Pe scurt: normalitatea din azumanga daioh bate fantezia din haibane si aria sau grafica din elfen lied?!

Gramo 1: so, cum ti s-a parut azumanga daioh?
Gramo 2: un anime cu si despre adolescente japoneze
Gramo 1: stiu ca ti-a placut (normal, doar ne-am uitat impreuna); dar de ce ti-a placut? ce ti-a placut mai mult?

(daca nu esti anime lover te poti opri aici, altfel poate deveni obositor, plictisitor… 🙂 )

Gramo 2: personajele… sunt cele mai dragute fete pe care le-am cunoscut vreodata

Gramo 1: dar nu e o poveste legata, ca la bleach; adica, nu e ceva legat, care sa se continue de la un episod la altul si sa te tina in priza

Gramo 2: si situatiile, nu cred ca ar pune cineva intr-un film o fata care isi urmareste punctul de praf din ochi ca si cum ar fi ceva extraordinar

Gramo 1: da; probabil toti am facut asta cand eram mici

Gramo 1: probabil e si asta, ca te poti recunoaste in personaje, sunt din lumea ta

Gramo 1: desi, pe de alta parte, sunt multe chestii pe care e greu sa le intelegi daca nu stii cum e in japonia

Gramo 1: nu e un anime facut pentru europeni sau americani; e facut pentru ei

Gramo 2: da, nu intelegi daca nu esti dispus sa accepti ca te uiti la ceva diferit; daca ramai in niste scheme de naratiune, cultura nu cred ca gusti azumanga:)

Gramo 1: ma gandeam ca nu conteaza ca nu exista o povestire legata; conteaza ca personajele sunt foarte misto, foarte puternice si foarte verosimile

Gramo 1: adica, after all, sunt doar intamplari disparate

Gramo 2: da…si relatiile dintre personaje sunt naturale

Gramo 1: dar ajungi sa te intrebi “ok, cum ar reactiona osaka la asta?” 🙂

Gramo 2: sau cum ar reactiona chiyo chan; si descoperi ca fiecare dintre personaje ar reactiona diferit, insa ai spune ca toate reactiile ar fi ok

Gramo 1: si da, e chiar fain sa vezi cum se dezvolta relatiile dintre ele

Gramo 2: si o chestie de grup care e mai mult implicita

Gramo 1: fiecare intalnire dintre chiyo si sakaki, de pilda, e un mister; ce or sa-si spuna? chiyo are,… cat, 12 ani? sakaki arata aproape ca o studenta

Gramo 1: si relatia lui sakaki cu pisicile, omg! 🙂

Gramo 2: si cand se pune probleme diferentei de varsta se pune de fapt problema marimii sanilor:) ;

Gramo 2: mi s-a parut faina si chestia cu activitatile scolare; intreceri sportive, zile culturale

Gramo 1: aha; iar relatia dintre profi si elevi de liceu era complet diferita de cea de la europeni

Gramo 1: after all, profii nu erau decat niste pustani mai mari 🙂

Gramo 1: cele doua tipe, profa de engleza si cea de sport,…

Gramo 1: se purtau intre ele exact ca niste colege de liceu mai mari; si nici nu era ca si cand sunt de celalta parte a baricadei, fata de elevi

Gramo 2: o profa era o dezordonata si cealalta o perfectionista, fiecare cu problemele ei:) (alcool, iubiti, parinti)

Gramo 1: e randul tau sa pui intrebari 🙂

Gramo 2: cool; o intrebare clasica: ce personaj ti-a placut si de ce?

Gramo 1: hihi; osaka, desigur! e atat de zapacita, de varza, incat nu poti sa nu te topesti dupa ea 🙂

Gramo 2: de ce crezi ca oamenii de la 25 de ani in sus se uita la azumanga?

Gramo 1: tii minte povestea ei de groaza, nu? “eram singura in camera si am simtit o bashina care nu era a mea!”

Gramo 1: nu stiu; se uita? nu stiu de ce s-ar uita; nu e lumea lor; personajele sunt imature intr-un fel foarte funny si foarte cute, ok, dar ei au alte povesti; nu stiu de ce s-ar uita; noi,… errrr,… cu noi e alta poveste; dar in rest,… chiar nu stiu 🙂

Gramo 2: de ce sa nu te uiti la ceva optimist, amuzant; chiar daca te trezesti intr-o lume noua si complet straina?

Gramo 1: well, nu e o lume straina, after all; ai fost si tu la liceu; dar asta a trecut de ceva timp; unii ar spune, cred: “gata, ne-am maturizat, ce-i cu copilariile astea?”

