Puteti descoperi care au fost ultimele 5 mutari?
Category Archives: faze
Inca niste povesti audio
Le-am gasit aici din intamplare. Dupa care am ajuns pe un site dubios. Nu fiindca ideea pare sa fie furata din alta parte (cu tot cu sloganul un pic modificat “citeste si tu o poveste”), asta mai treaca-mearga, ci fiindca o multime de clipuri aflate in asa-zisul concurs de acolo (despre care nu se stie daca se va termina vreodata) au fost facute private. N-am inteles de ce. Dubios, dupa cum spuneam.
Thought of the day
(Done in SketchBook Mobile)
Dilema semaforului
Nu vi se pare ca soferii au prea mult verde? 🙂 Treceam ieri strada. Pana am ajuns la refugiul din mijlocul strazii, verdele pentru pietoni a disparut. Am asteptat o gramada sa apara iar. A tinut fix pana am ajuns pe celalalt trotuar, mergand repejor (oamenii care se misca mai greu cum se descurca oare?).
Nici macar nu era o zona cu mare trafic. Si de fapt, de ce mi-ar pasa ca pieton de “fluidizarea traficului”? Aia stau in masini, la caldura, eu stau in zapada si astept sa se faca verde. De ce sa astept eu la semafor mai mult decat ei?
E limpede ca soferii si-ar dori sa aiba verde tot timpul. La fel si pietonii. Uneori n-are sens sa fie prea mult timp verde pentru soferi. Noaptea, de pilda, cand nu trec masini, chiar e greu sa respecti regulile de circulatie. Dar daca nu le respecti noaptea, ajungi sa nu le respecti nici ziua (in paranteza fie spus, pietonii care trec pe rosu atunci cand sunt de fata si copii, carora le dau un exemplu prost, mi se par megapenali).
Revenind, trebuie sa circulam toti (desi nu neaparat cu masina, ma rog). Sa luam un caz simplu. Nu avem la dispozitie decat semafoare obisnuite, nu din alea cu buton. Printr-o intersectie traverseaza in toate directiile la fel de multi soferi si pietoni. Ar trebui sa fie rosu tot atata timp pentru pietoni ca si pentru soferi? Sau ar trebui sa fie mai mult rosu pentru pietoni? Sau mai mult rosu pentru soferi? Si de ce?
[Daca vreti sa va distrati cu alte “dileme”, dati o cautare cu cuvantul “dilema” in casuta din dreapta sus de pe blog.]
Diverse
Aaron Swartz nu mai e, Ponta vrea ca clasa pregatitoare sa se intoarca la gradinita (de ce nu clasa politica?), iar Anonymous a facut o petitie pentru ca DDoS-urile sa fie considerate proteste civile si nu “hacking”. Sunt destule teme de discutie.
Se pare ca am furat revolutia (TVR)
Nu mai punem nimic pe YouTube. Nu am putut sa ne folosim contul luni de zile din cauza stilului lor tampit de a reactiona atunci cand se plange cineva ca i-ai incalcat copyright-ul. Sunt mai rai decat securistii care te luau la interogatoriu inainte sa verifice daca acuzatia adusa era sau nu corecta. Pana cand si-a retras un ametit acuzatia de copyright (fiindca filmasem cu acordul organizatorilor la o expozitie de arta in cadrul careia era “expus” si un film facut de el; de altfel, intr-un schimb de mailuri ne-a explicat ca de fapt nu i-a placut calitatea filmarii, dar in loc sa ne scrie, asa cum era normal, a bagat faza cu copyright-ul), sute de inregistrari de-ale noastre n-au mai putut fi vazute de nimeni pe net. Nici macar de noi.
Unele erau doar chestii “de familie”, dar pentru altele muncisem un pic – editare video, sunet original etc. Daca am fi avut incredere in YouTube si nu ne pastram backup-uri, ca deh, sunt salvate in Cloud, cum era?
Am inteles, cel putin, un lucru. YouTube nu da doi bani pe drepturile utilizatorilor simpli. De frica sa nu aiba probleme, te cenzureaza la sange, iti inchid contul pe nepusa masa s.a.m.d.
Deci n-am mai pus nimic pe YouTube. Azi, insa, ne-am trezit cu o reclamatie. Acum 6 ani am pus pe YouTube o secventa de 7 secunde din ceea ce s-a dat la televizor in timpul revolutiei. Adica dintr-un moment de debandada totala, in care poporul pusese mana pe televiziune, iar domnul Dinescu iesea in fata si anunta “Am invins!”. 7 secunde. Atat. Am folosit chestia aia in cadrul unui post de aici, in care ne intrebam, dupa multi ani de zile de la evenimentele alea, ce inseamna, pana la urma, ca am invins.
S-a trezit un domn de la SRTV sa se planga ca am furat de la dansii. Si ce am furat? Nici mai mult, nici mai putin, decat “revolutia TVR”:
Fain, nu? Ce importanta are, pentru domnul respectiv, ca o astfel de sesizare poate duce la suspendarea unui cont care contine sute de filme, ca posesorii, nefiind institutie publica, nu prea au cum sa se apere, ca institutia dansului exista datorita unor oameni care au stat in zilele alea pe vremea aia pe strada zile in sir ca sa apere televiziunea (unii dintre ei fara sa-si ia dupa aia certificat de revolutionar) si ca poate mai au ceva de spus pe net despre acele momente?
In alta ordine de idei, de ce trebuie sa platim bani special pentru TVR? Nu platim deja impozite? De unde ideea asta tampita ca oricine are un televizor se uita la postul national de televiziune? Si nu e un pic aiurea sa fim fortati sa platim bani unei institutii a statului care isi bate joc de noi?
Para animal
Am inventat-o noi si arata asa:
Daca vreti sa faceti teatru de papusi, puteti aseza o batista peste gura unui pahar. Deasupra puneti para, iar cand trageti de colturile batistei o sa para ca animalul cu limba scoasa isi misca un pic capul.
“Poza” originala am luat-o de aici.
Repede, o idee
E cam asa. Nu e ciudat sa iti doresti sa te bucuri de o chestie pe care nu o meriti, fiindca nu ai muncit pentru ea?
Si atunci de ce joaca oamenii la loto?
Vreti sa va faceti portretul robot?
Aici e jucarie pentru asta. Dincoace e o chestie mai veche, care nu arata asa de bine, dar da rezultate mult mai bune, din ce am testat noi. Daca va plictisiti si vreti sa cititi despre un tip care facea chestii cool cu poze (ma rog, nu facea portrete robot, dar suprapunea, de pilda, poze de criminali, sperand ca o sa scoata imaginea generica a criminalului), uitati-va aici.
Poveste nocturna
Noaptea, Tudose se transforma intr-un animal. Iesea pe strada fara sa-si puna haine pe el, urla la luna, ma rog, chestii din astea. Uneori prindea cate un porumbel si il manca, alteori isi facea nevoile pe marginea trotuarului, il mai alerga politia, scapa.
Apoi se facea dimineata. Pe lumina, Tudose redevenea un om cu scaun la cap – se imbraca la costum, ajuta doamnele in varsta sa treaca strada, prindea si tortura pana la moarte diversi politicieni infecti, se relaxa in parc, schimba amabilitati cu vecinii, mergea la supermarket si asa mai departe. Respira normalitate.
Doar ca apoi se innopta, iar Tudose isi pierdea din nou uzul ratiunii. Primul semn era ca deschidea televizorul.