Taxime-triștii

Fiindcă nu doar politicienii sunt jigodii în România. Nu doar ei fură și nu doar din cauza lor mor oameni. De fapt, mulți oameni sunt toleranți la hoțiile politicienilor fiindcă și ei, la rândul lor, fură chestii. De la vânzătoarea care încearcă să te păcălească la cântar (sau îți pune pe bon chestii pe care nu le-ai cumpărat) la funcționarul incompetent (sau chiar rău intenționat) care îți fură din timp și până la Dorel, care șterpelește din cimentul pentru consolidarea clădirii (sau diluează insecticidul, că “dacă nu se folosește la spital, e ok”).

taxi

Dar era vorba despre taxime-triști. De curând a scris un tip pe Facebook că s-a suit noaptea într-un taxi care avea lumină verde, că e liber, iar ăla l-a dat jos cu înjurături, după care e ieșit după el și l-a bătut până i-a picat portofelul din buzunar, după care i l-a subtilizat (Poliția n-a făcut nimic, că deh, așa e Poliția, dacă nu e vorba de dat amenzi, se pierde cu firea și nu mai știe ce să facă).

Astea sunt cazuri speciale, mă rog, dar sigur știți conversația asta:

– Bună ziua / dimineața / seara / etc. Sunteți liber?
– Unde mergi?

Ce e în neregulă aici?

Pe scurt, taxiurile oferă un serviciu de transport public. Din cauza asta pot duce copii și fără scaunul ăla pentru copii. Fiindcă așa e legea, pe transportul public e ok și fără scaun. De asta se pot băga pe banda aia pentru troleibuze și autobuze. De asta firmele pentru taximetrie au tot felul de avantaje legale (comparativ cu Uber, de pildă). Fiindcă fac transport public.

Asta înseamnă că un taxi poate fi liber sau ocupat. Normal ar fi să afișeze asta, pur și simplu, dar unii n-au firmă din aia luminoasă pe capotă, așa că trebuie să îi întrebi. Însă la întrebarea dacă e liber taximetristul ar trebui să răspundă cu da sau nu, pur și simplu. Nu să te întrebe unde mergi. În momentul în care condiționezi cursa în funcție de destinație nu mai oferi un serviciu de transport public.

Taxime-triștii noștri se cred uberi (sau autobuze cu linie specială). Din cauză că pot să răspundă doar când au chef la comenzi, atunci când nu-i vede nimeni, au ajuns să se poarte pe față cu clienții de parcă le-ar face o favoare să îi ducă undeva și pot să îi ducă sau nu după cum au ei chef.

Cum arată continuarea conversației de mai sus? Dacă îi spui taxime-tristului unde mergi, e posibil să-ți răspundă cu o mutră scârbită ”bine, hai că te duc”, dar variantele mai plauzibile sunt altele:
1) Nu merg (chiar dacă pentru tine e o urgență, chiar dacă ești vizibil bolnav iar destinația e un spital, chiar dacă sunt copii cu tine și ai multe bagaje etc.
2) Merg cu x lei (unde x nu are nici o legătură cu tariful legal al cursei).

Nu toți taximetriștii sunt taxime-triști. Dar dacă nu există un sistem simplu prin care ăștia din urmă să își piardă foarte repede licența, e greu să îi deosebești. Și toată lumea are de suferit. Inclusiv firmele de taximetrie, fiindcă oamenii scriu pe net, au devenit mai selectivi, au alternative.

De pildă, când vezi în ce hal conduc și cum parchează unii taxime-triști și mai observi, în plus, că mulți sunt de la aceeași firmă (Pelicanul, gen), nu mai mergi cu firma aia în veci.

La fel și după ce 2-3 indivizi de la aceeași firmă iau comanda când sunt în celălalt capăt al orașului, anunță că vin în 8 minute și te lasă să aștepți un sfert de oră, după care tot ei sunt cu gura mare că nu mergi destul de departe, că ei au venit de nu știu unde pentru tine și tu ai o cursă prea scurtă etc. Nu mai mergi cu firma aia.

