O poveste cumplita (5)

De fapt, ați putea spune că nu e nimic cumplit în povestea domnului Pantelie (mă rog, nu era un domn, dar noi îl numim așa pentru a ne distanța de el, nu fiindcă îi purtăm vreun respect deosebit).

Totuși, un lucru e cu adevărat cumplit. Un gând, dacă doriți. Și anume gândul că sufletul, chiar dacă supraviețuiește corpului, nu are nici o obligație să supraviețuiască mult timp. Orice am crede despre suflete, ele nu sunt indestructibile.

Chiar dacă există suflete, Dumnezeu, care e atotputernic, ar putea anihila orice suflet. Chiar și după moarte.

Dacă există Dumnezeu, atunci nu putem fi niciodată siguri că vom avea viață veșnică. Dacă El e atotputernic, atunci ar putea pune capăt vieților noastre oricând. Și înainte de moarte, și după aceea. Și înainte de Judecata de Apoi, și după aceea. Nu ni s-a promis nimic altceva.

Dacă domnul Pantelie a trăit și după ce a murit, asta nu înseamnă nimic.

2017, gen

Suntem în 2017. Oamenii care te pun sa îți faci cont pe site-ul lor sunt idioți. Dacă nu îți oferă viața veșnică sau adevărul absolut, sunt idioți. Dacă îți faci cont pe site-ul lor, ești și tu idiot. Just like that.

Altceva? Toate modurile de a bloca reclamele de pe net sunt ok. Toate încercările de a câștiga bani din reclame sunt stupide. Toate încercările de a câștiga bani din softuri de genul “Hello World” sunt imbecile, toți cei care pun botul la aşa ceva sunt imbecili.

Cunoscuții de pe net (chiar și de pe social media) nu sunt niște prieteni. Prietenii îți sunt prieteni indiferent de cât de mult te urmăresc prin social media.

Internet sucks. E în mare parte pentru stupizi retarzi îngâmfați și ariviști. În mică parte pentru niște oameni de știință extrem de plicticoși. We need something else. Mă rog, we need internet for games and porn and to order stuff from the internet. Dar e o simplă unealtă stupidă, mai comodă decât altele (uneori) și atât.

Toate utopiile cunoașterii și socializării universale sunt niște aberații. Internet is a tool and a really dumb one.

Mai vorbim, în fine,…

O poveste cumplita (4)

Și înainte să mai spună Pantelie ceva, doamna Nuți zise: “Matale ești cam obsedat, nu?”

Pantelie începu să protesteze. Înainte să ridice o pancartă, doamna Nuți continuă: “Așa era și soțul meu. Mă bătea la cap cu tot felul de prostii. Ca să îi fac pe plac, am început să îi trimit semese-uri că fac și dreg, doar ca să îi fac pe plac. Nu făceam nimic, muream de somn. Adormeam cu capul pe tejghea, îi scriam că m-am mai cordit cu un client, mai dormeam,… Nu ținea neapărat să vadă, era suficient să își închipuie,… Zicea că mintea e mai importantă decât ochii. Mă rog, prostii,…”.

Pantelie nu era atent, îi venea greu să se concentreze. Îi spuse doamnei Nuți că el era doar curios și plecă în grabă.

Se trezi deodată în mijlocul unui câmp de luptă. Pe lângă urechi îi șuierau săgețile. Apoi, deodată, nimic. Încă era conștient, dar nu vedea nimic. Își spuse că mintea e mai importantă decât ochii și începu să se gândească. Murise pe câmpul de luptă și toată viața lui fusese un vis?

Întrebarea i se păru stupidă. Se întinse pe iarbă, la marginea parcului, chit că nu putea să vadă ce face și ce e în jurul lui. Apoi totul începu să se estompeze.