Nici Google n-a uitat. A lansat, impreuna cu Yad Vashem, o arhiva fotografica digitala a victimelor Holocaustului. O puteti vedea aici.
Ce s-a scris in presa din Romania despre Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului puteti vedea, de pilda, aici sau aici. Noi va recomandam un film extraordinar – The Shop on Main Street.
O sa incepem noi:
– la cautat si gasit repede informatii;
– la ascultat muzica si vazut filme;
– for the lulz;
– la citit stiri si dat cu parerea;
– la tinut legatura cu familia si prietenii;
– la vandut si cumparat chestii;
– la jucat jocuri.
Si la mai ce? 🙂
Aveti trei indicii:
1) Teh simple img sharer.
2) Raspunsul e format dintr-o singura litera.
3) qGHQM
Succes! 🙂
Hai sa ne uitam mai intai la ce se intampla pe net. Toti oamenii care “se dau pe net” se confrunta cu o cantitate uriasa de informatie. Sunt o multime de site-uri, pagini, filme, texte, inregistrari audio, poze s.a.m.d.
Avem, din fericire, motoare de cautare. Din nefericire, nici unul nu reuseste sa organizeze foarte bine informatia.
Anul 2010 a inceput cu o fiinta extraterestra la butoanele blogului. Pe la inceputul anului Gramo a transformat blogul intr-un lifestream, dar a continuat sa scrie posturi. In ianuarie, de pilda, a scris despre prejudecatile cu privire la relatiile de tip ménage à trois si despre “dreptul de a face copii”.
E vorba despre chestii de genul asta:
Aveti nevoie de o imagine peste care sa adaugati un text. Pasii sunt urmatorii:
Mai tineti minte cum era cand abia aveam bloguri si puneam toti posturi cu diferite cautari prin care ajungea lumea pe blogurile noastre, fiindca unele ni se pareau funny s.a.m.d.?
Cam asa e si cu expresia din titlu. Nu e amuzanta fiindca persoana care cauta barbati homosexuali a ajuns pe blogul nostru (de fapt, s-ar putea sa-i si gaseasca pe undeva pe aici, fiindca Gramo’s World e LGBT friendly). E amuzanta din alt motiv.
Costel are cont pe YouTube. Nu va spunem adresa (Costel e un personaj fictional, asa ca ar fi mai greu; n-ar fi, totusi, imposibil; exista personaje fictionale cu blog – Jessica, din True Blood, de pilda; dar ne e lene sa-i facem cont pe YouTube lui Costel doar pentru postul asta).
In plus, Costel are o camera de supraveghere in fata casei. Intr-o zi, cand s-a intors acasa, a vazut ca i-a lasat cineva niste gunoaie in fata usii. S-a uitat la inregistrarea video a camerei de supraveghere si a descoperit ca la un moment dat apare acolo tipul cu gunoaiele. Toata faza dura vreo douazeci de secunde, dar i se vedea si fata destul de bine.
Nu-l cunostea pe tip, dar i s-a parut nashpa ca i-a lasat gunoaiele alea. Dupa ce si-a strans gunoaiele din fata usii, Costel s-a gandit sa salveze secventa aia din inregistrare si sa o puna pe YouTube. Dar dupa aia s-a gandit ca poate n-ar fi totusi ok sa ii puna tipului aluia fata pe YouTube.
Si cam asta e tot. Inca nu stim ce am face daca am fi in locul lui Costel (probabil n-o sa fim, fiindca n-o sa ne punem o camera de supraveghere in fata casei, dar putem sa ne inchipuim ca am sta la un moment dat cu chirie intr-un loc in care exista deja o camera de supraveghere s.a.m.d.). Aveti vreo idee?
You remember Nurikabe, right? This is also about islands, but now you have to build bridges between them. Rules are quite simple: (1) the numbers on an island tell you how many bridges that island must have; (2) bridges can be only horizontal or vertical, simple or double and they cannot cross; (3) everything must be connected.
That’s all you need to know, so now you can go and give Hashi a try here, here or here (java version).
If you find it addictive, like we did, you can also use play Hashiwokakero on your Android (see here or just search Hashiwokakero in the Market app) or install it as a Facebook application. Have fun! 🙂
O chestie pioniereasca e facuta fiindca trebuie sa fie facuta. Asa erau intalnirile de pionieri la care se discutau documentele de partid, pe vremuri. Nici profesorii nu aveau chef de ele, nici elevii. Stiam toti asta.
La fel erau participarile obligatorii la conferinte plicticoase tinute de poeti sau prozatori obscuri, pe care nu-i citise nici unul dintre noi. La sfarsitul conferintelor, doi-trei pionieri recitau cate o intrebare de pe un cartonas primit de la o profesoara.
Intrebarile nu erau prea grozave, fiindca profesoara rasfoise si ea in graba, din obligatie, cateva pagini din vreo carte scrisa de vorbitor. Vorbitorul insusi se preta la circul respectiv probabil tot din obligatie. Avea si el de bifat o activitate.