Category Archives: opinie

Despre copiii care-si aduc parintii la gradinita bolnavi (sau invers) – o falsa dilema

Problema economica e simpla: copiii adusi bolnavi la gradinita ii imbolnavesc pe ceilalti copii, parintii celorlalti copii vor plati bani pentru medici si tratamente, vor lipsi si ei, pana la urma, de la serviciu (productivitate scazuta) si asa mai departe. Toate astea costa bani, iar o parte din aceste cheltuieli s-ar putea sa fie acoperite din bani publici. Pana si “gandirea rece” a economistilor ne arata ca adusul copiilor bolnavi la gradinita e pagubos.

Exista, poate, si o dimensiune morala: “De ce sa se imbolnaveasca si copilul meu din cauza copilului tau? De ce nu il tii acasa atunci cand are o boala contagioasa, chiar daca e o simpla viroza? De ce risti sanatatea copilului meu, aducand copilul tau, care are o boala transmisibila, la gradinita?”

Problema exista si nu e o problema absconsa, din carti sau tratate. Oamenii continua sa se poarte asa si exista si explicatii pentru asta – e mai comod pentru un parinte sa duca un copil usor bolnav (chiar daca “un pic” contagios) la gradinita in loc sa stea cu el acasa sau sa plateasca pentru o bona, angajatorii vor sa vii la serviciu si nu accepta scuze, gradinitele primesc si copii bolnavi etc.

De ce este asta o falsa dilema? Fiindca solutia nu poate fi gasita, probabil, fie in societatea civila, fie la nivel politic. Nu e ca si cand fie parinti se educa unii pe altii (pe forumuri sau pe net sau prin alte mijloace) sa devina mai responsabil, fie statul, prin institutiile sale, actioneaza, inasprind regulile in ceea ce priveste controlul medical in gradinite si acordand facilitati angajatorilor care le permit parintilor cu copii bolnavi sa lucreze de acasa.

Nu e aici un “ori asta, ori asta”. Trebuie sa ne batem capul toti si sa facem toti ce putem.

Despre educatie si raspundere

Am observat ca destui oameni spun ca avem o problema cu educatia. Suntem cam varza. In plus, tot mai multi oameni isi dau seama ca e important sa nu fim varza la educatie. Ca daca in prezent nu prea avem absolventi de liceu si de facultate care chiar sa merite diplomele alea, asta inseamna ca peste 20 de ani n-o sa mai avem decat doctori, juristi, ingineri si in genere meseriasi foarte prosti – ca o sa murim pe capete in spitale, nimeni n-o sa mai inteleaga legile, toate constructiile or sa se darame si n-o sa le mai poata repara nimeni s.a.m.d.

Mult mai putini realizeaza ca exista si o alta legatura intre nivelul de educatie si calitatea vietii. Un om care a ramas cu ceva, de pilda, de la orele de biologie din liceu, traieste altfel o plimbare prin padure decat unul care n-a ramas cu nimic. Primul distinge o multime de specii de plante si insecte, are o experienta bogata si poate avea ganduri mult mai bogate cu privire la tot ceea ce vede in jur. Al doilea e o vita care nu vede mai nimic si nu intelege mai nimic, nu se gandeste la mare lucru si traieste degeaba. Calitatea vietii nu e data, pur si simplu, de cantitatea de placere animalica pe care o poti simti inainte sa crapi, ci si de complexitatea experientelor si gandurilor pe care le ai.

Acum, oamenii care se plang la noi ca stam prost cu educatia se uita, de obicei, intr-o singura directie – la guvernantii responsabili (cum ar fi minstrul educatiei), la institutiile de invatamant si la profesori. Aproape nimeni nu ridica public niste intrebari de bun simt:

  • Cati parinti din Romania le spun copiilor lor ca educatia lor este importanta?
  • Cati parinti din Romania nu numai ca le spun asta copiilor, dar incearca sa ii educe in spiritul asta?
  • Cati parinti din Romania le spun copiilor, de mici, ca au datoria sa invete, intre altele si fiindca pentru educatia lor sunt cheltuiti bani publici?
  • Cati parinti din Romania incearca sa le formeze copiilor deprinderea de a se pregati pentru scoala, stand cu ei sa isi faca lectiile in fiecare zi, din copilarie si pana in adolescenta?
  • Cati parinti din Romania, intalnind asemenea intrebari, chiar se gandesc daca nu cumva gresesc, daca nu cumva nu fac destul pentru educatia copiilor lor, in loc sa strambe din nas sau sa isi gaseasca scuze?

E usor de inteles de ce jurnalistii nu insista asupra unor asemenea intrebari. Daca ar insista, ar risca sa isi piarda o parte din public, fiindca publicul nu e obisnuit sa fie criticat. Iar salariile lor depind de audienta publicatiei care ii plateste. Mai exista, totusi, si oameni ale caror salarii nu depind de numarul de cititori.

