Am niste prieteni care stau la curte, in Bucuresti. Dintr-o curte alaturata ii aud tot timpul pe vecini cum urla (la propriu) la copil. Uneori il injura. Se gandesc ca e posibil sa-l si bata.
Acum, daca nu ai un copil, ai putea zice: “e copilul lor, curtea lor, fac ce vor, n-am dreptul sa ma bag”. Daca ai, poti sa simti ca ai un fel de responsabilitate. Nu doar fata de copilul tau, ci si fata de alti copii. E nashpa ca un copil sa fie tratat asa, indiferent al cui e.
“Ce putem sa facem?” – m-au intrebat prietenii mei.
Nu stiam ce sa le spun, asa ca am inceput sa ma uit pe net. Pe site-ul Unicef Romania m-am plimbat vreun sfert de ora fara sa aflu nimic.
Am ajuns dupa aia pe site-ul Salvati Copiii. Pe o pagina intitulata “Abuzul asupra copiilor” am citit chestiile astea:
Violenta asupra copilului este o problema grava a societatii romanesti, iar studiile si cercetarile realizate in acest domeniu prezinta dimensiunea acestui fenomen.
Incidenta abuzului fizic asupra copilului este de 75% conform unui studiu realizat de Salvati Copiii in 2000 si de 84% conform unei cercetari nationale realizate in 2001 de ANPCA, OMS, Banca Mondiala si Salvati Copiii. Pedeapsa fizica reprezinta o forma de violenta indreptata asupra copiilor aplicata de adulti in scopul “educarii copiilor”. Pedeapsa fizica include lovirea copilului cu mana sau cu un obiect (un bat, o curea, bici, pantof, etc); lovirea, bruscarea, trantirea copilului, ciupirea sau tragerea acestuia de par, fortarea unui copil sa stea intr-o pozitie incomoda sau jenanta, sau sa faca un numar mare de exercitii fizice. Aplicarea unei „corectii educative” sub forma bataii provoaca nu doar durere fizica, ci si durere psihica, umilinta, neputinta. Copilul care a cunoscut violenta prin lovituri, neglijare sau pedepse stocheaza aceste experiente traumatice in memoria vietii lui personale.Experientele dureroase nu se pot „sterge cu buretele” ca si cum nu s-ar fi intamplat. Ele persista si pot afecta intreaga lor dezvoltare actuala, dar si in viitor, ca adult.
In Romania, la initiativa Organizatiei Salvati Copiii, au fost introduse doua articole in Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care prevad:
– articolul 85, la alineatul 1: „Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, abuz, rele tratamente sau neglijenta”
– articolul 90: „Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice forma…”Salvati Copiii Romania depune eforturi intense pentru aplicarea si respectarea legii care interzice pedeapsa fizica asupra copiilor si pentru schimbarea mentalitatii conform careia copilul trebuie educat folosind pedeapsa fizica, oferind alternative la aceste metode de educare a copiilor.
Pentru stoparea acestui fenomen si prevenirea comportamentelor inadecvate in relatie cu copilul, care reprezinta factori de risc cu consecinte asupra dezvoltarii acestuia, este necesara insa schimbarea mentalitatii adultului in cresterea si educarea copilului. Este necesara derularea de campanii sistematice la nivel national, pregatirea specialistilor care lucreaza cu copiii, dezvoltarea de servicii specializate si un cadru legal care sa asigure respectarea drepturilor copilului si interventia adecvata.
Promovarea unei discipline pozitive in care copilul este tratat ca o persoana care are propriile opinii, a carui participare in deciziile care se iau pentru el este promovata ca o modalitate normala de relationare, reprezinta garantia succesului in schimbarea mentalitatii.
Minunat, dar n-am gasit ce cautam. La fel am patit si pe site-urile altor ONG-uri. Fiecare organizatie turna cate un bla-bla despre copii si drepturile lor, se lauda cu ce-a facut ea pentru protectia copiilor, dar nu dadea informatii simple si usor accesibile pentru cineva care ar fi vrut sa se implice (altfel decat donand bani pentru organizatia respectiva, that is).
Am ajuns si pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului. M-am incurcat intr-un hatis de legi si de documente in Word. Wtf!?
Pana la urma am gasit o chestie in josul paginii: “Linia verde pentru protecţia copilului: 116-111”. N-am inteles in ce situatii poti suna la numarul ala. Acelasi telefon aparea si pe un site intitulat “Telefonul Copilului”, doar ca acolo, pe prima pagina, nu apareau decat doua cazuri.
