You should listen to this even if you don’t usually listen to classical music. Really, it’s beautiful!
We want to thank Bunji Hisamori, the creator of the midi version of Beethoven’s sonata, for his kind permission to make an audio rendering of it and post it on our blog.
p.s.: Yes, this is a new project. We’ll post audio renderings (created using open source software and free audio fonts) of classical music on our blog every week.
In Second Life:
Bonus (de data asta cu o imagine din first life): Cum s-a rezolvat problema parcarilor in Amsterdam:
E vorba despre expozitia Freedom for Lazy People! de la ICRNY. Povestea o stiti. Daca nu, puteti sa cititi aici si aici (LE: sau aici). Faza cu poneiul e de-a dreptul delicioasa. Cat de varza trebuie sa fii ca sa-ti inchipui ca o svastica pe fundul unui ponei roz reprezinta propaganda nazista? 🙂 Un comentator (la primul articol) a prins bine ideea: “Imaginati-va cam in cat timp te-ar fi ridicat Gestapo-ul daca ai fi facut in Germania nazista un magarus roz cu simbolul lor tatuat pe fund.”
Iar cu reprosurile de obscenitate sau lipsa de respect fata de religie chiar n-avem timp sa ne batem capul. N-am vazut decat niste imagini din expozitie (cele din primul link de sus), iar acolo nu era nimic obscen. Si chiar daca ar fi fost, arta e uneori obscena si lipsita de respect fata de tot felul de chestii. Asta e. 🙂
De data asta e vorba de o serie de posturi cu texte ale unuia dintre scriitorii nostri preferati: Daniil Harms. In anii ’20 Harms a creat in Rusia o miscare de avangarda – OBERIU (unul dintre cei care i-au ajutat pe cei din grupul lui Harms a fost pictorul Kazimir Malevich).
Dar despre chestiile astea puteti citi pe net. Posturile noastre sunt astea: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8. Textele provin dintr-o carte publicata in Iasi, in 1982, la Editura Junimea – Daniil Harms, Un spectacol ratat.
p.s.: Gasiti aici alte texte ale lui Harms in engleza. Poza am preluat-o de aici.
[Atentionare: in postul acesta apare la un moment dat un “cuvant tare”; in cazul in care va deranjeaza sa cititi asemenea cuvinte, puteti sa nu mai cititi in continuare 🙂 ]
Din categoria “daca doriti sa revedeti”, astazi va prezentam cele 3 posturi ale lui Gramo din seria Cand “ceva” devine arta.
Primul reda o intamplare weird (din cauza ca e si amuzanta si revoltatoare in acelasi timp) petrecuta la Bienala Tinerilor Artisti (un eveniment despre care Gramo-girl a scris multe posturi prin octombrie 2006, fiindca a facut voluntariat acolo; vezi, de pilda, aici si aici)
In al doilea post e pusa (la modul serios) intrebarea: “In ce conditii un cacat poate fi o opera de arta?” O alta intrebare e prezenta in fundal: “Ce este arta?”
Ultimul post din aceasta serie nu contine, in esenta, decat o poza funny si reprezinta, intr-un sens, reactia lui Gramo la lipsa de interes a cititorilor pentru primele doua posturi.
Da, e vorba despre filmul lui Derek Jarman despre Wittgenstein:
De data asta nu ne asteptam sa iasa vreo discutie. Pur si simplu ne place filmul asta. 🙂
Asta ca sa nu creada cineva ca Gramo nu-i apreciaza pe grafferii adevarati doar din cauza ca de fiecare data cand iese din casa tre’ sa vada rahaturile astea.