Raspunderea cu privire la educatie nu e doar a oficialilor si institutiilor. E si a parintilor si chiar si a copiilor. Poti intelege de foarte mic ca ai datorii, obligatii, raspunderi. Poti intelege ca ai si raspunderea de a deveni un om educat.

Parintii te pot invata asta – chestiile astea functioneaza, nu trebuie decat sa ne uitam la niste tari mai civilizate decat Romania (aici, de pilda, am gasit urmatorul paragraf: “Special attention must be focused on pupils’ learning abilities and their opportunity to assume responsibility for their own learning, setting objectives for it, and its planning, implementation and assessment.”; poate nu e o intamplare ca e vorba despre sistemul educational din Finlanda, una dintre tarile cu cele mai bune rezultate in domeniul educatiei).

Bineinteles ca si profesorii ii pot invata pe copii sa fie mai responsabili cu privire la educatia lor. Dar bazele unei educatii de calitate se pun inainte ca un copil sa ajunga la scoala (neuroscience stuff, google it). Iar daca parintii nu fac nimic, e ciudat sa ne asteptam ca doar profesorii si institutiile sa faca totul.

Sigur, parintii trebuie si ei sa invete cum sa isi educe mai bine copiii. Parintii finlandezi (fiindca tot am pomenit Finlanda) primesc gratuit o multime de materiale in scopul asta, de la nasterea copilului. Nimeni nu spune ca institutiile statului n-au nici o raspundere, dar daca nu facem altceva, ca parinti, decat sa aruncam pisica moarta in curtea diferitelor institutii, nu o sa ajungem nicaieri.

Ca sa fie clar, nu pretindem ca avem solutia problemei educatiei din Romania. Voiam doar sa spunem ca exista o parte a problemei despre care nu se vorbeste de obicei.

Despre libertatea opiniei si dezbaterii publice (post dedicat Alinei Gorghiu)

Fiind vorba despre o persoana pe care am votat-o si a carei aparitie in blogosfera am anuntat-o public, ne permitem sa-i dedicam un post. Adevarul o citeaza spunand despre propunerea legalizarii parteneriatelor civile intre persoane de acelasi sex:

Este inoportună şi va rămâne aşa cel puţin pe termen mediu. Nu aş vota o astfel de iniţiativă. Nici eu nu sunt pregătită să văd legalizarea acestor uniuni, oricât de liberală ar putea părea o astfel de lege. Cred că nu trebuie nici măcar pusă în dezbatere publică […]

Speram ca e vorba despre o prostie a ziaristilor de la Adevarul, care i-au denaturat spusele. De ce? Fiindca gandirea liberala suna, de fapt, cam asa (daca nu aveti rabdare, puteti trece peste citat):

Continue reading →

Inconsistente

Daca se face atat tamtam legat de ceea ce a spus Sabina, inseamna ca se considera ca la 15 ani ai suficient de mult discernamant incat declaratiile tale sa fie discutate public, nu? Iar daca e asa, nu inseamna ca ar trebui sa ai si drept de vot? Cati dintre oamenii care discuta aprins pe net despre “cazul Sabinei” chiar cred ca ar trebui sa li se dea dreptul celor de 15 ani sa voteze? Daca credeti ca ar trebui sa se reduca varsta de vot la 15 ani, putem discuta. Dar daca nu credeti asta, de ce credeti ca declaratiile cuiva care are 15 ani merita sa fie “subiect de presa”?

Maybe the kids wanna see the movie

Cum ce film? Ala a carui proiectie a fost intrerupta la MŢR, The Kids Are All Right. Poate vreti sa-l vedeti, eventual impreuna cu familia, mai ales ca e usor de cautat pe net (plus ca are si subtitrare in romana).

Cat despre faza de la MŢR, probabil ca orice om sanatos la cap si care inca se considera roman ar avea toate motivele sa se simta ofensat vazand ca imnul tarii e folosit pentru a sustine discriminarea. La fel ar fi si daca s-ar apuca neonazistii de pretutindeni sa defileze cu steagul Romaniei.

LE: Cei care n-au intervenit impotriva huliganilor de la MTR, desi era de datoria lor sa o faca, ar trebui trasi la raspundere pentru asta. Jurnalistii care ar fi putut sa ia atitudine fata de ce s-a intamplat si n-au facut-o ar trebui sa isi piarda din credit. Si e clar ca noile generatii trebuie sa fie educate mai bine, fiindca asta pare sa fie singura noastra sansa.

