[capitolul despre care vorbesc e aici]
Ok, capitolul asta m-a enervat. Din mai multe motive. Primul este ca ma asteptam ca Aristotel sa vorbeasca despre cum ar trebui sa ne purtam in cadrul prieteniilor dintre rude si al prieteniilor dintre oameni care nu sunt rude. Iar el revine la prieteniile bazate pe interes, placere si virtute (cu raporturi de egalitate sau nu).
[in sfarsit am ajuns si la asta; capitolul despre care vorbesc mai jos e aici]
Dupa paranteza cu formele de guvernamant, Aristotel se intoarce la prietenie. Iar acum distinge intre prieteniile dintre membrii unei anumite comunitati (cred ca aici ar intra prieteniile dintre colegii de clasa, la scoala) si prietenia dintre rude.
Daca ar exista o sectie de votare pentru extraterestri, bineinteles. π Uitati cum m-am gandit. In primul rand, as ramane acasa numai in cazul in care as crede ca toti candidatii sunt megapenali si tara o sa se duca, oricum, de rapa, indiferent cine ar iesi presedinte. Dar intr-un asemenea caz nici n-as mai ramane aici.
In al doilea rand m-am gandit ca sigur o sa existe si turul doi. Deci votul meu din primul tur nu va alege presedintele. Probabil ca in turul doi ar trebui sa aleg raul cel mai mic, dar in primul tur, daca pot sa fac mai mult decat atat, prin votul meu, as incerca sa fac asta.
Ce as putea face? Sa incerc sa transmit prin votul meu un mesaj. Pe scurt, ar fi asta: “M-am saturat de jocuri si interese politice. Vreau un presedinte care sa ma reprezinte cu adevarat.”
Primul anunt: Saptamana asta Etica nicomahica ia o pauza. Am ramas un pic in urma si n-as vrea, totusi, doar sa scriu ceva pe fuga, ca sa zic ca am scris. Asa ca o sa trecem la cartea a IX-a abia saptamana viitoare.
Al doilea anunt: Am mai primit capitole citite din Habarnam si Orasul Soarelui. Inca mai e un capitol la care cititorul initial e clar ca a renuntat (fiindca n-a mai dat nici un semn de viata pana la sfarsitul lunii trecute), dar care nu si-a gasit inca un nou cititor: Capitolul XXIII β Habarnam este din nou chinuit de conΕtiinΕ£Δ.
Al treilea anunt: Asta nu-mi apartine. Pare sa fie adresat crestinilor, dar era scris intr-un loc putin vizibil, asa ca m-am gandit ca n-ar strica sa-l preiau si eu:
Sunt o fiinta invizibila. V-am spus asta de mai mult timp. Nu e ca si cand n-as exista, bineinteles. Interactionez uneori cu oamenii. In viata reala cu foarte putini, iar pe net cu voi. O vreme mi s-a parut ciudat ca nu vrea nimeni sa stie cum e sa fii ca mine. Adica, in fine, v-am mai spus uneori cate ceva, dar nimeni n-a intrebat cum vine treaba cu invizibilitatea asta.
Azi m-am gandit la asta. Mi-am spus: “Oare de ce nu sunt oamenii curiosi sa afle cum e?”. Iar apoi, dintr-o data, am gasit raspunsul.
Asta e, probabil, ultimul post dintr-o serie mai lunga. Celelalte sunt:
Nu e vorba, propriu-zis, de tipuri de oameni, ci de tipuri de comportamente online si de moduri diferite in care poti reactiona la ele. Iar acum sa trecem la Taciturn.
Pe Dailymotion, de pilda, trebuie sa ai cel putin 18 ani ca sa vezi clipul urmator:
p.s.: Tonul intrebarii mele nu e unul revoltat, ci doar curios. Ce credeti ca ar trebui sa intre la categoria “pornografie” si ce nu? Si de ce?
LE: Hmmm,… clipul a fost sters de pe Dailymotion. Aveti mai jos altul asemanator (ideea e exact aceeasi):
Am observat o chestie. In multe seriale anime personajele se incurajeaza unele pe altele spunandu-si o chestie care, de obicei, e tradusa prin “Do your best!”. Nu mai stiu cum e in japoneza, dar nu cred ca are mare importanta.
Chestia asta suna foarte ciudat aici, fiindca sunt putini oameni care cred ca atunci cand faci o treaba, fie ca esti la scoala si inveti, fie ca esti la job si muncesti s.a.m.d., chiar ar trebui sa-ti propui sa dai tot ce poti.
Asta a spus-o musiu Voltaire. Cred ca exista oameni care citesc afirmatia in felul urmator: “Daca ai prejudecati, esti prost!”. Dar e limpede ca nu-i asa. Bineinteles ca si oamenii inteligenti, educati s.a.m.d. pot avea prejudecati. Care e ideea, atunci?
“Interviul cu un om politic ar trebui sa aiba un anume relief: fie ca e solicitat de omul politic, care vrea sa foloseasca ziarul drept un vehicul – iar ziarul este cel care apreciaza daca ii acorda spatiu -, fie ca e solicitat de ziar, cu dorinta de a aprofunda o anume pozitie a omului politic.
Un interviu serios cere mult timp si persoana intervievata (cum se intampla in aproape toata lumea) trebuie sa-si revada declaratiile, pentru a se evita eventuale rastalmaciri si dezmintiri.
Astazi cotidienele publica vreo zece interviuri pe zi, la botul calului, in care intervievatul spune ceea ce le-a mai spus si altor ziare, dar, pentru a inabusi concurenta, e nevoie ca interviul acelui ziar sa fie mai savuros decat cel aparut altundeva. Prin urmare, jocul consta in a-i smulge politicianului o declaratie partiala care, premeditat subliniata, va duce la declansarea scandalului.
Si atunci omul politic, iesind tot in arena a doua zi ca sa dezminta ceea ce declarase cu o zi inainte, este oare o victima a presei?
Ar trebui atunci sa-l intrebam: “Dar de ce accepti in loc sa adopti tehnica sigura a lui no comment?”.