Category Archives: intrebari

Pastila (2)

Sunt cateva probleme. Una ar fi ca daca ni se pare ok ca o persoana sa aiba dreptul sa isi scurteze viata atunci cand are sanse sa descopere ceva important pentru omenire, nu e clar de ce sa nu ni se para ok ca o persoana sa isi scurteze viata atunci cand are chef, pur si simplu. Pana la urma, fiecare face fix ce are chef cu viata proprie, nu?

Alta problema. Ganditi-va la viata cuiva care s-a nascut in anii ’50. Poate nu ai nici macar televizor la inceput. In ’65 de ani, in timpul vietii tale, apar: televizoarele color, casetele video, consolele de jocuri, calculatoarele, internetul, aparatele de fotografiat digitale, webcam-urile, Wii, blogurile, Facebook, Twitter, smartphones, tablete, Google Glass / Cardboard etc. Cati oameni pot face rezista sa li se schimbe viata atat de mult? Daca legalizezi pastila, in ce ritm se va schimba viata oamenilor?

Ce e cel mai important în viață?

Când nu te blochezi în clișee gen “banii”, “sănătatea”, “fericirea”, “prietenii”, “familia” etc., s-ar putea să îți fie greu să răspunzi la întrebarea asta. Poate că habar n-ai ce vrei să faci cu viața ta.

Uite un “exercițiu”. Gândește-te că ai avea 80 de ani și ți-ai da seama că era ceva ce ai fi vrut să faci și n-ai făcut și n-o să mai poți face niciodată și că îți pare al dracului de rău. Îți vine în minte vreo chestie pe care ai regreta să nu o faci niciodată?

Dacă nu, poate înseamnă că îți e frică să îți dorești ceva cu adevărat în viață, fiindcă n-ai încredere în tine, s-ar putea să nu-ți iasă și să îți pară rău și atunci mai bine nu-ți dorești nimic, ceea ce e lame. Bad end.

Dacă da, gândește-te la chestia aia? De ce ai regreta să nu o faci? De ce ți se pare importantă? Ar fi importantă pentru toată lumea? E importantă doar fiindcă prin ea ai putea realiza altceva (cum e cazul banilor) sau e importantă în sine? Are legătură cu ce ai vrea să faci cu viața ta, sau e doar un moft (gen Bucket List)?

De aici mai departe te descurci. Have a nice life! 🙂

Dilema rusinii

Asa. In primul rand, sunt o multime de oameni care cred si scriu ca e rau, imoral de-a dreptul, sa nu iti fie rusine de anumite lucruri. Pe langa ca e rau sa furi, e rau si sa nu-ti fie rusine ca ai furat. Stiti placa asta. Nu se vorbeste doar despre politicieni fara rusine sau vedete fara rusine, ci si despre elevi care nu invata si nici macar nu le mai e rusine ca n-au invatat s.a.m.d.

De fapt, generatiile mai vechi pot avea impresia asta despre generatiile mai noi. Impresia ca adolescentii si-au format o cultura diferita, in care e uncool sa iti fie rusine de ceva, orice ai face. Poti sa gresesti, oricat de rau, sa recunosti ca ai gresit, eventual, sa mergi mai departe. Dar sa iti fie rusine pentru ceva,… no way! Iar asta li se pare celor mai in varsta oribil. Fiindca e bine sa iti fie uneori rusine si e rau sa nu iti fie atunci cand ar trebui sa iti fie.

Deci asta e unul dintre coarnele dilemei: lipsa de rusine e imorala; macar in unele cazuri.

Totusi, de ce ar trebui sa ii fie cuiva rusine sa faca un anumit lucru? Sau de ce sa-ti fie rusine fiindca nu ai facut un lucru pe care trebuia sa il faci? De ce ar trebui sa ii fie rusine unui elev ca nu a invatat, de pilda? Ca sa invete. Iar unui copil trebuie sa ii fie rusine cand minte ca sa nu mai minta.