Și de fapt, ce rost are să ne batem capul atâta cu taxiurile? În cel mult 10 ani o să dispară și meseria de taximetrist, cum a dispărut aia de lampagiu. Sau cea de centralistă, mai degrabă. Fiindcă au apărut centralele telefonice automate. Iar până prin 2020 or apară pe piață automobile autonome. Mă rog, mai vorbim până atunci.

[Imaginea e preluata de aici]

Homeschooling and stuff

jan-lievens-prince-charles-louis-with-his-tutor

Am citit ce spun alții, puteți citi și voi (Google is your friend). Sunt 4 cazuri:

1) Părinți bogați, care le-ar putea angaja profesori copiilor acasă. Ăsta era sistemul pe vremuri. Pentru ăștia, banii dați de stat pentru educația copiilor nu înseamnă nimic. Bineînțeles, ar fi de acord cu niște teste naționale pe care să le dea și copiii lor, școliți acasă, din când în când. Despre cum ar trebui să arate testele astea putem vorbi altă dată.

2) Părinți săraci, care ar prefera să îi țină acasă pe copii și să îi pună la muncă și să le bea banii pentru educație. Orice reglementare a unui sistem de homeschooling ar trebui să ne garanteze că ăștia nu își vor ține copiii acasă, ci îi vor da la școală. E greu, dar nu imposibil.

3) Părinți care nu sunt mulțumiți de ceea ce li se bagă în cap copiilor la școală și vor ei să le bage în cap alte chestii copiilor. Totuși, școlile publice și private din ro nu îi îndocrinează pe copii. Dacă vrei mai mult decât ce se învață la școală pentru copilul tău, poți să faci mai mult, fără să îl retragi de la școală. Dacă vrei să îl îndoctrinezi religios, poți încerca asta, dar ai obligația să îi asiguri o educație științifică de bază. Dar nu contează motivația părinților aici. Nu le putem îngrădi acestor părinți libertatea de a-și educa acasă copilul, apelând la profesori particulari (dacă își permit), școli umbrelă ș.a.m.d. Soluția par să fie tot testele naționale anuale (dacă avem bani pentru ele), cu reglementări de genul “dacă pică testul, anul următor merge la școală (publică sau privată) și abia după aceea mai încerci să îi faci școală acasă”.

4) Părinți care stau la dracu’ în praznic. Nu e clar câți sunt, dar școlile publice și private ar putea să aibă pentru ei programe de învățământ la distanță, cu testări semestriale sau anuale etc.

Pe scurt, nu are sens să le interzici părinților care au mijloace să își educe acasă copiii, apelând la profesori calificați, să facă asta. E drept că majoritatea părinților nu au bani pentru așa ceva. Apelul la specialiști nu poate fi opțional (după clasele I-IV, cel puțin). Pentru toți cei care nu își pot educa acasă copiii în bune condiții trebuie să existe alternative. Ca și în alte cazuri, soluția nu e să interzici, ci să permiți și să reglementezi. E ok ca reglementările să fie mai drastice, atâta timp cât nu sunt nerezonabile. Dreptul la educație nu este dreptul de a-ți educa propriul copil fix așa cum te taie capul. Unii părinți care și-ar dori să își țină copiii acasă (cazul 2), mai ales), nu vor putea. Dar își pot da copiii la școală, așa că nu e nici o problemă.

Nu e prea important ce fac ăia din America. În Europa, homeschooling-ul are o tradiție mult mai lungă, doar că a fost sistemul de educație folosit de familiile aristocrate (și apoi de parveniți). Însăr asta e realitatea și acum. Dacă vrei cu adevărat să educi un copil acasă, te va costa mai mult decât să îl înscrii într-o școală privată. Probabil va primi o educație mai bună, se va socializa tot cu copii privilegiați, în condiții speciale ș.a.m.d. (Dar nu poți împiedica segregarea societații după criterii economice prin limitarea libertăților cetățenilor.)

Și mai pe scurt, e bine să distingem între educația la distanță (potrivită pentru cazurile 4 și 3) și educația acasă (homeschooling-ul propriu-zis, care merge în cazul 1). Pentru fiecare e nevoie de un sistem bun de teste naționale și de reglementări diferite. S-ar putea ca homeschooling-ul să nu fie decât pentru bogați, dar e ok.

