Category Archives: povestiri

O poveste cumplita (5)

De fapt, ați putea spune că nu e nimic cumplit în povestea domnului Pantelie (mă rog, nu era un domn, dar noi îl numim așa pentru a ne distanța de el, nu fiindcă îi purtăm vreun respect deosebit).

Totuși, un lucru e cu adevărat cumplit. Un gând, dacă doriți. Și anume gândul că sufletul, chiar dacă supraviețuiește corpului, nu are nici o obligație să supraviețuiască mult timp. Orice am crede despre suflete, ele nu sunt indestructibile.

Chiar dacă există suflete, Dumnezeu, care e atotputernic, ar putea anihila orice suflet. Chiar și după moarte.

Dacă există Dumnezeu, atunci nu putem fi niciodată siguri că vom avea viață veșnică. Dacă El e atotputernic, atunci ar putea pune capăt vieților noastre oricând. Și înainte de moarte, și după aceea. Și înainte de Judecata de Apoi, și după aceea. Nu ni s-a promis nimic altceva.

Dacă domnul Pantelie a trăit și după ce a murit, asta nu înseamnă nimic.

O poveste cumplita (4)

Și înainte să mai spună Pantelie ceva, doamna Nuți zise: “Matale ești cam obsedat, nu?”

Pantelie începu să protesteze. Înainte să ridice o pancartă, doamna Nuți continuă: “Așa era și soțul meu. Mă bătea la cap cu tot felul de prostii. Ca să îi fac pe plac, am început să îi trimit semese-uri că fac și dreg, doar ca să îi fac pe plac. Nu făceam nimic, muream de somn. Adormeam cu capul pe tejghea, îi scriam că m-am mai cordit cu un client, mai dormeam,… Nu ținea neapărat să vadă, era suficient să își închipuie,… Zicea că mintea e mai importantă decât ochii. Mă rog, prostii,…”.

Pantelie nu era atent, îi venea greu să se concentreze. Îi spuse doamnei Nuți că el era doar curios și plecă în grabă.

Se trezi deodată în mijlocul unui câmp de luptă. Pe lângă urechi îi șuierau săgețile. Apoi, deodată, nimic. Încă era conștient, dar nu vedea nimic. Își spuse că mintea e mai importantă decât ochii și începu să se gândească. Murise pe câmpul de luptă și toată viața lui fusese un vis?

Întrebarea i se păru stupidă. Se întinse pe iarbă, la marginea parcului, chit că nu putea să vadă ce face și ce e în jurul lui. Apoi totul începu să se estompeze.

O poveste cumplită (3)

Deodată, la intrarea în toaleta publică se ivi chiar doamna Nuți (dar câte personaje credeți că suntem în stare să urmărim? Ce, suntem în LOTR?).

“Aha!”, strigă domnul Pantelie.

Doamna Nuţi, surprinsă: “Ce ‘aha’, ce înseamnă asta?”.

Domnul Pantelie: “Aţi venit.”

Doamna Nuţi: “Da, am venit, mă pişam pe mine, şi de ce vă purtaţi aşa teatral?”

[va urma]

O poveste cumplită (2)

“Doamnă, dumneavoastră vă futeți la poștă?”, o întrebă Pantelie pe doamna Nuţi (fiindcă aşa o chema pe doamna cu părul blond).

“Nu, domnu’, nici măcar la Alimentara”, spuse doamna Nuţi. “Dar nu vreţi, totuşi, un sicriu?”, adăugă ea.

“De ce să vreau?”, spuse Pantelie, care, după cum se vede, nu era chiar un domn, fiindcă nici un domn nu întreabă o doamnă dacă se fute la poştă, fiindcă e nepoliticos. Desigur, n-ar fi neapărat nepoliticos să întrebi un bărbat dacă a făcut sex cu mai multe femei, fiindcă nu se consideră că e ruşinos pentru bărbaţi să facă sex cu mai multe femei, dar asta nu are legătură cu povestea noastră.

“Păi, poate vă e frig. Nimic nu ţine mai bine de frig decât un pardesiu de scânduri, dacă eşti mort.”

“Păi eu nu sunt mort”, zice Pantelie.

“Ba chiar sunteţi mort”, zice doamna Nuţi.

“Ete pula”, zice Pantelie, de unde se vede tot mai clar că nu a fost niciodată un domn.

Doamna Nuţi stinse ţigarea şi trase o flegmă pe marginea trotuarului. “În orice caz, cimitirul e în partea aia.”, spuse ea, arătând cu degetul.

Domnul Pantelie o luă din loc, dezgustat. “Ce glumă proastă”, îşi zise el. Era bătrân, dar nici chiar aşa.

