Ma calca pe nervi oamenii care vorbesc tare in public. De fapt nu ma calca doar pe nervi. Imi dau,… asa,… o stare de stupefactie. Incerc de fiecare data sa inteleg cum de nu-si dau seama ca i-ar putea deranja si pe cei din jur – “Sa fie unii oameni chiar atat de prosti? Wtf!?”
Azi am gasit o explicatie.
Totul a fost bine pana cand a aparut primul copil. La inceput se certau din nimicuri. Dupa 3 ani, din cauza copilului. A aparut si al doilea, iar la al treilea s-au oprit din cauza ca apartamentul devenise neincapator. In al cincilea an de casatorie au hotarat sa nu-si mai vorbeasca si asa au reusit sa aiba liniste in casa.
Credeti ca parintii ar trebui sa fie obligati prin lege sa nu renunte la copiii lor? Sau nu?
Sa zicem ca parintii unui copil s-au hotarat sa il dea la orfelinat. Ar trebui ca statul sa le dea o amenda? Sau sa nu le permita sa renunte la copil? Sau ar fi mai bine ca statul sa nu faca nimic? Cum ar fi mai bine? Si de ce?
G: Discutam despre cartile lui Jeff Lindsay (Darkly Dreaming Dexter, Dearly Devoted Dexter, Dexter in the Dark si Dexter by Design), ok?
R: Ok.
G: Hai sa facem asa. Fiecare ii pune celuilalt 5 intrebari. Vrei?
R: Da, ok, pun eu prima intrebare. Cine e Dexter?
A fost odata un roman care nu avea bani de casa asa ca s-a mutat cu chirie intr-o zona relativ decenta din Bucuresti cu vecini care il invitau pe Guta sa cante la petrecerile de sfarsit de saptamana. Diminetile si le petrecea ascultand urletele vecinilor, iar serile la un televizor cu diagonala mare, luat pe credit, care il facea sa-si plimbe ochii mereu de la stanga la dreapta si invers.
Continue reading