Revenind la film, l-am vazut in seara asta si chiar e un film de vazut duminica seara, impreuna cu familia. E simpatic, nimic de zis, toata lumea joaca bine si e si amuzant. Dar modul americanesc in care se tot apasa in film pe valorile familiei poate fi, uneori, enervant.

Noua, cel putin, nu ni s-a parut ca ar fi un film care sa se adreseze comunitatii LGBT sau care sa atiga vreo problema importanta pentru aceasta minoritate. E mai degraba un film pentru cupluri familiste in care membrii cuplului joaca, in mare, rolurile traditionale dintr-un cuplu hetero traditional.

Nu spunem ca nu merita vazut, dar nu e genul de film care sa starneasca proteste. Inchipuiti-va ca la o serbare a comunitatii tatarilor din Romania s-ar proiecta un film in care cativa tatari, imbracati in costume populare romanesti, ar dansa dansuri populare romanesti amestecati printre multi romani. Daca niste indivizi ar incerca sa intrerupa proiectia filmului, protestand ca prin vizionarea acestuia intr-un spatiu public sunt puse in pericol traditiile culturale romanesti, nu s-ar putea spune ca sunt ultranationalisti, ci mai degraba ca sunt, pur si simplu, tampiti.

Dilema semaforului

semaforNu vi se pare ca soferii au prea mult verde? 🙂 Treceam ieri strada. Pana am ajuns la refugiul din mijlocul strazii, verdele pentru pietoni a disparut. Am asteptat o gramada sa apara iar. A tinut fix pana am ajuns pe celalalt trotuar, mergand repejor (oamenii care se misca mai greu cum se descurca oare?).

Nici macar nu era o zona cu mare trafic. Si de fapt, de ce mi-ar pasa ca pieton de “fluidizarea traficului”? Aia stau in masini, la caldura, eu stau in zapada si astept sa se faca verde. De ce sa astept eu la semafor mai mult decat ei?

E limpede ca soferii si-ar dori sa aiba verde tot timpul. La fel si pietonii. Uneori n-are sens sa fie prea mult timp verde pentru soferi. Noaptea, de pilda, cand nu trec masini, chiar e greu sa respecti regulile de circulatie. Dar daca nu le respecti noaptea, ajungi sa nu le respecti nici ziua (in paranteza fie spus, pietonii care trec pe rosu atunci cand sunt de fata si copii, carora le dau un exemplu prost, mi se par megapenali).

Revenind, trebuie sa circulam toti (desi nu neaparat cu masina, ma rog). Sa luam un caz simplu. Nu avem la dispozitie decat semafoare obisnuite, nu din alea cu buton. Printr-o intersectie traverseaza in toate directiile la fel de multi soferi si pietoni. Ar trebui sa fie rosu tot atata timp pentru pietoni ca si pentru soferi? Sau ar trebui sa fie mai mult rosu pentru pietoni? Sau mai mult rosu pentru soferi? Si de ce?

[Daca vreti sa va distrati cu alte “dileme”, dati o cautare cu cuvantul “dilema” in casuta din dreapta sus de pe blog.]

La doctor si la preot

Nu seamana mersul la doctor si mersul la preot? Sa luam un om care are grija de sanatatea lui. Ii ies analizele prost, doctorul ii spune sa evita grasimile etc. Dupa cateva luni se intoarce la doctor. Normal, daca chiar vrea sa fie sanatos, o sa se straduiasca sa evite grasimile, dar poate n-o sa reuseasca intotdeauna. Daca nu s-ar mai duce la doctor decat peste 3 ani, in timpul asta s-ar putea sa renunte treptat la dieta.

Asa, se duce, recunoaste ca a mai calcat pe langa, doctorul il iarta, il incurajeaza sa nu renunte si asa mai departe. Pentru oamenii care pun pret pe ceea ce spune doctorul, lucrurile chiar functioneaza (unii se lasa si de fumat asa).

Ce inseamna sa pui pret pe ceea ce spune doctorul? Sa recunosti ca in ceea ce priveste sanatatea ta doctorul se pricepe mai bine decat tine.

Trecem la preot. Din nou, luam un om credincios. Crestin ortodox, sa zicem. I-au iesit analizele prost – daca nu are grija de felul in care traieste, poate sa-si ia la revedere de la mantuire. Preotul ii spune ce sa nu faca si ce sa faca. Daca nu se duce destul de des sa vorbeasca cu preotul, sa recunoasca, intre altele, ca a mai dat si chix, sa primeasca incurajari s.a.m.d., va fi greu sa se tina de chestiile alea. Daca se duce, chiar ar putea deveni un om mai bun.

Conditia este sa accepti ca preotul se pricepe mai bine decat tine la mantuirea ta (sau ca are o autoritate morala mai mare decat tine). Iar aici avem o problema, fiindca nu doar ateii resping ideea asta, ci si unii crestini (protestantii, de pilda).