De fapt, de ce mi-ati raspunde la o astfel de intrebare? In genere, de ce sa-i raspunzi cuiva care te intreaba ce mai faci? Chiar ii pasa? Chiar vrea sa stie ce mai faci? Nu te intreaba, de fapt, din politete?
Intrebarea e prea vaga ca sa fie pe bune. Iar daca n-ai mai vorbit de ceva timp cu persoana respectiva, e clar ca nu poti sa-i spui cu adevarat tot ce-ai mai facut. Cineva care chiar vrea sa stie ceva despre tine iti pune intrebari mai precise.
Deci nu trebuie sa-mi raspundeti. 🙂
Ca posturile care apar periodic aici vor fi publicate abia saptamana viitoare. Pana atunci va doresc sarbatori frumoase (sau un sfarsit de weekend minunat)!
Iesisem ieri la cumparaturi, treceam prin intersectia aia prin care trec masinile care urca la Academia Militara si am vazut ca erau niste domni catarati pe un panou si dadeau jos o reclama:
Cand m-am intors, prin aceeasi intersectie, am vazut ca domnii pusesera alta reclama. Dupa cum stiti, nu sunt o persoana pudica, dar mi s-a parut, totusi, ca noua reclama e un pic nepotrivita pentru Romania. In Olanda poate ar fi mers, dar aici oamenii sunt altfel.
Anyway, mai bine va arat imaginea:
Tineti minte, probabil, ca va intrebasem ce ati alege, intre un cont de Facebook si un blog, daca n-ati avea voie sa aveti si una si alta. M-am mai gandit la toata povestea. In orice caz, presupunerea mea era ca alegerea depinde si de ce anume vrei sa faci mai mult pe net. Acum, cel putin.
Hai sa lasam la o parte problema daca oamenii au dreptul sa-i ia viata altui om! Sa zicem ca nu vorbim despre o pedeapsa cu moartea pusa in aplicare de oameni. Omul care e “pedepsit cu moartea” pateste un accident, fara sa intervina nimeni. Poate e mana divinitatii, poate nu, dar nu conteaza.
Ideea e urmatoarea. Sa presupunem ca Universul ar putea fi facut in asa fel incat daca un om face o anumita fapta, atunci o sa i se intample un accident si o sa moara. Anumite fapte vor duce in mod inevitabil la moartea celor care le fac. Si sa mai presupunem ca toti ar considera ca moartea survenita prin accidentele alea e un fel de pedeapsa pentru fapta respectiva.
De pilda, intr-un Univers de genul asta toti oamenii care nu returneaza la timp cartile imprumutate de la biblioteca ar putea muri fulgerati la vreo saptamana dupa ziua in care ar fi trebuit sa duca inapoi cartile. Iar cei din jur ar spune: “Pai da, asta a fost o pedeapsa!”.
Daca ati putea sa alegeti ce fapte sa duca intotdeauna la accidente mortale (pentru cei care le fac), ati alege ceva? Ce anume? Si de ce?
Fragmentul pe care doresc sa-l comentez e urmatorul:
Pisicuta, pis, pis, pis,
Te-am visat azi-noapte-n vis,
Te spalam, te pieptanam,
Funda rosie-ti puneam.
In primul rand, autorul textului pare sa aiba probleme serioase de gandire si de exprimare. Spune: “te-am visat … in vis”. Ar fi putut sa o viseze pe pisica altfel decat in vis?
Astazi o sa pornim de la intrebarea “Ce sunt eu?”, dupa care o sa ne uitam un pic la conceptul de identitate si la cel de timp, pentru a ajunge sa vedem cum au discutat filosofii despre identitatea persoanelor.
Aveti mai jos o prezentare (click pe ‘Play’, apoi pe ‘More’ si ‘Full Screen’, iar apoi din nou pe ‘Play’):
Am vazut-o pe malul Dambovitei pe reclama asta si mi s-a parut interesanta:
Ce parere aveti despre ea? Vi se pare convingatoare, neconvingatoare, buna, proasta? Si de ce vi se pare asa cum vi se pare? 🙂
p.s.: Va spun si eu ce impresie mi-a facut un pic mai tarziu, dar promit ca va spun!
Am pus intrebarea asta si pe forum, dar acolo nu e prea multa lume.
Dar scenariul e asta. Sa presupunem ca n-aveti voie sa aveti decat o singura chestie – ori un blog, ori un cont de Facebook. Cine umbla cu amandoua e blestemat de zeul internetului si isi pierde toate conturile de pe absolut toate site-urile (in afara de un cont de mail pe care va primi o mie de spam-uri in fiecare zi).
X
Dar se pune intrebarea daca trebuie sa ne facem cat mai multi prieteni sau daca ceea ce, in cazul ospitalitatii, s-a spus cu judecata: “nici cu prea multi oaspeti, nici fara nici unul” se poate aplica si la prietenie, adica: “nici lipsit cu desavarsire de prieteni, nici cu prea multi”.