Contează și servirea. La Snacking Carrefour (Orhideea) e execrabila. Mai rău decât într-o autoservire comunistă dintr-o gară, acum 30 de ani. Nu contează detaliile, poate verifica oricine.
Category Archives: intamplari neplacute
La magazin

Dimineața, din când în când, iau o cafea de aici. Tanti care vinde a incercat de mai multe ori să îmi dea țeapă cu restul. Azi a reușit.
Continue reading
Faza cu scaunul pentru copil
E greu să nu te gândești că au fost niște șpăgi la mijloc. Avea cineva de vândut niște scaune din astea, probabil. Până anul ăsta n-a fost nici o problemă fără ele, acum te amendează dacă n-ai. De unde până unde?
Cel mai prost lapte praf din lume
E ăsta:
Face cocoloașe când torni apă fierbinte peste el. Multe. Apa abia se colorează un pic în alb. Restul sunt cocoloașe. Încerci să le strivești cu lingurița de peretele cănii, reușești cu mare efort, amesteci, parcă s-a transformat în lapte. Când se liniștește lichidul, cocoloașele reapar, ca prin minune.
Orice ai face, chestia aia nu se transformă în lapte. Rămâne o zeamă cu cocoloașe de grăsime. E comestibilă cu cereale, dar are un gust grețos.
Crima, religia, libertatea de exprimare
Mai intai, sa ne punem in locul familiilor celor uciși. Ți-a murit, să zicem, soțul (sau tatăl, fratele etc.). Lucra la ziar, au venit unii și l-au impuscat. Numai de tam-tam în presă și de discuții intelectuale nu-ți arde. Cu atat mai putin de texte produse de indivizi pentru care moartea cuiva e un prilej să te dai deștept: ”n-ar fi trebuit sa deseneze, i-a provocat pe teroristi”.
Asta se cheamă să dai vina pe victimă. E ca atunci când zici că victima unui viol l-a provocat pe violator prin felul în care era îmbrăcată. ”Si-a pus poalele in cap, ce sa-i faci…”. De aici și până la a spune că merita ce i s-a întâmplat nu mai e decât un pas.
Într-o țară în care nu există pedeapsa cu moartea nimeni nu ”merită” sa fie împușcat. Nici măcar un terorist. Cu atât mai puțin un om care te jignește. Cu atât mai puțin un om care nu te jignește, ci doar râde de tine (sau de ce crezi tu). Într-o țară în care există pedeapsa cu moartea, chiar daca ”ar merita” cineva pedeapsa cu moartea, nu te duci tu să-l împuști. Asta înseamnă să trăiești într-un stat de drept. Legea îți face dreptate, nu-ți faci tu, pe cont propriu.
Actul teroriștilor e un act criminal. În primă instanță, asta e tot ce contează. Nu e nevoie să empatizezi cu criminalul, să încerci să îl înțelegi, să-i găsești scuze ș.a.m.d. Nu-i nevoie să discuți despre libertatea de expresie și felul în care ar trebui să fie limitată, preluând mesajul pe care încerca să îl transmită teroristul criminal. E suficient să încerci să înțelegi prin ce trece familia victimei și să îți dorești ca criminalii să fie prinși și pedepsiți. Abia atunci când criminalii vor ajunge la proces poți să încerci să îi înțelegi și pe ei. Dacă vrei.
În pasul următor, te întrebi ce s-ar putea face pentru ca asemenea crime să nu se mai întâmple. Ce poate să facă statul? Să fie mai eficient, să aibă măsuri de securitate mai bune etc. Cât de bune? Îl putem lăsa să încalce dreptul la viață privată al cetățenilor? Nu. Asta e, trebuie să se descurce altfel. N-ar putea fi prevenite astfel de crime dacă oamenii ar fi învățați să își rezolve conflictele de opinii prin dialog și nu prin violență? Ba da. Poate merită să băgăm bani în asta. Etc.
Nimeni nu e criminal pentru că face parte dintr-o anumită etnie sau e de o anumită naționalitate. Dar dacă motivația crimei e religioasă, ce facem cu religia? Nimic. Problema nu e religia, ci fanatismul. Ești fanatic dacă ți se pare intolerabil ca altcineva să nu-ți împărtășească opiniile (sau credința; sau stilul de viață).
