Hai sa ne uitam mai intai la ce se intampla pe net. Toti oamenii care “se dau pe net” se confrunta cu o cantitate uriasa de informatie. Sunt o multime de site-uri, pagini, filme, texte, inregistrari audio, poze s.a.m.d.
Avem, din fericire, motoare de cautare. Din nefericire, nici unul nu reuseste sa organizeze foarte bine informatia.
Simplu. Mai intai se instaleaza un manager de fisiere. Eu, de pilda, folosesc ES File Explorer (download aici, info aici). Se deschide programul, apoi meniul, se selecteaza Manager si apoi App Manager, dupa care apare lista aplicatiilor.
Dupa o apasare lunga pe numele unei aplicatii apare o lista intitulata Operations. Se selecteaza Backup. Aplicatia e salvata sub forma NUME.apk in directorul /sdcard/backups/apps/. De acolo poate fi copiata pe calculator.
Am ales cate o singura piesa dintre chestiile pe care le-am postat in fiecare luna pe blip.fm. Luate in ordinea in care apar, ar trebui sa spuna o poveste. Here we go:
Ianuarie: Mastretta – Calle Ballesta
Februarie: Emiliana Torrini – Sunny Road (Manasseh mix)
Martie: De-Phazz – Jim The Jinn
Aprilie: Yoko Kanno – Searching for the Shadow of Umbrella
Mai: Ego-Wrappin’ – Kuchibashi Ni Cherry
Iunie: Canned Heat – On The Road Again
Iulie: Planet Hemp – Quem tem Seda?
August: France Gall – Poupée de cire, poupée de son
Septembrie: Akino Arai – Borderline
Octombrie: Shine – Comme Si L’ Amour
Noiembrie: Urbs – The Incident
Decembrie: Marko Haavisto & Poutahaukat – Paha Vaanii
La voi cum a fost? 🙂
Era atat de sarac, incat si-a cumparat unguent cu galbenele. Il dureau salele, fiindca dormea in frig, dar nu avea bani pentru diclofenac. Galbenelele nu-i foloseau la durerea de sale, dar macar se putea unge cu ceva. Putea pastra aparenta ca se ingrijeste de el insusi.
Dupa ce se dadu cu crema de galbenele, Grigore se apuca sa-si faca un ceai. Cand turnă apa clocotita in ceasca, peste pliculetul de ceai, ceasca incepu sa-i alunece in mana unsuroasa. Cand ceasca ajunse sa fie suficient de inclinata, ceaiul din ea i se varsă peste papuci.
Desi era iarna, Grigore purta papuci de plaja, fiindca nu avea bani pentru altii. Erau papuci din aceia cu o bareta care vine intre doua degete, asa ca nu-i putea purta cu ciorapi. Apa fierbinte ii arse picioarele. Din fericire, unguentul cu galbenele poate fi folositor in cazul arsurilor.
In True Blood e o regula intersanta. Un vampir nu poate intra in casa unui om daca acesta nu il invita inauntru. Nu ca n-are voie, e o chestie imposibila fizic, pur si simplu.
Iar acum hai sa ne imaginam urmatorul scenariu: Bill (nu Bill Compton, alt Bill) ii lasa prin testament casa fiului sau. Dupa trei ani Bill moare. Adica, ma rog, cineva il face vampir, dar din punct de vedere medical e mort.
Un vampir nu poate intra fara invitatie in casa unui om, dar poate intra fara nici o problema in casa lui. Ce-o sa se intample daca Bill incearca sa intre in casa trecuta in testament?
p.s.: Nu conteaza prea mult care sunt legile. Legile se pot schimba. Regula despre care vorbim (vampirii nu pot intra in casele oamenilor neinvitati) e ca o lege a naturii si ar fi ciudat ca legile naturii sa se schimbe in functie de schimbarile din sistemul juridic al oamenilor.
O chestie pioniereasca e facuta fiindca trebuie sa fie facuta. Asa erau intalnirile de pionieri la care se discutau documentele de partid, pe vremuri. Nici profesorii nu aveau chef de ele, nici elevii. Stiam toti asta.
La fel erau participarile obligatorii la conferinte plicticoase tinute de poeti sau prozatori obscuri, pe care nu-i citise nici unul dintre noi. La sfarsitul conferintelor, doi-trei pionieri recitau cate o intrebare de pe un cartonas primit de la o profesoara.
Intrebarile nu erau prea grozave, fiindca profesoara rasfoise si ea in graba, din obligatie, cateva pagini din vreo carte scrisa de vorbitor. Vorbitorul insusi se preta la circul respectiv probabil tot din obligatie. Avea si el de bifat o activitate.
Ai un copil de un an. Nu conteaza cu cine l-ai facut, persoana cealalta a disparut definitiv. Tocmai ai aflat ca suferi de o boala incurabila si o sa mori intr-o luna. Poti sa alegi intre trei persoane care sa aiba grija de copilul tau.
Nu, nu poti alege mai mult de o persoana, fiindca nu stau in acelasi oras si n-au de gand se se mute. Si nu o sa se descopere intre timp nimic care sa te scape de boala aia.
In genere, nu ai cum sa scapi din scenariul asta. Ideea nu e sa-ti folosesti imaginatia sau “gandirea laterala”, ci sa te gandesti cum alegi. Daca nu intelegi chestia asta, n-are rost sa citesti mai departe.
Daca n-ati citit cartea, sorry. 🙂 Anyway, nu vreau sa vorbesc despre povestea din carte si nici despre partea “psihologica” (ce se intampla cand ai o voce straina in cap si discuti cu ea sau cand inainte sa faci anumite lucruri se ciocnesc in mintea ta doua vointe diferite s.a.m.d.). Vreau sa vorbesc doar despre suflete.
Povestea e asa. Stateam intr-o garsoniera dintr-o casa cu doua etaje din Cotroceni. Nu exista asociatie de locatari si nici administrator. Singurele cheltuieli comune erau cele cu apa rece si gunoiul. Vreo doi ani m-am ocupat de treaba asta, dar doamna B. J., una dintre vecine, nu platea niciodata nimic. Pe langa asta, rupea sistematic afisele cu sumele platite. Probabil o deranja sa vada cum ii creste datoria, datorie pe care o acopeream eu din banii mei.
Ma calca pe nervi oamenii care vorbesc tare in public. De fapt nu ma calca doar pe nervi. Imi dau,… asa,… o stare de stupefactie. Incerc de fiecare data sa inteleg cum de nu-si dau seama ca i-ar putea deranja si pe cei din jur – “Sa fie unii oameni chiar atat de prosti? Wtf!?”
Azi am gasit o explicatie.