Cu tramvaiul. Isi lasa buletinul la poarta si se duse sa caute biroul “Distributie”. Se rataci, bineinteles, pe holuri. Se ciocni din greseala de o doamna.
In turneu (8)
Gramo a ajuns si la Adriana Ancuta, cu o poveste japoneza. Desenele le-am facut de mana, pornind de la niste chestii gasite pe net, textul e introdus in Gimp.
p.s.: Dintr-o prostie, am uitat sa trimitem ultima imagine, cu sfarsitul povestii. Pana apare acolo, o puteti vedea aici. (gata, a aparut)
A fost odata un vitel la tava
A fost odata un vitel la tava. In sange. Viata lui ar fi fost foarte placuta, daca n-ar fi fost deja mort. Dar chiar si lasand asta la o parte, tot nu era prea fericit. Fiindca nu-l manca nimeni. Toti oamenii din casa devenisera brusc vegetarieni. Iar el astepta in frigider si nu-l mai manca nimeni. Era foarte trist. Existenta lui nu mai avea nici un scop.
Cantaretul Macarie
Ia uitati-va-ti mariile dumneavoastra stimati si iubiti oaspeti si draga Vio la ce-a vazut saracia de Gramo deunazi intr-o plimbare cu biclele prin targ (dar nu pe banda):