Duce religia automat la fanatism? Nu. Toleranța a fost inițial o valoare religioasă. Poate uneori a fost doar din vârful buzelor, dar asta nu mai contează. Acum e o valoare universal umană, pur și simplu. Nu-i nevoie să citești Biblia pentru a fi o persoană tolerantă. E suficient să citești niște studii de antropologie culturală. Anumiți credincioși pot fi intoleranți față de un stil de viață pe care îl consideră păcătos, dar asta nu înseamnă că vor să dispară de pe lume toți cei care nu împărtășesc credința lor. Esența poveștii e că azi nu mai poate exista nici o religie care să încurajeze fanatismul. Nici măcar ideologiile politice extremiste nu-și permit să încurajeze fanatismul.
Sigur, există fanatici și există oameni care, fără a fi fanatici, nu sunt prea toleranți. Există și stiluri de viață cu privire la care nu se ridică problema toleranței – stilul de viață al teroristului sau cel al criminalului în serie. Nimeni nu spune că ar trebui să fim toleranți față de lipsa de educație. Adevărurile științifice nu sunt opinii susținute cu fanatism. Diferențele dintre cazuri se văd ușor, dacă știi să gândești critic.
E mai bine să-ți dai copiii la școală decât să nu îi dai la școală. Aici nu e vorba despre două stiluri de viață diferite, ambele acceptabile. Nu e neapărat mai bine să îți botezi copiii ortodocși decât să îi botezi catolici. Nu e neapărat mai bine să îi înveți să fie credincioși creștini decât să îi înveți să fie credincioși musulmani sau să îi lași să rămână atei. Aici e vorba despre stiluri de viață diferite, în egală măsură acceptabile. A-i educa pe oameni să înțeleagă asta nu înseamnă să fii împotriva religiei. Într-o lume în care lucrurile astea nu sunt înțelese, religia nu are mari șanse de supraviețuire.
Abia după toate astea putem lua ce s-a întâmplat ca pretext pentru a vorbi despre libertatea de exprimare. Atunci când o bună parte din blogosferă era ”alături de Gramo” nu ne-am închipuit că toți cei care erau alături de noi ar fi făcut aceleași lucruri, că toți ar fi considerat că temele noastre sunt unele la care merită să te gândești sau că erau neapărat de acord cu maniera noastră de a-i provoca pe alții să se gândească la temele respective. A fi alături de Charlie nu înseamnă să crezi automat că orice merită să fie ridiculizat. A fi alături de Andrei Pleșu atunci când e linșat mediatic nu înseamnă să crezi că are întotdeauna dreptate.
Dar e o diferență între ”X nu merită să fie ridiculizat” și ”ridiculizarea lui X nu ar trebui să fie permisă”. Poate că nu merită să îi ridiculizăm pe oamenii lipsiți de educație fiindcă prin asta nu o să îi facem să fie mai educați. Dar poate noi credem că ridiculizându-i i-am putea motiva să se educe. Sau poate nu credem nimic, ci doar vrem să ne distrăm pe seama lor. Sau poate nu se știe ce vrem. În ce privește libertatea de exprimare, mingea nu e în terenul celor care se exprimă liber. Pornim cu presupunerea că totul e liber. Pentru a restrânge libertatea de exprimare e nevoie de justificări.
Și atunci, cum se procedează? De pildă, putem începe prin a interzice chestiile care încurajează discriminarea. Într-o Europă plină de creștini, ajung creștinii să fie discriminați fiindcă sunt ridiculizați? Nu. Atunci de ce să nu permitem să fie ridiculizați? Fiindcă se simt jigniți? Una e să te simți jignit și alta e să fii jignit. Un ardelean s-ar putea simți jignit auzind un banc cu ardeleni, dar asta nu înseamnă neapărat că a și fost jignit.
Nici măcar ridiculizarea unei categorii deja discriminate nu încurajează în mod automat discriminarea. O încurajează doar dacă întărește acele prejudecăți în virtutea cărora există discriminare. Dacă râd de homosexuali prezentându-i ca pedofili, contribui la discriminarea lor. Dacă mi se pare amuzantă situația în care își tot distribuie și redistribuie rolurile tradiționale heterosexuale pentru a se eschiva de la treburi casnice, pot să râd de ei fără să îi discriminez.
Ne abținem, în mod obișnuit, să ridiculizăm suferința oamenilor, dar ar trebui să ne fie interzis să facem asta? Și dacă râsul e pentru cineva o reacție de apărare în fața suferinței? Ce rău îmi face o persoană care găsește ceva amuzant în suferința mea? Nu pot distinge un astfel de caz de cazul cuiva care își bate joc de suferința mea?