Gramo 1: eu ma intreb de ce mi-a placut (ne-a placut) azumanga mai mult decat haibane renmei…

Gramo 1: personajele din haibane au aceeasi varsta, dar sunt dintr-o lume mai ciudata

Gramo 2: la haibane era o lume noua, personaje fanteziste (aveau aripi) cu asta suntem obisnuiti, nu mai suntem obisnuiti sa ni se prezinte ceva foarte simplu in genul azumanga (fara actiune, fara violenta, tensiune, suspans, idee), doar intamplari normale

Gramo 1: ok, haibane n-are violenta, dar are alte chestii; atunci sa ne gandim la aria; aria e cea mai zen chestie pe care am vazut-o; nu se intampla _absolut nimic_; sunt chestii dragute; de ce e azumanga mai misto?

Gramo 2: e la fel ca la haibane, fantezie; fete care isi urmeaza visul: sa conduca o gondola in neovenezia si sa o faca cat mai bine, nu ai cum sa faci personaje apropiate de realitate din aceste fete sau se le pui sa actioneze simplu, cum sa traiesti simplu avand un asa vis si traind pe o alta planeta?!

Gramo 1: ok; deci realitatea bate fantezia?

Gramo 2: cam asa ceva, haibane si aria te lasa cu senzatia de diafan, ireal, azumanga cu un zambet mare (ce dulce, ce frumos, no comment)

Gramo 1: aha; eu ma gandeam acum ca si in telenovele ti se prezinta chestii “reale”, familiare si asta te prinde; dar realitatea si familiarul din azumanga te prind din alt motiv

Gramo 1: exista acolo un umor cu totul special; un fel de umor japonez, nu stiu sa explic

Gramo 2: realitatea din telenovele e exagerata, daca se face o telenovela cu viata de liceu o sa ti se bage un viol, o sarcina, un alcoolic, un drogat, gasti si bataie pentru ca in final toti sa promoveze si un baiat rau sa moara

Gramo 1: monty python pot sa scoata ceva superfain dintr-o situatie banala; nu mai vorbim de little britain 🙂 umorul japonez e altfel; as zice ca e si mai subtil, si mai fin… 🙂

Gramo 2: da, ca o chestie amuzanta, pe langa subiect: nu imi imaginez ca sitcomul sa prinda in japonia, e prea pe fata totul:)

Gramo 1: hihi 🙂 da [aici e o chestie despre care am vb live] hahaiala aia de sitcom ar fi complet grotesca intr-o chestie japoneza

Gramo 1: as vrea, totusi, sa reusesc sa pun degetul pe chestia importanta

Gramo 1: pe mine azumanga m-a dat gata; si tot nu stiu sa spun de ce 🙁

Gramo 2: te pot da peste cap si alte chestii si chiar nu poti spune un cuvant si ai descris tot sau se poate?

Gramo 1: dar vreau sa inteleg!!!!!!! 🙂

Gramo 2: iti pun eu degetul pe osaka si gata:)

Gramo 1: nu-i ca gustul de dovleac, asa cum spui tu, si nici ca aroma de cuisoare 🙂

Gramo 1: osaka m-a topit, fiindca ma pot identifica uneori cu ea; dar azumanga ar fi fost un serial anime extraordinar si fara osaka

Gramo 1: nu poti sa spui de ce te da gata o aroma; dar un serial in 26 de episoade?

Gramo 1: cu elfen lied e mai simplu: grafica supertare, fantezie, story etc.

Gramo 1: cu azumanga e un mister

Gramo 1: fascinatie inexplicabila

Gramo 2: nu mi se pare chiar un mister: sunt si aici personaje, situatii, umor, cultura

Gramo 1: da, dar fiecare calitate a serialului, luata separat, e depasita de alte chestii; si de ce ar deveni combinatia chestiilor misto ceva fascinant? 🙂

Gramo 2: cum combini diferite obiecte sa faci o instalatie care devine opera de arta…

Gramo 2: in plus e si o chestie de ce emotii iti trezeste o combinatie, la ce te face sa te gandesti, se pare ca combinatia azumanga a fost misto

Gramo 1: cum le combini? stii povestea aia: cum ar fi daca ai combina cele mai faine si mai apreciate mancaruri; daca le-ai pune pe toate impreuna, ar iesi o varza; deci conteaza cum faci combinatia 🙂

Gramo 2: daca ai sti ai fi realizator de anime si nu filosof

Gramo 2: 🙂