Probabil asta o să rămână emblema olimpiadei de la Sochi:
Mai mulți “oamenii rai” au comentat pe Twitter că al cincilea inel nu s-a deschis din cauza închistarii homofobe din Rusia.
De fapt, nu contează de ce nu s-a deschis. O țară care permite (sau chiar încurajează) umilirea unora dintre cetățenii săi nu e suficient de civilizată încât să organizeze o Olimpiadă.
Politicianul X, să zicem, e acuzat in presă de ceva. Acuzația e grava și e însoțită de dovezi. Cum se comentează asta la noi?
1) Ziarul e vândut (unui partid, oligarh, străinilor etc.)
2) Jurnalistul e vândut, prost, ochelarist etc.
3) X e un om din popor, de treabă, familist, care a făcut fapte bune etc.
4) Toti politicienii sunt corupți, fura, etc. Deci X e o victimă a sistemului.
5) România e o țară blestemată.
Iar lista poate continua in același fel. Totul împănat, desigur, cu invective, mârlănie etc. Că așa se comentează știrile pe net n-ar fi, până la urmă, o mare dramă. Postaci și comentatori vărzeți or mai fi și prin alte țări. Problema mai serioasă e că există destui oameni care, după ce citesc o sută de comentarii de genul ăsta, încep sa uite de acuzațiile care îl vizau pe X.
Nu, problema nu e numele ministrului, desi a ajuns sa fie pentru un “intelectual public”, care nu s-a putut abtine sa nu emita o parere in lipsa de informatii, dupa care a incercat sa o scalde la rece. Problema e ca avem guvernanti incompetenti si o societate incapabila sa-i critice intr-un mod serios.
Am vazut pe AXN ca atunci cand vin reclamele apare pe ecran, in coltul din dreapta sus, un “ceas” care iti arata cat timp va dura pauza publicitara. N-ar fi bine ca toate posturile de televiziune (publice si private) sa fie obligate printr-o lege sa faca acelasi lucru?
Intr-o tara necunoscuta, fara legatura cu Romania. Legea suna asa: Persoanele trecute de 80 de ani primesc echivalentul pensiei medii pe 5 ani de zile daca opteaza pentru eutanasie.
Nimeni nu e obligat sa opteze pentru eutanasie, bineinteles. Se face referendum. Ce votati, da sau nu? Si de ce?
In Bucuresti, cel mai simplu e sa mergi aici:
Now what?
Problema economica e simpla: copiii adusi bolnavi la gradinita ii imbolnavesc pe ceilalti copii, parintii celorlalti copii vor plati bani pentru medici si tratamente, vor lipsi si ei, pana la urma, de la serviciu (productivitate scazuta) si asa mai departe. Toate astea costa bani, iar o parte din aceste cheltuieli s-ar putea sa fie acoperite din bani publici. Pana si “gandirea rece” a economistilor ne arata ca adusul copiilor bolnavi la gradinita e pagubos.
Exista, poate, si o dimensiune morala: “De ce sa se imbolnaveasca si copilul meu din cauza copilului tau? De ce nu il tii acasa atunci cand are o boala contagioasa, chiar daca e o simpla viroza? De ce risti sanatatea copilului meu, aducand copilul tau, care are o boala transmisibila, la gradinita?”
Problema exista si nu e o problema absconsa, din carti sau tratate. Oamenii continua sa se poarte asa si exista si explicatii pentru asta – e mai comod pentru un parinte sa duca un copil usor bolnav (chiar daca “un pic” contagios) la gradinita in loc sa stea cu el acasa sau sa plateasca pentru o bona, angajatorii vor sa vii la serviciu si nu accepta scuze, gradinitele primesc si copii bolnavi etc.
De ce este asta o falsa dilema? Fiindca solutia nu poate fi gasita, probabil, fie in societatea civila, fie la nivel politic. Nu e ca si cand fie parinti se educa unii pe altii (pe forumuri sau pe net sau prin alte mijloace) sa devina mai responsabil, fie statul, prin institutiile sale, actioneaza, inasprind regulile in ceea ce priveste controlul medical in gradinite si acordand facilitati angajatorilor care le permit parintilor cu copii bolnavi sa lucreze de acasa.
