Category Archives: educatie

Un mare mister cu privire la rasaritul soarelui si ploaia de stele

Daca zice vreunul ca a rasarit soarele sau ca s-a ridicat pe cer, nu e enervant. E gresit, bineinteles, soarele nu se ridica nicaieri, miscarea lui aparenta se datoreaza rotatiei Pamantului, dar nu simtim nevoia sa-i corectam tot timpul pe oamenii care vorbesc asa.

In schimb, daca il auzim pe unul vorbind despre “ploaia de stele”, ne vine (noua, cel putin) sa-i bagam un bolovan pe gat si sa-l intrebam daca crede ca a inghitit o stea. Mai ales daca e jurnalist si nu pune nici macar ghilimele.

Deci n-avem nici o problema daca oamenii vorbesc de parca ar fi invatat doar astronomie geocentrica la scoala, dar avem una atunci cand vorbesc de parca ar fi confundat meteoritii cu stelele. Ambele chestii sunt gresite, pana la urma. De ce ne vine sa reactionam atat de diferit?

Despre libertatea de gandire (si de exprimare)

Am ezitat sa scriem despre asta, fiind vorba despre o intamplare petrecuta “aproape de casa”. In fine, pe scurt, la o conferinta tinuta saptamana trecuta in Facultatea de filosofie a Universitatii din Bucuresti au aparut oameni cu pancarte, pregatiti de o “manifestatie pasnica” de genul celei de la Muzeul Ţaranului Român.

Continue reading →

Despre copiii care-si aduc parintii la gradinita bolnavi (sau invers) – o falsa dilema

Problema economica e simpla: copiii adusi bolnavi la gradinita ii imbolnavesc pe ceilalti copii, parintii celorlalti copii vor plati bani pentru medici si tratamente, vor lipsi si ei, pana la urma, de la serviciu (productivitate scazuta) si asa mai departe. Toate astea costa bani, iar o parte din aceste cheltuieli s-ar putea sa fie acoperite din bani publici. Pana si “gandirea rece” a economistilor ne arata ca adusul copiilor bolnavi la gradinita e pagubos.

Exista, poate, si o dimensiune morala: “De ce sa se imbolnaveasca si copilul meu din cauza copilului tau? De ce nu il tii acasa atunci cand are o boala contagioasa, chiar daca e o simpla viroza? De ce risti sanatatea copilului meu, aducand copilul tau, care are o boala transmisibila, la gradinita?”

Problema exista si nu e o problema absconsa, din carti sau tratate. Oamenii continua sa se poarte asa si exista si explicatii pentru asta – e mai comod pentru un parinte sa duca un copil usor bolnav (chiar daca “un pic” contagios) la gradinita in loc sa stea cu el acasa sau sa plateasca pentru o bona, angajatorii vor sa vii la serviciu si nu accepta scuze, gradinitele primesc si copii bolnavi etc.

De ce este asta o falsa dilema? Fiindca solutia nu poate fi gasita, probabil, fie in societatea civila, fie la nivel politic. Nu e ca si cand fie parinti se educa unii pe altii (pe forumuri sau pe net sau prin alte mijloace) sa devina mai responsabil, fie statul, prin institutiile sale, actioneaza, inasprind regulile in ceea ce priveste controlul medical in gradinite si acordand facilitati angajatorilor care le permit parintilor cu copii bolnavi sa lucreze de acasa.

Nu e aici un “ori asta, ori asta”. Trebuie sa ne batem capul toti si sa facem toti ce putem.

Despre educatie si raspundere

Am observat ca destui oameni spun ca avem o problema cu educatia. Suntem cam varza. In plus, tot mai multi oameni isi dau seama ca e important sa nu fim varza la educatie. Ca daca in prezent nu prea avem absolventi de liceu si de facultate care chiar sa merite diplomele alea, asta inseamna ca peste 20 de ani n-o sa mai avem decat doctori, juristi, ingineri si in genere meseriasi foarte prosti – ca o sa murim pe capete in spitale, nimeni n-o sa mai inteleaga legile, toate constructiile or sa se darame si n-o sa le mai poata repara nimeni s.a.m.d.

Mult mai putini realizeaza ca exista si o alta legatura intre nivelul de educatie si calitatea vietii. Un om care a ramas cu ceva, de pilda, de la orele de biologie din liceu, traieste altfel o plimbare prin padure decat unul care n-a ramas cu nimic. Primul distinge o multime de specii de plante si insecte, are o experienta bogata si poate avea ganduri mult mai bogate cu privire la tot ceea ce vede in jur. Al doilea e o vita care nu vede mai nimic si nu intelege mai nimic, nu se gandeste la mare lucru si traieste degeaba. Calitatea vietii nu e data, pur si simplu, de cantitatea de placere animalica pe care o poti simti inainte sa crapi, ci si de complexitatea experientelor si gandurilor pe care le ai.

