X

Dar se pune intrebarea daca trebuie sa ne facem cat mai multi prieteni sau daca ceea ce, in cazul ospitalitatii, s-a spus cu judecata: “nici cu prea multi oaspeti, nici fara nici unul” se poate aplica si la prietenie, adica: “nici lipsit cu desavarsire de prieteni, nici cu prea multi”.

In cazul prieteniilor din interes, cuvintele citate par sa se potriveasca de minune (caci a raspunde la serviciile prea multor persoane ar fi dificil si pentru asa ceva o viata intreaga n-ar ajunge; un numar mai mare de prieteni decat cel necesar pentru nevoile propriei existente ar fi deci superfluu si ar constitui un obstacol pentru o viata dusa cum se cuvine, deci nu avem nevoie de atatia).

In prieteniile bazate pe placere, de asemenea, ne este suficient un numar mic de prieteni, intocmai ca si condimentele la mancare.

Dar, cand e vorba de prieteni virtuosi, trebuie oare sa-i avem in numar cat mai mare, sau si pentru ei trebuie fixata o limita, la fel ca in cazul locuitorilor unei cetati? Caci, daca din zece oameni nu s-ar putea constitui o cetate, o suta de mii n-ar mai constitui o cetate. Fara indoiala, un numar precis nu poate fi stabilit, ci trebuie sa admitem orice numar cuprins intre limite determinate. Asadar, si numarul prietenilor este limitat si desigur ca limita maxima nu trebuie sa depaseasca numarul de persoane in intimitatea carora iti poti petrece viata (caci, dupa cum am spus, viata in comun este considerata elementul cel mai caracteristic prieteniei); or imposibilitatea de a trai in comun cu prea multe persoane si de a te imparti intre ele este cat se poate de clara. Ca sa nu mai vorbim ca, la randul lor, prietenii nostri trebuie sa fie prieteni si intre ei, din moment ce trebuie ca toti sa-si petreaca timpul impreuna, lucru dificil de realizat cand sunt multi. Si la fel de dificil ar fi sa participi la bucuriile sau supararile unui numar prea mare de persoane, caci se poate intampla sa te vezi in situatia de a impartasi, concomitent, bucuria unuia si supararea altuia.

Asa se pare, de altfel, ca stau lucrurile si in realitate. Prieteniile camaraderesti nu reunesc un numar mare de prieteni, iar cele cantate de poeti se refera numai la doi. Cine se arata prieten fata de toata lumea si se poarta familiar cu oricine ii iese in cale este considerat a nu fi prieten cu nimeni (exceptand cazurile cand e vorba de prietenia de tip politic) si trece drept un om dornic cu tot dinadinsul sa placa. In cazul prieteniei de tip politic poti fi, bineinteles, prieten cu multe persoane si fara sa fii dornic de a place, ramanand in acelasi timp un veritabil om de virtute. Dar cand este vorba de prieteni pe care ti-i alegi pentru virtutea lor si pentru ei insisi, numarul lor nu poate fi prea mare, ba chiar trebuie sa te consideri fericit daca ai norocul sa intalnesti fie si doar cativa.

XI

Dar cand avem mai multa nevoie de prieteni? In situatiile fericite sau in cele nefericite? Oricum, prietenii sunt cautati si intr-un caz, si in celalalt; caci oamenii loviti de soarta au nevoie de ajutor, iar cei favorizati de ea au nevoie de companie si de persoane carora sa le faca binele (pentru ca a face binele este ceea ce doresc ei).

Prietenia are deci un caracter de necesitate mai pronuntat in situatiile nefericite (si de aceea in astfel de situatii este nevoie de prieteni utili), dar frumusetea ei este mai mare in cele fericite (si de aceea sunt cautati atunci prieteni virtuosi, fiind preferabil sa faci bine unor astfel de oameni si sa-ti petreci timpul in compania lor). De altfel, atat in fericire, cat si in nefericire, prezenta insasi a prietenilor este un lucru placut.

Cei aflati in suferinta se simt alinati cand prietenii le impartasesc durerea si de aici se poate naste intrebarea daca efectiv prietenii isi iau asupra lor o parte din povara suferintei sau daca nu cumva simpla lor prezenta, prin placerea pe care ne-o inspira, ca si gandul ca ei participa la suferinta noastra, sunt ceea ce ne atenueaza suferinta. Dar sa lasam la o parte motivele ce pot genera acest sentiment de alinare; cert este ca faptele confirma afirmatiile de mai sus.