Se duse acasă. N-avea nici un chef să mânânce. Dădu drumul la televizor, dar se plictisi repede şi îl închise. Se hotărâ să îşi facă o cafea, dar nu mai avea zahăr. Sună la vecina de jos la uşă, să ceară un pic de zahăr, dar nu îi deschise nimeni.

Se întoarse acasă. Adormi într-un fotoliu din sufragerie. Când se trezi, i se păru că miroase cam urât în casă. Deschise geamurile ca să aerisească, dar degeaba.

“Trebuie să o prind eu pe blonda aia”, îşi spuse. Se dădu cu apă de colonie ieftină şi plecă din nou în parc. Începu să pândească în faţa toaletei publice. Deodată,…

[va urma]

O poveste cumplita (1)

Într-o noapte de rău augur, domnul Pantelie și-a pus singur capăt vieții prin somn, fără să realizeze ce face. Cum s-a petrecut asta, mai precis, nu ne interesează acum. 

A doua zi, Pantelie a continuat să își vadă de treburi ca de obicei, neștiind că e mort. După o plimbare prin parc, s-a oprit la toaleta publică, unde i s-a părut că observă un fir de păr lung și blond, atârnat de marginea pisoarului. 

“Aici a fost o femeie”, își spuse el și imediat se gândi că probabil blonda a făcut sex cu un număr mare de bărbați, adunați la toaletă special pentru ea, în urma unui anunț postat dinainte pe internet. Iar acest gând îi produse o puternică stare de excitație. 

Se retrase în “cabina de vot” (așa poreclise el cabina separată cu veceul) și încercă, sub impresia puternică a fanteziei care i se desfășura în minte, să se masturbeze. Dar întrucât era decedat, nu izbuti. 

Pantelie plecă dezamăgit și oarecum frustrat. Se duse la piață, dar nimeni nu îl băgă în seamă, cu excepția unei doamne care fuma pe un scăunel, în fața unui magazin de sicrie. 

“Domnu’, nu vreți un sicriu?”, strigă ea după el. “Nu vreau, doamnă”, se pregătea să spună Pantelie, dar observă că doamna avea un superb păr blond, care i se revărsa peste umeri. 

[va urma] 

Poveste cu final previzibil

Bibi își dădea cu părerea despre diverse chestii. Apărea și la teve dându-și cu părerea. Într-o zi, când voia să spună ceva, Bibi a simțit o lovitură puternică peste gură. Din senin. Credea că i-a dat sângele, s-a dus la baie. În oglindă, nimic.

În ziua următoare i s-a întâmplat iar. Voia să spună ceva și bang, o lovitură peste bot. Ca și când i-ar fi dat cineva cu un făcăleț. În dinți, gen. Durere serioasă. A uitat ce voia să spună.

A treia zi, când voia să spună ceva, într-o discuție despre viitorul țării (sau ceva de genul ăsta), a simțit o lovitură atât de puternică încât credea că o să leșine. De parcă ar fi luat o tigaie în plină față, cu toată puterea.

Își spuse că probabil și-a băgat dracul coada, fiindcă prea era de tot.

Atunci Dumnezeu, în marea Sa bunătate, îi spuse lui Bibi: “Neah, Lucifer n-are nici o treabă, e cool cu tine. Pur și simplu încerc Eu să te dezvăț de mâncat rahat.”

Acum vreo 9 ani…

Puneam pe blog asta. Nu era primul post, dar era printre primele. Dintr-o intreaga serie de povestiri. Ne-am gandit la un moment dat sa le adunam si sa facem un ebook din ele, dar ne-am luat cu altele. Anyway, voiam sa va spunem ca probabil o sa platim hosting-ul pentru inca un an.

Asta e tot.

Plus o amintire

Nu a noastră, ci a altui cuplu. Un fel de bloggeri, dacă vreți – de Crăciun își făceau câte o poză, o transformau în carte poștală și o trimiteau la prieteni. Au început în 1900 și au ținut-o așa până în 1945.

Cică: “The final picture in the series shows Anna all alone – no tree, no presents. Richard had died in August of that year. And even though Anna lived another five years, the series stops here.”

Poate o să facem și noi așa. Sau altfel. Mai vedem.

Ah, poate vreți să vedeți pozele? Nu-s toate, dar asta e.

Altă istorie

Mimi plecă într-un schimb de experiență. Un an în Suedia. Soțul ei rămase acasă cu doi copii. După un an, Mimi se întoarse cu burta la gură. Însărcinată cu gemeni.

Acasă, soțul o aștepta alături de o iubită mai tânără. Gravidă și ea.

Pe aceste căi ocolite au ajuns ei să înțeleagă problema suprapopulării planetei.