Category Archives: opinie

Ce filme am mai vazut saptamana trecuta (2)

9 Songs (2004) – Una dintre idei parea ok: ‘hai sa prezentam realist viata adultilor’ (ca atare, filmul contine o gramada de scene explicite in care protagonistii fac sex, dar nu e considerat un film porno). Din pacate, totul a fost ingrozitor de plicticos. 🙁

Prin contrast, The Devil in Miss Jones (1973), care n-a fost facut cu pretentia ca e film artistic, ni s-a parut mai simpatic (btw, Georgina Spelvin are canal de YouTube aici). Dupa aproape ’40 de ani, si mai ales dupa ce vezi o chestie ca 9 Songs, e usor sa uiti ca The Devil in Miss Jones a fost initial un film porno. 🙂

From Up on Poppy Hill (2012) – E facut la Ghibli Studios de Gorō Miyazaki. A fost superb. Aici e un trailer.

Zarafa (2012) – L-am vazut la KINOdiseea. Nu va luati dupa retarzii care i-au dat 5.8 pe IMDb, e un film foarte frumos, merita vazut.

Pro-doping

N-ar fi mai simplu (asa cum spune si domnul asta) sa li se permita sportivilor de performanta sa se dopeze? Ar fi depasite o multime de recorduri, am vedea competitii mai spectaculoase, toti sportivii ar avea sanse egale, toata povestea ar fi reglementata. Exista riscuri, ok, dar ca sportiv de performanta oricum iti asumi tot felul de riscuri. Ce ziceti?

Sau, in fine, daca nu ziceti nimic, puteti sa va duceti pe Wired.

La balci

In weekend am fost la un balci, intr-un sat de pe langa Bucuresti. Balci pe bune, cu tiribombe, cu mingi din alea in care dai cu pumnul ca un mare boxer, cu masinute electrice (ne-am dat), cu roata norocului, cu turnul de cutii pe care trebuie sa le darami din trei aruncari ca sa castigi ceva (am daramat o cutie), cu mici, vin fiert, tuica, pastrama, capete de porc asezate pe tarabe, susan, halvita, gunoaie, sosete, caciuli, mitraliere (pentru copii), masini de teren care treceau prin multime, oale, castroane, linguroaie de lemn, plosti, chiloti, telefoane mobile, fum, fructe, romi, unguri, moldoveni, ornamente de gradina, jandarmi, must stricat, baloane, flori si toate celelalte.

Si sa vezi minune, nimeni nu se uita urat la nimeni. N-am prins nici o bataie, n-am auzit nici o injuratura. Era ca la mama multiculturalismului acasa. Oamenii nici macar nu pareau saraci, fiindca isi cumparau diverse chestii, iar preturile erau cam ca la oras. Culmea nerusinarii, isi permiteau chiar sa para fericiti.

Parca am fost in alt film. Dupa aia ne-am intors “la oras”, a inceput sa ploua, soferii claxonau, s-a dus totul de rapa, dar am ramas cu ideea ca poate romanii mai au o sansa.

Un ‘Like’ pentru textul asta

Aici. Dar unele comentarii sunt de-a dreptul infecte. Sa luam unul, la intamplare:

Cineva a scris:

Si pe buna dreptate. Chestia e valabila si pe alte site-uri care tolereaza comentarii cu jigniri, atacuri verbale, amenintari, chestii rasiste s.a.m.d. Totul sub scuza ca fiecare are dreptul sa-si exprime liber opinia. S-ar putea ca problema sa fie, de fapt, alta, fiindca si un licean poate sa distinga intre a-ti exprima o opinie si a folosi limbajul pe post de ciomag. Daca vrei sa moderezi comentariile, trebuie sa consumi un pic de timp si de efort cu asta. Si de ce sa muncesti, daca merge si asa? 🙂

Doua feluri de romani

Ne gandeam (pe vremea referendum-ului) ca exista doua feluri de romani:

  1. Romanii care isi fac treaba cat pot de bine, incearca sa fie corecti, voteaza (in mod obisnuit) se informeaza (pe net), se implica civic, platesc impozite; judeca din perspectiva economica – politicienii ok sunt cei care administreaza bine banii, care nu pun bete in roate economiei s.a.m.d. Romani pragmatici, pe care nu-i intereseaza circul.
  2. Romanii care stau cu orele la televizor, discuta politica oricand, se vaicaresc, injura, se supara, urla, se consuma, se scarbesc, iar se uita la tv s.a.m.d. Pentru acestia, mizeria politica reprezinta si o scuza – uite cum fura astia, ce daca dau si eu o teapa mica? e o tara de rahat, nimic nu merge ca lumea, cum as putea sa-mi fac eu meseria bine? ce rost are sa incerc? etc.

E vorba de extreme, ok, nu intra toti intr-una dintre cele doua categorii, iti poti inchipui si romani plecati din tara care au devenit, acolo unde traiesc, cetateni responsabili, oameni care isi pretuiesc meseria si nu si-o fac in bataie de joc, dar cand “se conecteaza” la viata politica romaneasca devin isterici.

Mai interesant e ca pe cei din prima categorie nu-i vedeam sorbind cu nesat telenovelele politice. Din fericire, de cand cu dl. Sima, a aparut o telenovela care sa-i intereseze si pe ei. 🙂

Cum vad jucatorii de sah si de go razboiul?