Există nuanțe și cazuri complicate. Dar strategia generală pare a fi asta. Cu riscul de a greși, nu interzicem ceva decât atunci când e evident că are efecte inacceptabile. Discriminarea e inacceptabilă. Disconfortul psihologic nu e inacceptabil. Simpla oripilare a publicului larg nu e suficientă pentru a restrânge libertatea de exprimare. Pentru unii poate fi semn de prost gust sau de lipsă de bun simț să ”îți pui poalele în cap”. Poate n-ar merita să faci asta. Dar tot e discutabil că ar trebui să i se interzică cuiva să facă chestii de prost gust (sau lipsite de bun simț).
G5m, un țepar de pe Olx
Azi am fost până în Titan să mă întâlnesc cu un nene care vindea, cică, un telefon. “Impecabil”, chiar dacă utilizat. Așa zicea anunțul:
L-am întrebat când l-am sunat dacă are vreo zgârietură pe ecran. Mi-a zis că nu, că pozele puse la anunț sunt reale. I-am spus că pozele nu sunt foarte clare și de aia întreb. Mi-a spus că nu-i nici o problemă.
Ne-am înțeles să ne întâlnim la 7 și jumătate, dar să-l mai sun la 7, ca să fie totul ok. Îl sun la 7 fix. Ieșisem deja din casă, nu știam cat fac cu metroul și nu voiam să întârzii. Îmi spune că nu mai poate veni la și jumate, mutăm la 8 fără un sfert. Ajung la locul faptei înainte de 7:30, aștept etc.
La 8 fără un sfert vorbim la telefon. Zice că mai întârzie 10 minute, că e prins în trafic. Îi spun că nu e o dramă și că îl aștept. La 8 îl sun și îi spun că mă tem să nu fie vreo încurcătură cu locul de întâlnire. Zice că ajunge în 3 minute.
Apare pe la 8 și 10. Îmi arată telefonul. Are câteva zgârieturi pe display. Vizibile cu ușurință și extrem de supărătoare.
Curcubelul de la Botoșani
Cică s-au supărat popii că-s umbreluțe cu curcubelul la Botoșani, au cerut să dispară, iar primarul s-a executat să trăiți.
În Geneză, Capitolul 9, scrie:
9. “Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.
10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;
11. Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul”.
12. Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: “Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,
13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori,
15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.
Lăsând la o parte faptul că în acelaşi capitol sunt încurajate sclavia + pedeapsa cu moartea și sunt interzise fripturile în sânge, se pare ca Dumnezeu, deși e omniscient, are nevoie de curcubel ca de un nod la batistă, ca să nu uite că a promis să nu mai bage vreun potop în program.
Sună a bullshit, dar se presupune că popii cred chestiile alea. Deci curcubelul de pe umbreluțe era util pentru protecție (măcar în mintea lor). Și totuși au cerut să fie scos, de unde reiese că li s-a făcut de niște inundații.
And it makes perfect sense. Catastrofele naturale îi fac pe oameni mai credincioși, deci popii nu au decât de câștigat din toată povestea asta. Plus că după inundații or să dea vina pe “păcătoși”, așa că s-au scos pe toată linia. 🙂
That aside, nu e clar ce-a fost în capul domnului secundar (fiindcă nu merită să-i spunem “primar”). Dacă uităm un pic de bullshit-ul bisericesc, umbreluțele alea au fost cumpărate din bani publici și e cam aiurea să le scoți, bătându-ți joc de o investiție publică, mai ales când oamenii din oraș sunt ok cu ele.
Claxoane
E vorba despre claxoanele pe care le-am tot auzit prin București, dar nu și prin alte orașe europene mai civilizate. Lista nu e închisă. Dacă aveți completări, puteți să ni le spuneți. Here we go:
Continue reading
Despre ING, la cald
Merg la cumpărături, ajung la casă, eroare. Tranzacție eșuată. Se repetă procedura de câteva ori, spre disperarea celor de la coadă, eu asigurând-o pe casieriță că am bani în cont. Nimic. În disperare de cauză, las cumpărăturile în magazin și plec.
Continue reading
Greșeli tipice in magazinele mici de cartier
Nu, nu, greșeala nu e că vând cu alt preț decât cel afișat la raft sau chiar pe produs. Adică e și asta o chestie nașpa, dar o întâlnești si prin supermarketuri. Chestia tipică pentru magazinele mici de cartier e că pe ăștia îi cam doare in cur.
Adică, na, cum răspund vânzătorii dintr-un supermarket la o fază din asta, dacă sunt bine educați? “Ne cerem scuze, vă mulțumim că n-ați atras atenția etc.”
Cum răspund cei de la un magazin mic de cartier? Păi,… de obicei nu răspund. Se fac ca plouă. Iar dacă insiști ca e o diferență de preț, se uită ofuscati, gen “și care e problema?”. Sau îți spun în față ca dacă nu-ți convine poți să nu mai cumperi.