Despre bigieși

Poate ați observat, dar bigieșii ăștia sunt complet inutili. Domnii și doamnele de la firmele de pază, that is. Majoritatea nu par capabili să intervină în vreo situație cu adevărat violentă. De altfel, am văzut de multe ori bețivi scandalagii în parcuri. Niciodată n-am văzut un bigies să se bage.

Ăștia de la firme private, treaba lor, dacă vor să arunce bani pe fereastră. (Deși salariul bigiesului de la farmacie tot clienții îl plătesc, prin umflarea prețurilor medicamentelor.)

Dar în parcuri, cel puțin, oamenii ăia sunt plătiți din bani publici, nu?

Și pe lângă că nu fac nimic util, te și încurcă. Vrei să stai pe o bancă, e ocupată de un bigies. Vrei un pic de liniște? Ghinion, bigieșii au chef să asculte muzică dată tare, adunați lângă o gheretă jegoasă. Bei și tu un suc, vine un bigies să îți dea târcoale, să nu cumva să fie bere, ca să poată să se ia de tine.

La oamenii obișnuiți se uită de parcă ar fi cel puțin comisari de poliție. Cu supiciune, aroganță superioară și un pic agresivă etc. Chestie stupidă, dar și neplăcută, uneori. Iar noaptea te sperii de ei prin parc, în loc să te simți mai în siguranță. Ca să nu mai spunem că atunci când ieși cu un copil, trebuie să îi ocolești cât poți, fiindcă nu știi când se trezesc să se înjure între ei sau, oricum, să vorbească vulgar.

Pe scurt, la ce bun să se cheltuiască bani publici cu atâția bigieși? Doar ca să nu fie șomeri niște oameni care nu se pricep să facă nimic? Dar dacă ar fi șomeri, măcar n-ar mai încurca locul de pomană. Și ar costa mai ieftin. Când e cu adevărat vreo problemă, n-ar trebui să poți chema poliția? Nu sunt și oamenii ăia plătiți tot din bani publici? De ce să plătim mai multe rânduri de oameni să facă aceeași treabă?

Femei supertari (2)

De data asta fără povestire. Sunt trei. Performance artists.

  1. Valie Export (Google her, sunt o multime de chestii interesante despre ea). Aici o expozitie, aici e un film făcut de ea în 1985. În 2006, Marina Abramovich i-a „repus în scenă” una dintre performanțe.
  2. ORLAN. Are un site personal aici, dincoace găsiți un documentar făcut despre ea (în 2001, de atunci a mai făcut multe chestii, dar tot merită văzut). Are mai puțin de a face cu feminismul (comparativ cu Valie Export) și mai mult cu transumanismul. De obicei e pusă în aceeași gașcă cu Stelarc.
  3. Regina José Galindo e din generația următoare. Dacă vă grăbiți, aici (NSFW) e un exemplu pentru ce face. Dacă nu vă grăbiți, sunt o mulțime de chestii interesante pe site-ul ei personal. Iar aici e un interviu cu ea (din 2006).

Oamenii cu care nu poți discuta

Sunt oameni cu care poți discuta și oameni cu care nu poți discuta. Când ai păreri diferite, that is, fiindcă poți discuta cu oricine despre vreme, care mai e cursul valutar sau cine a mai murit. Small talk poate face oricine. Discuțiile încep atunci când oamenii nu sunt de aceeași părere.

Unul crede că Pokemon Go e un joc nociv, altul nu. Primul zice că te prostește, al doilea cere dovezi. Primul vorbește despre jucătorii care au picat ca proștii în gropi și așa mai departe, al doilea răspunde că asta arată că jocul poate să îți distragă atenția de la ce se întâmplă în jurul tău, dar asta nu înseamnă automat că te face mai prost. Și așa mai departe.

Important este că în multe discuții se ajunge la date, statistici, sondaje de opinie, păreri ale specialiștilor și alte lucruri de felul ăsta. Oamenii cu care nu poți discuta nu țin cont de toate chestiile astea. Ei sunt convinși că toate sunt false, că în spate se află o conspirație, niște indivizi rău-intenționați care vor să îi păcălească.

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/


Continue reading