Acum, oamenii care se plang la noi ca stam prost cu educatia se uita, de obicei, intr-o singura directie – la guvernantii responsabili (cum ar fi minstrul educatiei), la institutiile de invatamant si la profesori. Aproape nimeni nu ridica public niste intrebari de bun simt:

  • Cati parinti din Romania le spun copiilor lor ca educatia lor este importanta?
  • Cati parinti din Romania nu numai ca le spun asta copiilor, dar incearca sa ii educe in spiritul asta?
  • Cati parinti din Romania le spun copiilor, de mici, ca au datoria sa invete, intre altele si fiindca pentru educatia lor sunt cheltuiti bani publici?
  • Cati parinti din Romania incearca sa le formeze copiilor deprinderea de a se pregati pentru scoala, stand cu ei sa isi faca lectiile in fiecare zi, din copilarie si pana in adolescenta?
  • Cati parinti din Romania, intalnind asemenea intrebari, chiar se gandesc daca nu cumva gresesc, daca nu cumva nu fac destul pentru educatia copiilor lor, in loc sa strambe din nas sau sa isi gaseasca scuze?

E usor de inteles de ce jurnalistii nu insista asupra unor asemenea intrebari. Daca ar insista, ar risca sa isi piarda o parte din public, fiindca publicul nu e obisnuit sa fie criticat. Iar salariile lor depind de audienta publicatiei care ii plateste. Mai exista, totusi, si oameni ale caror salarii nu depind de numarul de cititori.

Raspunderea cu privire la educatie nu e doar a oficialilor si institutiilor. E si a parintilor si chiar si a copiilor. Poti intelege de foarte mic ca ai datorii, obligatii, raspunderi. Poti intelege ca ai si raspunderea de a deveni un om educat.

Parintii te pot invata asta – chestiile astea functioneaza, nu trebuie decat sa ne uitam la niste tari mai civilizate decat Romania (aici, de pilda, am gasit urmatorul paragraf: “Special attention must be focused on pupils’ learning abilities and their opportunity to assume responsibility for their own learning, setting objectives for it, and its planning, implementation and assessment.”; poate nu e o intamplare ca e vorba despre sistemul educational din Finlanda, una dintre tarile cu cele mai bune rezultate in domeniul educatiei).

Bineinteles ca si profesorii ii pot invata pe copii sa fie mai responsabili cu privire la educatia lor. Dar bazele unei educatii de calitate se pun inainte ca un copil sa ajunga la scoala (neuroscience stuff, google it). Iar daca parintii nu fac nimic, e ciudat sa ne asteptam ca doar profesorii si institutiile sa faca totul.

Sigur, parintii trebuie si ei sa invete cum sa isi educe mai bine copiii. Parintii finlandezi (fiindca tot am pomenit Finlanda) primesc gratuit o multime de materiale in scopul asta, de la nasterea copilului. Nimeni nu spune ca institutiile statului n-au nici o raspundere, dar daca nu facem altceva, ca parinti, decat sa aruncam pisica moarta in curtea diferitelor institutii, nu o sa ajungem nicaieri.

Ca sa fie clar, nu pretindem ca avem solutia problemei educatiei din Romania. Voiam doar sa spunem ca exista o parte a problemei despre care nu se vorbeste de obicei.

Despre casatorii si adoptii

In acelasi articol din Adevarul, dedicat propunerii de legalizare a parteneriatului civil sunt citati doi politicieni, domnul Madalin Voicu, deputat PSD, spunand ca “S-ar face un sacrificiu cu acei copii care sunt adoptaţi de persoane de acelaşi sex.” si Ioan Iovescu, senator PPDD, care (potrivit jurnalistilor de la Adevarul) se intreaba: “De unde ştim noi dacă acel copil pe care vor să-l adopte are înclinaţie spre chestia asta? Lezează drepturile copilului.”.

Continue reading →

Scoala, liceu,…

La inceput, probabil ti s-ar parea nebun un om care vrea sa dea un test de limba straina fara sa fi invatat sa vorbeasca limba aia.

Apoi te obisnuiesti sa primesti note bune chiar daca nu inveti nimic. Ajunge sa ti se para normal.

Iar cei care invata sunt fraieri. Sau in cel mai bun caz, daca le sunt recunoscute meritele, nu vor fi mai mult decat “chiori in tara orbilor”.

Nimeni nu poate fi mai mult decat atat acolo unde nu exista standarde. Chiar daca vorbesti o limba straina la perfectie, daca o vorbesti printre oameni care o vorbesc foarte prost, dupa ureche sau deloc si nu-si pot da seama ca tu o vorbesti corect, ce rost are?

De ce ai face lucruri fara rost? De ce sa inveti? Daca la scoala ti se arata tot timpul ca nu conteaza, iar uitandu-te in jur vezi acelasi lucru,…

Unii iti spun ca exista oameni educati, dar daca tot ce vezi uneori in jur sunt niste indivizi mandri cu spoiala lor de educatie, care te privesc de sus, n-o sa-i crezi.

Exista slujbe obtinute pe merit? Merita cei care iti sunt profesori, la scoala, sa fie profesori? Ei nu pot fi, in cel mai bun caz, decat “chiori in tara orbilor”. Daca ar fi mai mult de atat, ar fi in alta tara.

Si cu ce drept ar putea sa dea note pe bune cineva care nu a primit note pe bune la scoala? N-ar fi asta o ipocrizie?