Category Archives: diverse

Post oarecum patetic

N-ar fi cool sa uităm, într-o zi, ca suntem români? Să nu ne mai ofticam ca alti români fura, plagiaza, sunt prosti sau nesimțiți? Sa nu mai fim invidioși pe succesul unor incompetenți?

Dacă n-am fi români, dar am dori, totuși, binele României, la ce ne-am gândi?

Un panseu despre iertare și animale

Dacă te porți la un moment dat nașpa cu un om și după aia îți pare rău, poate mai ai o șansă. Poate omul ăla, dacă îi spui că îți pare rău, dacă îți ceri scuze, o să te ierte. Cu un animal nu e la fel.

Animalul nu înțelege scuzele. Chiar dacă vrem noi să ne închipuim tot felul de povești despre animale, ăsta e adevărul. Un animal cu care te-ai purtat nașpa o să sufere și n-o să înțeleagă niciodată că îți pare rău pentru ce i-ai făcut. Poate o să simtă că ești la un moment dat într-o stare de spirit proastă, dar n-o să înțeleagă pentru ce anume îți pare rău. Și nu o să poată niciodată să te ierte. Nu fiindcă n-ar vrea, ci fiindcă nu poate. Fiindcă nu înțelege. Fiindcă nu e om.

Iar dacă înțelegi chestia asta și ești de acord cu ea și totuși te porți urât cu un animal, atunci poate nici nu meriți să te ierte vreodată cineva. Și poate că nu ar trebui să-ți ierți nici tu faza respectivă.

1 copil pe săptămână arde în România (2)

“Copil” e un termen vag. De la ce vârstă nu mai ești bebeluș, ci copil? La ce vârstă încetezi să mai fii copil? Adolescenții sunt considerați copii sau nu?

Pe de altă parte, expresia “un copil arde” e ambiguă. Poate însemna “un copil se arde”, adică se alege cu arsuri, sau “un copil arde de viu”. Dacă te uiți pe site-ul campaniei afli că nu e nici una, nici alta. E mai degrabă “un copil e implicat într-un incendiu, iar dacă moare, de obicei asta se întâmplă datorită fumului”.

Mai există o ambiguitate în mesajul campaniei respective. Mesajul ar putea fi înțeles pe linia “în fiecare săptămână în Romania arde un copil”. Desigur, nu despre asta e vorba. Mesajul, de fapt, este: “în medie, o dată pe săptămână în România arde un copil”.

Iar acest “în medie” ridică mai multe probleme, la care ne vom uita împreună data viitoare. 🙂

Cum lucreaza agentiile imobiliare

Am primit astazi peste 10 telefoane de la diferite agentii imobiliare si persoane fizice (majoritatea au fost insa agentii) in legatura cu o garsoniera pe care am inchiriat-o acum 2 saptamani in urma unui anunt pe imobiliare.net. De ce s-au trezit toti acum? Inca nu am aflat. Am si intrebat un agent imobiliar de ce ma suna toata lumea astazi. Care e faza? Nu a avut raspuns.

Insa am cautat pe imobiliare.net si anuntul pe care l-am pus acum mai bine de 2 saptamani era pus astazi de 2 agentii imobiliare exact la fel (atat am gasit la prima cautare, poate or fi mai multe). Am scris clar in anuntul initial “exclus agentii imobiliare”, dupa mai multe experiente neplacute si nu o sa intru acum in detalii.

Ideea e ca mi-am luat numele de Raluca si am sunat sa vad ce zic agentiile despre anuntul cu inchirierea garsonierei mele. Au spus ca garsoniera a fost inchiriata. Acum stau si ma intreb: Este asta o strategie corecta de agatat clientii?

De ce imi folosesc datele sa agate clienti din moment ce eu nu mi-am dat acordul? Si pe deasupra se intelege ca agentiile astea au muncit sa-mi inchirieze mie garsoniera ca apoi sa abordeze pe cineva spunand ca au alte oferte mai bune. Nu e ciudat?