Nu e aici un “ori asta, ori asta”. Trebuie sa ne batem capul toti si sa facem toti ce putem.
Am observat ca destui oameni spun ca avem o problema cu educatia. Suntem cam varza. In plus, tot mai multi oameni isi dau seama ca e important sa nu fim varza la educatie. Ca daca in prezent nu prea avem absolventi de liceu si de facultate care chiar sa merite diplomele alea, asta inseamna ca peste 20 de ani n-o sa mai avem decat doctori, juristi, ingineri si in genere meseriasi foarte prosti – ca o sa murim pe capete in spitale, nimeni n-o sa mai inteleaga legile, toate constructiile or sa se darame si n-o sa le mai poata repara nimeni s.a.m.d.
Mult mai putini realizeaza ca exista si o alta legatura intre nivelul de educatie si calitatea vietii. Un om care a ramas cu ceva, de pilda, de la orele de biologie din liceu, traieste altfel o plimbare prin padure decat unul care n-a ramas cu nimic. Primul distinge o multime de specii de plante si insecte, are o experienta bogata si poate avea ganduri mult mai bogate cu privire la tot ceea ce vede in jur. Al doilea e o vita care nu vede mai nimic si nu intelege mai nimic, nu se gandeste la mare lucru si traieste degeaba. Calitatea vietii nu e data, pur si simplu, de cantitatea de placere animalica pe care o poti simti inainte sa crapi, ci si de complexitatea experientelor si gandurilor pe care le ai.
Acum, oamenii care se plang la noi ca stam prost cu educatia se uita, de obicei, intr-o singura directie – la guvernantii responsabili (cum ar fi minstrul educatiei), la institutiile de invatamant si la profesori. Aproape nimeni nu ridica public niste intrebari de bun simt:
E usor de inteles de ce jurnalistii nu insista asupra unor asemenea intrebari. Daca ar insista, ar risca sa isi piarda o parte din public, fiindca publicul nu e obisnuit sa fie criticat. Iar salariile lor depind de audienta publicatiei care ii plateste. Mai exista, totusi, si oameni ale caror salarii nu depind de numarul de cititori.
Raspunderea cu privire la educatie nu e doar a oficialilor si institutiilor. E si a parintilor si chiar si a copiilor. Poti intelege de foarte mic ca ai datorii, obligatii, raspunderi. Poti intelege ca ai si raspunderea de a deveni un om educat.
Parintii te pot invata asta – chestiile astea functioneaza, nu trebuie decat sa ne uitam la niste tari mai civilizate decat Romania (aici, de pilda, am gasit urmatorul paragraf: “Special attention must be focused on pupils’ learning abilities and their opportunity to assume responsibility for their own learning, setting objectives for it, and its planning, implementation and assessment.”; poate nu e o intamplare ca e vorba despre sistemul educational din Finlanda, una dintre tarile cu cele mai bune rezultate in domeniul educatiei).
Bineinteles ca si profesorii ii pot invata pe copii sa fie mai responsabili cu privire la educatia lor. Dar bazele unei educatii de calitate se pun inainte ca un copil sa ajunga la scoala (neuroscience stuff, google it). Iar daca parintii nu fac nimic, e ciudat sa ne asteptam ca doar profesorii si institutiile sa faca totul.
Sigur, parintii trebuie si ei sa invete cum sa isi educe mai bine copiii. Parintii finlandezi (fiindca tot am pomenit Finlanda) primesc gratuit o multime de materiale in scopul asta, de la nasterea copilului. Nimeni nu spune ca institutiile statului n-au nici o raspundere, dar daca nu facem altceva, ca parinti, decat sa aruncam pisica moarta in curtea diferitelor institutii, nu o sa ajungem nicaieri.
Ca sa fie clar, nu pretindem ca avem solutia problemei educatiei din Romania. Voiam doar sa spunem ca exista o parte a problemei despre care nu se vorbeste de obicei.