De fapt, ați putea spune că nu e nimic cumplit în povestea domnului Pantelie (mă rog, nu era un domn, dar noi îl numim așa pentru a ne distanța de el, nu fiindcă îi purtăm vreun respect deosebit).

Totuși, un lucru e cu adevărat cumplit. Un gând, dacă doriți. Și anume gândul că sufletul, chiar dacă supraviețuiește corpului, nu are nici o obligație să supraviețuiască mult timp. Orice am crede despre suflete, ele nu sunt indestructibile.

Chiar dacă există suflete, Dumnezeu, care e atotputernic, ar putea anihila orice suflet. Chiar și după moarte.

Dacă există Dumnezeu, atunci nu putem fi niciodată siguri că vom avea viață veșnică. Dacă El e atotputernic, atunci ar putea pune capăt vieților noastre oricând. Și înainte de moarte, și după aceea. Și înainte de Judecata de Apoi, și după aceea. Nu ni s-a promis nimic altceva.

Dacă domnul Pantelie a trăit și după ce a murit, asta nu înseamnă nimic.