De data asta, pentru a afla cum esti, nici macar nu e nevoie sa raspunzi la vreo intrebare. Simplul fapt ca ai fi fost dispus (sau dispusa) sa faci asa ceva, adica sa raspunzi la un chestionar pentru a afla cum esti tu, e suficient.
Deja putem sa-ti spunem cateva chestii despre tine:
Hai sa ne uitam mai intai la ce se intampla pe net. Toti oamenii care “se dau pe net” se confrunta cu o cantitate uriasa de informatie. Sunt o multime de site-uri, pagini, filme, texte, inregistrari audio, poze s.a.m.d.
Avem, din fericire, motoare de cautare. Din nefericire, nici unul nu reuseste sa organizeze foarte bine informatia.
Anul 2010 a inceput cu o fiinta extraterestra la butoanele blogului. Pe la inceputul anului Gramo a transformat blogul intr-un lifestream, dar a continuat sa scrie posturi. In ianuarie, de pilda, a scris despre prejudecatile cu privire la relatiile de tip ménage à trois si despre “dreptul de a face copii”.
O chestie pioniereasca e facuta fiindca trebuie sa fie facuta. Asa erau intalnirile de pionieri la care se discutau documentele de partid, pe vremuri. Nici profesorii nu aveau chef de ele, nici elevii. Stiam toti asta.
La fel erau participarile obligatorii la conferinte plicticoase tinute de poeti sau prozatori obscuri, pe care nu-i citise nici unul dintre noi. La sfarsitul conferintelor, doi-trei pionieri recitau cate o intrebare de pe un cartonas primit de la o profesoara.
Intrebarile nu erau prea grozave, fiindca profesoara rasfoise si ea in graba, din obligatie, cateva pagini din vreo carte scrisa de vorbitor. Vorbitorul insusi se preta la circul respectiv probabil tot din obligatie. Avea si el de bifat o activitate.
Daca n-ati citit cartea, sorry. 🙂 Anyway, nu vreau sa vorbesc despre povestea din carte si nici despre partea “psihologica” (ce se intampla cand ai o voce straina in cap si discuti cu ea sau cand inainte sa faci anumite lucruri se ciocnesc in mintea ta doua vointe diferite s.a.m.d.). Vreau sa vorbesc doar despre suflete.
Am observat ca in unele tari, cum ar fi Romania, oamenilor le pasa mai putin unii de altii decat in alte tari, cum ar fi Germania sau Olanda, pentru a lua niste exemple la intamplare.
Aici majoritatea soferilor care lucreaza pentru transportul in comun conduc de parca biciclistii n-ar exista. Daca esti in dreptul statiei, de pilda, nenea (sau tanti) cu troleul nu asteapta sa depasesti statia, ci isi trage magaoaia in dreptul tau si deschide usile.
Eu: Nu vrei sa iesi totusi un pic pe afara?
Pisica: Ce e, am facut ceva nashpa?
Eu: N-ai facut nimic. Nu voiam sa te dau afara, doar iti propuneam sa mai iesi si tu un pic.
Pisica: De ce?
Eu: Pai,… nu vrei sa te mai socializezi si tu cu alte pisici?
Pisica: Da’ ce, tu tare mult te mai socializezi cu alti oameni!
Nu m-a ajutat nimeni prea multa lume sa ma lamuresc, asa ca am incercat sa ma descurc pe cont propriu. M-am gandit ca mai bine inventez un joc si dupa aia o sa ma gandesc la cum am facut si o sa inteleg mai bine.
Jocul se cheama “Impinge tava” si arata cam asa:
