Category Archives: discutie

Dilema jurnalistului neindependent

Sa zicem ca sunteti jurnalista (sau jurnalist, in fine) intr-un trust de presa pentru care banii si relatiile sunt esentiale. Are loc o manifestatie impotriva unei corporatii care a bagat multi bani in reclame difuzate de trustul de presa din care faceti parte, iar seful va ofera doar doua alternative:

1) Dai o stire despre evenimentul respectiv, dar nu spui impotriva cui a fost manifestatia, spui ca au fost putini oameni, chiar daca au fost multi si ii prezinti intr-o lumina nashpa.
2) Nu dai nici stire, te faci ca nu s-a intamplat nimic, iar in locul stirii tale va fi difuzat un documentar despre pinguini.

Trebuie sa va inchipuiti ca nu aveti de ales. Nu va puteti da demisia, nu puteti da stirea corecta pe FB, nimic.

1, sau 2 – ce alegeti?

Despre libertatea de gandire (si de exprimare)

Am ezitat sa scriem despre asta, fiind vorba despre o intamplare petrecuta “aproape de casa”. In fine, pe scurt, la o conferinta tinuta saptamana trecuta in Facultatea de filosofie a Universitatii din Bucuresti au aparut oameni cu pancarte, pregatiti de o “manifestatie pasnica” de genul celei de la Muzeul Ţaranului Român.

Continue reading

Dilema traducatorului

Sa zicem ca am tradus o nuvela de Joyce si acum imi citesc traducerea cu voce tare. Ce anume citesc eu, de fapt? Citesc cuvintele lui Joyce? Nu se poate, fiindca Joyce nu a scris in romana. Citesc cuvintele mele? Nici asta nu merge, fiindca nu sunt eu autorul textului. Si nu pot spune nici ca “citesc ideile lui Joyce”. Orice ar fi ideile, ele sunt exprimate in cuvinte si pot fi intelese cu ajutorul cuvintelor, dar nu pot fi citite. Si atunci,… ce citesc eu de fapt?

Despre educatie si raspundere

Am observat ca destui oameni spun ca avem o problema cu educatia. Suntem cam varza. In plus, tot mai multi oameni isi dau seama ca e important sa nu fim varza la educatie. Ca daca in prezent nu prea avem absolventi de liceu si de facultate care chiar sa merite diplomele alea, asta inseamna ca peste 20 de ani n-o sa mai avem decat doctori, juristi, ingineri si in genere meseriasi foarte prosti – ca o sa murim pe capete in spitale, nimeni n-o sa mai inteleaga legile, toate constructiile or sa se darame si n-o sa le mai poata repara nimeni s.a.m.d.

Mult mai putini realizeaza ca exista si o alta legatura intre nivelul de educatie si calitatea vietii. Un om care a ramas cu ceva, de pilda, de la orele de biologie din liceu, traieste altfel o plimbare prin padure decat unul care n-a ramas cu nimic. Primul distinge o multime de specii de plante si insecte, are o experienta bogata si poate avea ganduri mult mai bogate cu privire la tot ceea ce vede in jur. Al doilea e o vita care nu vede mai nimic si nu intelege mai nimic, nu se gandeste la mare lucru si traieste degeaba. Calitatea vietii nu e data, pur si simplu, de cantitatea de placere animalica pe care o poti simti inainte sa crapi, ci si de complexitatea experientelor si gandurilor pe care le ai.

Acum, oamenii care se plang la noi ca stam prost cu educatia se uita, de obicei, intr-o singura directie – la guvernantii responsabili (cum ar fi minstrul educatiei), la institutiile de invatamant si la profesori. Aproape nimeni nu ridica public niste intrebari de bun simt:

  • Cati parinti din Romania le spun copiilor lor ca educatia lor este importanta?
  • Cati parinti din Romania nu numai ca le spun asta copiilor, dar incearca sa ii educe in spiritul asta?
  • Cati parinti din Romania le spun copiilor, de mici, ca au datoria sa invete, intre altele si fiindca pentru educatia lor sunt cheltuiti bani publici?
  • Cati parinti din Romania incearca sa le formeze copiilor deprinderea de a se pregati pentru scoala, stand cu ei sa isi faca lectiile in fiecare zi, din copilarie si pana in adolescenta?
  • Cati parinti din Romania, intalnind asemenea intrebari, chiar se gandesc daca nu cumva gresesc, daca nu cumva nu fac destul pentru educatia copiilor lor, in loc sa strambe din nas sau sa isi gaseasca scuze?

