[scris de un gramo primavara asta]

un şoarec priveşte respectuos la un vechi ceas cu cuc; ce anume îl face să aibă această atitudine?

* * *

suntem într-o casă izolată, la munte; mirosul de lemn proaspăt tăiat e năucitor; se face focul în sobă; “dacă ar fi iarnă, ar fi perfect”, spui tu; iar eu ma gândesc: “dacă ne-am iubi, ar fi perfect”;

altădată suntem pe malul mării; apa a scos la mal un mic delfin; ne gândim amândoi la moarte; eu îţi spun în gând: “cu fiecare secundă în care nu mă iubeşti, ne apropiem amândoi de moarte”; iar tu spui: “am visat că întâlnisem iubirea ideală; credeam că o să semene cu tine, dar semăna cu delfinul acesta”;

pe urmă facem dragoste; e primăvară iar tu miroşi a flori; pe malul apei un şoarece aleargă dezorientat; vorbim amândoi despre desene animate si zâmbim; eu îmi spun: “oare asta înseamnă că ne iubim sau că ne simpatizăm?”

într-un tarziu,…

* * *

bunicul meu şi-a pierdut un pantof; l-am căutat cu toţii pretutindeni; era de negăsit;

l-am gasit foarte târziu, iar bunicul dormea; aşa, pantoful n-avea nici un rost; m-am gândit: “dacă nu îţi mai doreşti să mergi nicăieri, ce se întâmplă cu tine?” credeam că oamenii se schimbă la fel de uşor cum se schimbă vremea;

apoi ne-am dus în beci – era plin de şoareci;

am crezut că ar fi frumos să ne facem o crescătorie de iepuri, dar nu a mers; toate încercările noastre au fost în zadar; între timp bunicul a murit; în anul următor mulţi dintre noi s-au lenevit, iar apoi totul s-a dus de râpă;

iar eu mă gândeam că pentru o vreme pantoful n-a vrut să fie găsit şi că poate nici bunicul nu mai vrea să fie găsit pentru o vreme;

şi poate că iepurii nu au vrut sa crească împreună cu noi; aşa că a trebuit să ne învăţăm singuri cu greutăţile vieţii;

într-o zi fratele meu a reuşit să deseneze un automobil; după aceea ne-am liniştit cu toţii, ca prin farmec.

* * *

viaţa căţeluşului era în primejdie, dintr-un motiv oarecare; dar nici măcar cei care ar fi putut să îl salveze n-au mişcat vreun deget;

cu toate acestea, căţeluşul a scăpat nevătămat; acest lucru a fost considerat un miracol şi a fost pus pe seama indolenţei crase a locuitorilor care fuseseră de faţă la eveniment;

dar după aceea zeii s-au retras din lume; eu îi imploram: “de ce să puneţi la suflet o întâmplare aşa de banală? în asta constă mareţia voastră?”

nu am primit, desigur, nici un răspuns; voiam să îmi închipui unul, dar în cap nu îmi veneau decât propoziţii fără sens; am renunţat.

* * *

aici stă scris: “curcubeul nu se poate naşte din lacrimi”.

* * *

iubirea mea pentru tine nu poate fi exprimată direct; de aceea am ales să vorbesc despre nimicuri şi chestii inventate; lucrul acesta mi se pare şi mie surprinzător; şi mă întreb ce gândeşti tu;

sper că vei vedea dincolo de toate cuvintele pe care le-am scris;

acum nu mai pot să spun nimic.