Dar un elev care invata de rusine nu e ca unul care invata fiindca chiar crede ca e bine sa invete. La fel, un copil care nu minte fiindca a fost “dresat” sa simta rusine atunci cand minte nu e ca un copil care nu minte fiindca intelege ca le poate face un rau oamenilor pe care ii minte.

Rusinea tine de manipulare psihologica, iar oamenii care fac chestii morale sau imorale nu sunt cei manipulati psihologic, ci cei care inteleg de ce ar fi bine sau rau sa faca anumite lucruri sau sa se abtina de la a face anumite lucruri.

Un om care nu fura de rusine nu e un om moral. Abia omul care intelege de ce ar fi rau sa furi si e convins ca furtul nu e ok e un om moral. Atunci cand nu fura, normal. Iar de aici reiese ca daca doi oameni fura un morcov din piata iar unuia ii e un pic rusine, iar celuilalt nu ii e deloc rusine, al doilea nu e mai imoral decat primul. Din punctul asta de vedere, oamenii lipsiti de rusine nu sunt mai rai, doar ca e mai greu sa-i manipulam psihologic, sa ii facem sa se poarte asa cum vrem noi.

Asa ca asta e celalalt corn al dilemei: rusinea nu te face un om “mai moral”, iar lipsa de rusine nu e imorala.

Si atunci, cum stau pana la urma lucrurile? E imoral sa nu-ti fie rusine de nimic sau nu e?

O intrebare simpla (sau cateva intrebari simple)

Poate fi vreodată o fotografie o operă de artă? Când s-ar putea întâmpla asta? Ce ar putea să conteze pentru a considera că o fotografie chiar e artă?

image

Asta, de pildă, nu e artă. Nu e nici măcar o fotografie “artistică” (o fotografie poate fi artistică fără să reprezinte cu adevărat artă). Dar care sunt criteriile după care judecăm?

Oameni si caini

Putem sa-i facem pe caini mai buni? Sigur ca putem. Ma rog, nu-i putem face mai buni jucatori de sah, dar putem sa-i facem, de pilda, mai putin agresivi, daca dorim. De fapt, pe unii chiar i-am facut mai putin agresivi. Exista rase de caini. Noi le-am creat, prin felul in care am imperecheat cainii.

Dar asta ar functiona si la oameni, nu? Sa zicem ca oamenii si-ar propune sa respecte pretutindeni in lume regula urmatoare: “Nu fa copii cu o persoana agresiva!”. In cateva sute de ani, toti oamenii agresivi ar ramane fara urmasi, asa ca agresivitatea, care se transmite genetic, ar disparea. Nu ar fi bine sa existe o asemenea regula?

Pana la urma, nimeni nu ar avea de suferit, iar toata lumea nu ar avea decat de castigat. Iar daca vi se pare ca o lege care sa prevada amenzi e prea restrictiva, n-ati fi, totusi, de acord, cu o regula nescrisa, pe care oamenii sa o respecte, pur si simplu, din bun-simt? (De fapt, nu cumva oamenii respecta deja anumite reguli din astea, desi mai calca uneori pe langa?)

Dar atunci, de ce sa asteptam cateva sute de ani? Daca am putea identifica “gena agresivitatii” si am indeparta-o, cumva, de cand e conceput un copil, nu am castiga timp? Daca am avea mijloacele necesare pentru a face asta fara costuri prea mari, nu ar trebui sa facem asta? Iar daca am face asta, de ce ne-am opri doar la problema agresivitatii? De ce sa nu-i facem pe oameni mai buni in toate privintele, apeland la inginerie genetica?

Probabil nu sunteti de acord cu ultima propunere. Dar atunci e ciudat. Oamenii accepta ca e ok sa se imbunatateasca, ma rog, ca specie, prin alegerea partenerilor cu care sa faca copii, dar nu accepta sa apeleze la inginerie genetica, desi rezultatul e acelasi. Cum vine asta?