Daca n-ati citit cartea, sorry. 🙂 Anyway, nu vreau sa vorbesc despre povestea din carte si nici despre partea “psihologica” (ce se intampla cand ai o voce straina in cap si discuti cu ea sau cand inainte sa faci anumite lucruri se ciocnesc in mintea ta doua vointe diferite s.a.m.d.). Vreau sa vorbesc doar despre suflete.

In primul rand, impresia mea a fost ca sufletele din The Host sunt ca “ingerii” din Haibane Renmei. Sigur, uneori e tentant sa te gandesti ca personajele din Haibane chiar sunt ingeri. After all, arata ca niste ingeri – au aureole, aripi, fac fapte bune s.a.m.d. Dar n-ai cum sa nu simti ca atmosfera e diferita. Diferita in sensul ca e incompatibila cu orice descriere crestina. “Ingerii” din Haibane fumeaza si nu se conduc in primul rand dupa ratiune. Si traiesc intr-o lume fantastica, dar fara Dumnezeu.

Despre asta au vorbit mai multi oameni. Ce au in comun cartile din seria Harry Potter cu cele din seria Twilight? Desi apar tot felul de fenomene supranaturale in ambele serii, nu se produce niciodata vreun miracol, in sens religios. De fapt, tot ceea ce ar putea intra sub titlul “credinta religioasa” lipseste cu desavarsire si dintr-o parte, si din cealalta. N-au absolut nici o angajare pe linia asta.

In The Host nici macar nu se intampla nimic supranatural. Se intampla lucruri extraordinare, e drept, dar pentru toate exista o explicatie stiintifica. Poate n-o cunosc oamenii, dar asta e problema lor.

Uneori mi-a venit sa-mi spun, in timp ce citeam: “Mda, Wanderer e ca un suflet – supravietuieste si dupa ce corpul in care se afla nu mai exista, poate sa traiasca la nesfarsit, sau aproape, isi aminteste toate experientele trecute si asa mai departe.”. Doar ca la un moment dat mi-a raspuns o voce (tot a mea, don’t worry): “Nope. Nu se poate. Sufletele astea nu ajung la nici o judecata de apoi. N-au nici o problema cu mantuirea. Pe scurt, n-au nici o legatura cu sufletele crestinilor. Si nici macar cu sufletele budistilor, chiar daca isi reincep viata in alte corpuri, fiindca nu acced niciodata la un nivel mai inalt. Sunt ca niste oameni un pic mai upgradati care traiesc foarte mult si se imbraca in corpurile altor fiinte, fara sa ajunga undeva. Existenta lor nu contine in ea nimic religios, indiferent despre ce religie ar fi vorba.”.

“Ok”, mi-am raspuns, “dar nu pot avea legatura nici macar cu sufletele din povestile filosofilor? Exista destule conceptii filosofice despre suflet care nu au nimic religios in ele.”.

Raspunsul a venit destul de repede si a fost tot negativ: “Ok. Hai sa ne gandim la Descartes atunci! Sa zicem ca atunci cand vorbeste despre substanta cugetatoare ar vorbi, de fapt, despre suflet. Dar in cazul asta sufletul nu ar avea nici o intindere. Nu ar semana cu nimic material. Sufletele lui Descartes nu au nici o localizare spatiala. Daca te intrebi unde se afla sufletul tau, in sensul lui Descartes, spui o tampenie. E la fel de aiurea sa spui ca se afla undeva pe langa corpul tau sau sa spui ca se afla pe alta planeta. Unii oameni cred ca sufletele sunt, de fapt, tot niste obiecte fizice, alcatuite dintr-o materie (sau dintr-o energie) mai subtila. Dar asta ar insemna, in termenii lui Descartes, sa spui ca nu exista doua realitati distincte ontologic – substanta intinsa si substanta cugetatoare – ci doar diferite feluri de substante intinse.”

Am mai continuat un pic dialogul asta interior. M-am gandit la Platon. Probabil din cauza ca doar pe vremea lui se credea ca iubirea pasionala poate fi doar treaba corpurilor si nu a sufletelor. Iar in The Host Wanda se simte la un moment dat ca si cand corpul Melaniei ar fi ramas indragostit de Jared.

(Exista si o explicatie banala – din corpul Melaniei face parte si creierul ei, iar Wanda nu i-a “formatat” retelele neuronale. Adica in fine, poate a produs cateva modificari in zonele in care si-a inserat propriile terminatii nervoase, dar cea mai mare parte din creierul lui Mel a ramas neafectata.)

“Platon oscileaza in privinta sufletelor”, m-am gandit. “Uneori vorbeste ca si cand nu ar avea o natura fizica, dar alteori vorbeste ca si cand ar putea avea o astfel de natura. Ca si cand ar fi alcatuite dintr-o substanta mai subtila. Nu s-ar putea spune ca sufletele doamnei Stephenie Meyer seamana destul de mult cu sufletele platonice?”

Iar cealalta voce (tot a mea, v-am spus): “Ce te face sa crezi ca sufletele platonice au natura materiala? Nu cumva faptul ca Platon vorbeste despre o calatorie a sufletelor, din lumea Ideilor in lumea noastra? Probabil iti spui ca un lucra care se poate deplasa in spatiu trebuie sa poata avea pozitie spatiala si atunci tine de domeniul substantei intinse (in vocabularul lui Descartes). Dar ar putea fi vorba despre calatorie in sens metaforic.”

“Ok, dar mai sunt si alte indicii.”

“Bine, poate Platon crede ca sufletele au natura materiala. Eu am pomenit calatoria si din alt motiv. Sufletele platonice au contemplat Ideile. Asta inseamna ca toate conceptele pe care le foloseste un om pentru a intelege realitatea exista in sufletul lui inca de dinainte sa se nasca. Cineva ar putea crede ca oamenii observa, de pilda, ca niste animale seamana intre ele, si in felul asta inventeaza un concept pentru toate animalele alea – pisica, sa zicem. Platon nu crede asa ceva. Pentru el, un om care ajunge sa inteleaga ca anumite animale sunt pisici si altele nu sunt isi reaminteste conceptul (sau Ideea) de pisica. Simplificand lucrurile, Platon crede ca sufletele detin o cunoastere universala. Asta e o chestie esentiala. Iar sufletele din The Host nu detin o astfel de cunoastere. Nu s-au nascut cu o anumita schema conceptuala. Au invatat-o dupa nastere. Daca te gandesti, nici nu e limpede care ar fi conceptele lor, fiindca ele invata conceptele gazdelor lor. Pot lucra cu mai multe scheme conceptuale diferite si pot eventual sa vada si relatii intre ele, dar nu au nici o cunoastere innascuta. Asa ca nu pot fi suflete in sensul lui Platon. Si nici in alte sensuri.”

“Bine, si atunci ce fel de suflete sunt cele din The Host?”

“Nu sunt suflete.”

Pana la urma m-am resemnat cu concluzia asta.

[G. S.]