E usor de inteles de ce jurnalistii nu insista asupra unor asemenea intrebari. Daca ar insista, ar risca sa isi piarda o parte din public, fiindca publicul nu e obisnuit sa fie criticat. Iar salariile lor depind de audienta publicatiei care ii plateste. Mai exista, totusi, si oameni ale caror salarii nu depind de numarul de cititori.

Raspunderea cu privire la educatie nu e doar a oficialilor si institutiilor. E si a parintilor si chiar si a copiilor. Poti intelege de foarte mic ca ai datorii, obligatii, raspunderi. Poti intelege ca ai si raspunderea de a deveni un om educat.

Parintii te pot invata asta – chestiile astea functioneaza, nu trebuie decat sa ne uitam la niste tari mai civilizate decat Romania (aici, de pilda, am gasit urmatorul paragraf: “Special attention must be focused on pupils’ learning abilities and their opportunity to assume responsibility for their own learning, setting objectives for it, and its planning, implementation and assessment.”; poate nu e o intamplare ca e vorba despre sistemul educational din Finlanda, una dintre tarile cu cele mai bune rezultate in domeniul educatiei).

Bineinteles ca si profesorii ii pot invata pe copii sa fie mai responsabili cu privire la educatia lor. Dar bazele unei educatii de calitate se pun inainte ca un copil sa ajunga la scoala (neuroscience stuff, google it). Iar daca parintii nu fac nimic, e ciudat sa ne asteptam ca doar profesorii si institutiile sa faca totul.

Sigur, parintii trebuie si ei sa invete cum sa isi educe mai bine copiii. Parintii finlandezi (fiindca tot am pomenit Finlanda) primesc gratuit o multime de materiale in scopul asta, de la nasterea copilului. Nimeni nu spune ca institutiile statului n-au nici o raspundere, dar daca nu facem altceva, ca parinti, decat sa aruncam pisica moarta in curtea diferitelor institutii, nu o sa ajungem nicaieri.

Ca sa fie clar, nu pretindem ca avem solutia problemei educatiei din Romania. Voiam doar sa spunem ca exista o parte a problemei despre care nu se vorbeste de obicei.

Dilema semaforului

semaforNu vi se pare ca soferii au prea mult verde? 🙂 Treceam ieri strada. Pana am ajuns la refugiul din mijlocul strazii, verdele pentru pietoni a disparut. Am asteptat o gramada sa apara iar. A tinut fix pana am ajuns pe celalalt trotuar, mergand repejor (oamenii care se misca mai greu cum se descurca oare?).

Nici macar nu era o zona cu mare trafic. Si de fapt, de ce mi-ar pasa ca pieton de “fluidizarea traficului”? Aia stau in masini, la caldura, eu stau in zapada si astept sa se faca verde. De ce sa astept eu la semafor mai mult decat ei?

E limpede ca soferii si-ar dori sa aiba verde tot timpul. La fel si pietonii. Uneori n-are sens sa fie prea mult timp verde pentru soferi. Noaptea, de pilda, cand nu trec masini, chiar e greu sa respecti regulile de circulatie. Dar daca nu le respecti noaptea, ajungi sa nu le respecti nici ziua (in paranteza fie spus, pietonii care trec pe rosu atunci cand sunt de fata si copii, carora le dau un exemplu prost, mi se par megapenali).

Revenind, trebuie sa circulam toti (desi nu neaparat cu masina, ma rog). Sa luam un caz simplu. Nu avem la dispozitie decat semafoare obisnuite, nu din alea cu buton. Printr-o intersectie traverseaza in toate directiile la fel de multi soferi si pietoni. Ar trebui sa fie rosu tot atata timp pentru pietoni ca si pentru soferi? Sau ar trebui sa fie mai mult rosu pentru pietoni? Sau mai mult rosu pentru soferi? Si de ce?

[Daca vreti sa va distrati cu alte “dileme”, dati o cautare cu cuvantul “dilema” in casuta din dreapta sus de pe blog.]