Sahul e cu roluri. E fain ca si regina si chiar si regele pot intra in lupta la un moment dat, e interesant ca regina e mai tare decat regele, dar lupta se da intotdeauna intre cate doi combatanti. E ca si cand faptul ca o batalie e castigata sau pierduta ar depinde de ce face fiecare luptator in parte.

Go-ul e mai democratic. Nu exista roluri privilegiate. Fiecare piesa e un soldat. Toti sunt soldati. Nu exista nici cavaleri, nici generali, nici alte chestii. Nici o piesa nu poate captura de una singura o piesa a adversarului sau un grup. Captura e totdeauna rezultatul unui “efort colectiv”.

Piesele de sah se misca. Ai zice ca jocul e mai realist, fiindca intr-un razboi trupele se deplaseaza. Dar daca te gandesti la o singura batalie, de obicei razboinicii nu se duc dintr-o parte intr-alta, ca turele sau nebunii. Se bat acolo unde au fost pusi sa stea, isi pastreaza pozitia sau mor.

E important ca un grup de luptatori sa nu se lase incercuit de dusmani. La sah nu prea vezi asta. La go e o chestie esentiala. Un grup incercuit a pus-o. Vorbind in mare, normal.

Si mai e ceva. Piesele de sah care au fost capturate dispar din joc. Nu mai conteaza, pur si simplu. La go, prizonierii conteaza. Nu castigi sau pierzi doar in functie de cat de mare e teritoriul pe care l-ai cucerit. Prizonierii asteapta cuminti pe marginea tablei si sunt luati in calcul la numaratoarea de la sfarsit. Iti poti inchipui ca raman in viata pana se incheie lupta. La sah, daca ai iesit de pe tabla, nu-i mai pasa nimanui de tine. In cel mai bun caz, te duci inapoi in cutia de piese.

Nu vreau sa spun ca vreunul dintre jocuri e mai interesant sau mai inteligent. Dar mi se pare ca o partida de go e o metafora mai buna pentru o batalie. Intr-un razboi ca pe vremuri, asa,…

Stupid memes (1)

Astazi vorbim despre asta:

Analogia e proasta, desigur, iar asta se vede din faptul ca oricine poate sa construiasca analogii de acelasi fel care merg in directia opusa (“Daca ai o floare si o tot muti dintr-o vaza in alta, o sa se ofileasca mai repede, dar daca ai o vaza, e bine sa schimbi din cand in cand floarea, iar uneori nu strica sa pui in ea si cate un buchet de flori.”).

Dar ar fi interesant de vazut daca tampenia cu cheia si incuietoarea mai are ceva in spate. Nu va sugereaza ceva medieval, cu centuri de castitate, cavaleri care sunt cu atat mai cool cu cat descuie drumul catre inimile mai multor tipe, printese care trebuie sa-si protejeze virginitatea sau onoarea, ca pe o comoara de mare pret s.a.m.d.?

“Virusul percutant al tabloului porno arhetipal”

De aici. Concluzia (“instituția denumită vetust „a face dragoste” a suferit o revoluție de proporții: aduce cu o anticameră dintr-un studio hardcore”) suna cumva ca aici, doar ca la noi nu era pe bune. 🙂

De ce? Fiindca genul asta de reflectii (despre cum vad oamenii sexul, politica, moartea si alte prostii) nu se bazeaza pe nimic. Ganditi-va, prin contrast, ca s-ar apuca unul sa faca speculatii despre rezultatele alegerilor. Daca nu se bazeaza pe nici un sondaj, ce mai conteaza ce spune?

In mod ciudat, cand nu e vorba de alegeri sau de studii de piata, oamenii isi pierd reflexul asta. “Las’ ca stiu eu ce efect are asupra mentalitatii tuturor oamenilor pornografia (sau cutare imagine, film, carte, stire s.a.m.d.) Ce nevoie am de studii, statistici, sondaje, date empirice?”. Well, think again! 🙂

Cheltuieli de protocol

Stie toata lumea stirea cu cheltuielile de protocol facute in perioada in care domnul Mihai Razvan Ungureanu a fost prim-ministru, nu? Fostul prim-ministru nu a negat ca listele prezentate public ar fi fost pe bune, ceea ce i-a facut pe multi sa nu mai observe ca atacul a inceput fara dovezi concludente, in spiritul jurnalismului romanesc.

Nimeni nu a pus clar intrebarea: “Care e responsabilitatea prim-ministrului vis-a-vis de cheltuielile de protocol?”. Ok, nu a semnat deconturile, iar din ce spune reiese ca nu a beneficiat de ele (avem dovezi sa nu-l credem?). Dar nu ar fi putut sa le solicite? Sau cel putin, daca nu el le-a solicitat, sa le supervizeze, chit ca nu asta e cea mai importanta treaba pentru un prim-ministru?

Jurnalistii trec mereu de la intamplari izolate la generalizari alarmiste – doi ursi au atacat oameni, deci ursii ne-au declarat razboi, urmeaza apocalipsa ursului s.a.m.d. In cazul cheltuielilor de protocol, chiar ar fi fost ok sa trecem dincolo de un singur caz. Pana la urma, ce cheltuieli de protocol sunt ok?

Continue reading →