Primul: “Esti copil si ai o problema?”. Al doilea: “Esti parinte si copilului tau i se incalca drepturile?”. Prietenii mei nu erau in nici una dintre cele doua situatii. Now what?
Fac o paranteza. In Romania oamenii nu sunt obisnuiti sa sune aiurea la diferite telefoane si sa reclame chestii. Ca sa faca asta ar trebui sa stie clar, de la bun inceput, mai multe lucruri: in ce situatii e ok (sau chiar ar fi important) sa sune, ce informatii trebuie sa aiba pregatite, fiindca o sa li se ceara, ce se va intampla dupa aia s.a.m.d.
Prietenii mei sunt oameni educati. Le-am dat numarul ala si probabil vor suna acolo. I-am rugat sa-mi spuna si mie, dupa aia, ce s-a intamplat. Dar asta e un caz izolat.
Sunt copii care mananca bataie la tara si urla de se-aude in tot satul? Probabil ca sunt. Patruleaza vreo autoritate a statului sau vreun ONG pe acolo? E greu de crezut. Lucrurile s-ar schimba daca ar interveni oamenii. Dar oamenii habar n-au ce ar putea face. Se jeneaza, le e frica, nu sunt obisnuiti, nu se pricep.
Ce pot face daca nu sunt informati? Prin alte tari am vazut leaflet-uri in care se explica lucrurile limpede si clar (ceva de genul asta, de pilda; un exemplu de material informativ mai detaliat e aici). Aici n-am vazut nimic. 🙁
Eu am văzut o scenă groaznică în faţa blocului. Un bunic l-a trântit la pământ pe nepot, parcă era sac de cârpe, apoi l-a lovit cu picioarele. Mi se părea aiurea să intervin. Nu puteam să merg să-i explic bunicului că nu aşa se tratează nepoţii sau ceva de genul. E clar că autorităţile statului sau ongurile trebuie să intervină. Nu neapărat să-i ia copilul, dar măcar să monitorizeze cumva agresivitatea inutilă a adulţilor.
Sinistru. Primul meu gînd a fost că trebuie să existe ceva de genul Autorității ăleia pentru protecția copilului. Și nu numai să existe, dar și să facă ceva. Eh, dar să nu uităm că vorbim de România. Și eu aș fi curios să aflu ce se întîmplă mai departe.
“Telefonul copilului este un serviciu pentru protectia copilului, de tip permanent, a carui misiune este sa primeasca semnalari cu privire la situatiile de abuz, neglijare si exploatare a copilului, sa asigure consilierea telefonica si sa intervina prompt in cazurile urgente, prin intermediul unei echipe mobile.” (preluat de pe http://www.dgaspcbacau.ro).
Numărul de telefon este 983. Din experienţă personală spun că se pot lăsa sesizări anonime (am avut o prietenă / girlfriend mai de demult pe care o bătea mama ei… avea 15 ani). Ce se întâmplă în urma sesizării? Se deplasează o echipă la locuinţa persoanei reclamate (nu ştiu ce se întâmplă în cazul în care nu poţi identifica singur acea persoană) şi poartă o discuţie “civilizată” despre faptul reclamat în sesizare. Echipa care s-a deplasat în cazul meu s-a “prins” destul de repede că sesizarea a fost reală (în cazul în care vă întrebaţi cum au reuşit asta, nu vă pot spune… trebuie să discutaţi cu cei care lucrează la DGASPC). După această evaluare, depinde foarte mult de situaţie.
Mie mi s-a părut destul de clar în ce cazuri poţi suna la 983 😀 .
Prin “sesizare anonimă” m-am referit la faptul că DGASPC îţi cunoaşte datele personale, dar nu i le va divulga şi persoanei reclamate.
eu am visat in dimineata asta ca ma batea tata si m-am trezit plangand. ma rog, doar asa, sa fac o legatura insipida.
Intrebari foarte juste in post! Un lucru pe care il putem face este sa vorbim despre asta in cercurile in care suntem, cu prietenii, apropiatii etc, sa popularizam nr de telefon la care se pot face reclamatii. (Am impresia ca la noi, societatea civila si opinia publica nu exista, dar totusi, de vorbit se vorbeste mult…si poate, daca reusim sa vorbim – stress- suficient de mult timp – stress- despre asta, se mai schimba si mentalitatile…