[textul pe care il comentez e aici; comentariul de saptamana trecuta e aici]

so, aristotel zicea ca toate actiunile oamenilor au niste scopuri, iar scopurile sunt in vederea altor scopuri si fiindca nu poti sa tot ai scopuri pentru alte scopuri la nesfarsit, trebuie sa existe un scop ultim, catre care sa duca toate actiunile, iar acest scop ultim ar fi binele suprem si ca despre asta o sa vorbeasca el;

acum zice ca binele ala suprem e de fapt fericirea; chestia de la capatul tuturor actiunilor mele, scopul ultim, sensul vietii, e fericirea; cred ca pot fi de acord cu asta 🙂 dar stiu ca nu toti oamenii ar fi de acord (desi aristotel spune ca ar fi) – exista fanatici care lupta pentru nush’ ce idee si care ar spune ca fericirea nu conteaza;

iar problemele pe care le aveam cand era vorba despre binele ultim & stuff revin: fericirea cui? a mea, a intregii omeniri?

fara mare legatura, mi s-au parut interesanti oamenii aia despre care vorbeste aristotel, aia care nu stiu prea multe dar ii admira pe cei care spun lucruri pe care ei nu le inteleg; ar fi, cu alte cuvinte, cel putin doua feluri de prosti: prostii care ii dispretuiesc pe oamenii destepti si prostii care ii admira pe oamenii destepti, desi n-ar putea spune prea bine de ce ii admira 🙂 primii prosti par, intr-un fel, mai onesti 🙂

in al treilea paragraf din Cartea I, cap IV Aristotel incepe sa vorbeasca despre principii si lucruri din astea; ce vrea sa spuna? am inteles ca ar vorbi cam asa:

“ok, sunt tot felul de oameni, fiecare ar putea avea o parere despre ce e fericirea, dar nu se poate sa aiba toti dreptate; ce e, pana la urma fericirea?

de fapt, cum sa facem pentru a gasi un raspuns la intrebarea asta? in stiinta putem porni de la diferite fapte particulare si sa ajungem la niste principii generale; dar putem face si invers si sa deducem cazuri particulare din principii generale (ca in silogismul ala pe care l-am inventat eu, in care deduceam ca Socrate e muritor din principiul mai general ‘toti oamenii sunt muritori’) deci, cum sa facem?”

adica: am putea sa ne uitam la oamenii fericiti si sa incercam sa scoatem de aici un principiu mai general, daca vedem ca toti seamana prin niste chestii si sa spunem la sfarsit ce e fericirea (asta ar fi un fel de cercetare sociologica sau ceva de genul asta); sau am putea sa stam si sa ne gandim, pentru a gasi direct principiul fericirii si apoi sa vedem cum s-ar aplica principiul asta la diferite cazuri particulare, la viata unui om sau a altuia;

si cum sa facem? in paragraful patru nu da nici un raspuns; doar zice chestii generale, ca e bine sa gandesti cu capul tau si sa fii dispus sa primesti sfaturi in orice problema – adica sa ai o atitudine critica si rationala & stuff like that;

ok, sunt de acord ca oamenii care gandesc sunt mai misto decat cei care dau copy-paste la parerile altora si tzin cu dintii de o chestie care le-a intrat in cap, indiferent ce li s-ar mai spune 🙂

in V aristotel incepe sa vorbeasca despre mai multe moduri de viata; fix 3; de ce doar 3? nu sunt posibile si alte moduri de viata? se reduc toate modurile de viata la astea 3? sa vedem,…
1) omul care urmareste placerile, banii, distractia s.a.
2) omul care e interesat de politica – adica vrea (pe bune) sa faca diverse chestii pentru ceilalti, pentru cetate
3) omul de stiinta – vrea sa cunoasca, sa inteleaga sa isi explice tot felul de lucruri s.a.m.d.

unde intra modul de viata al artistului? dar cel al calugarului? sau cel al “invatzatorului”? well? in plus, unii oameni pot avea un mod de viata combinat – uneori sa urmareasca placerile si distractia, alteori cunoasterea, alteori onorurile si viata politica s.a.m.d.

mi s-a parut interesant felul in care arata (in ultimul paragraf) ca modul de viata al alora care urmaresc sa castige bani n-o sa ne spuna nimic despre fericire; se pare ca avarii nu se prind de faptul ca banii sunt doar un scop intermediar, care serveste altor scopuri si ca pentru a sti ce e fericirea sau cum sa fii fericit trebuie sa stii care sunt scopurile alea si cum sa le atingi 🙂

sunt mai multe argumente in al doilea paragraf de la V pe aceeasi linie: nici modul 1) de viata, nici modul 2) de viata n-or sa ne invete ce e fericirea;

chestiile legate de modul 2) le-am inteles asa: “unii cred ca scopul implicarii in viata politica ar fi sa fii onorat (sa te aprecieze lumea, asa cum il apreciaza oamenii pe un primar bun etc.); dar asta e un scop superficial; nu pentru asta ar trebui sa intri in politica” (nu e prea limpede de ce)

apoi: “poate scopul real ar fi virtutea – sa devii un om foarte virtuos, foarte bun/fain etc.; dar chiar daca ar fi asa, virtutea nu te invata ce e fericirea – fiindca un om misto e misto si cand doarme, dar cand doarme nu e nici fericit nici nefericit; in plus, poti fi un om foarte fain si tot sa ti se intample chestii foarte nashpa si sa fii nefericit”.

despre asta s-ar putea discuta o gramada, dar mai e timp; gata, am terminat, mai erau niste argumente legate de modul 1), dar afirmatiile din text (prima parte a paragrafului al doilea) mi s-au parut clare acolo si in plus sunt si de acord cu ele, asa ca am trecut peste; iar despre modul 3) aristotel nu s-a bagat inca sa spuna nimic, asa ca n-am ce sa spun.