Se pare insa ca prezenta prietenilor trezeste un complex de sentimente. Astfel, pe de o parte, faptul insusi de a-ti vedea prietenii este placut, mai ales cand esti nefericit, prezenta lor fiind un fel de suport moral in dominarea suferintei (caci, daca are tact, prietenul ne poate consola prin prezenta si prin vorbele sale, el fiind acela care ne cunoaste caracterul, precum si ceea ce ne place sau ne supara). Pe de alta parte, insa, ne doare sa ne vedem prietenul atins sufleteste de propria noastra nefericire; caci nimeni nu vrea sa fie cauza de suferinta pentru prietenii sai. De aceea, firile tari se feresc sa-si faca prietenii partasi la suferinta lor si, daca nu sunt coplesiti de nenorocire, nu suporta ideea de a le provoca durere; de altfel, ei insisi nefiind inclinati spre lamentare, asemenea oameni nu accepta nici ca altii sa se lamenteze pentru ei. Doar femeiustilor si barbatilor care le seamana le sunt pe plac cei ce le impartasesc gemetele, iubindu-i ca pe niste prieteni si ca pe niste tovarasi de suferinta. Dar, evident, in toate trebuie luat ca model doar omul superior.

In imprejurarile fericite, insa, prezenta prietenilor inseamna atat un mod placut de a ne petrece timpul, cat si constiinta ca ei se bucura de prosperitatea noastra.

Concluzia care se impune este deci ca se cuvine ca, in situatii fericite, sa ne chemam prietenii pentru a impartasi cu ei prosperitatea (caci e frumos sa faci binele), iar in cele nefericite, dimpotriva, sa nu ne grabim s-o facem (pentru ca necazurile trebuie sa le impartasim altora cat mai putin posibil, de unde si expresia: “destul ca sunt eu nefericit”). In astfel de cazuri, cel mai indicat este sa apelam la prieteni doar cand, cu pretul unei usoare nelinisti pentru ei, ne pot aduce mari servicii.

Cand insa prietenii sunt cei ce se afla in nenorocire, se cuvine, dimpotriva, sa ne grabim spre ei fara sa asteptam sa ne cheme (caci prietenului ii este propriu sa faca binele, si mai ales celor ce se afla la nevoie fara sa-l solicite, ceea ce este, si pentru unii, si pentru altii, mai frumos si mai placut). Dar cand prietenii sunt favorizati de soarta, trebuie sa ne grabim doar sa luam parte la activitatea lor (pentru ca si in astfel de situatii este nevoie de prieteni), nu insa si pentru a beneficia de sansa lor (caci nu este frumos sa te arati prea dornic de a primi servicii). Desigur insa ca, refuzandu-le serviciile, trebuie s-o facem fara sa dam impresia de nepolitete, cum se intampla uneori.

Prezenta prietenilor apare deci, evident, ca fiind de dorit in toate imprejurarile.

XII

N-ar trebui sa spunem ca, asa cum indragostitilor nimic nu le este mai drag decat vederea persoanei iubite (senzatie pe care o prefera oricarei alteia, pentru ca ea trezeste si intretine iubirea), la fel si pentru prieteni nimic nu poate fi mai de dorit decat viata in intimitate? Caci prietenia inseamna comuniune.

Ceea ce simte un om fata de sine simte si fata de prietenul sau; or, in ceea ce-l priveste pe el insusi, constiinta faptului de a exista este ceva placut, deci placuta ii va fi si constiinta existentei prietenului sau. Dar aceasta constiinta se manifesta in act in viata traita in comun, spre care aspira astfel in mod firesc.

Sa adaugam ca oamenii de orice categorie vor sa-si petreaca timpul impreuna cu prietenii in ocupatii ce constituie pentru ei existenta insasi sau ratiunea de a dori existenta. Astfel, unii se intalnesc ca sa bea impreuna, altii ca sa joace zaruri, altii ca sa faca gimnastica, sa vaneze sau sa faca filosofie, fiecare petrecandu-si timpul impreuna cu prietenii in genul de activitate care-l pasioneaza mai mult decat orice in viata; caci, dorind sa-si petreaca viata in intimitatea prietenilor lor, ei indeplinesc impreuna cu acestia si impart cu ei ceea ce in ochii lor inseamna viata.

De aceea, prietenia dintre oamenii viciosi este un lucru rau (caci, datorita instabilitatii lor, ei nu pot avea in comun decat viciul, influentanduse in rau unii pe altii), in timp ce prietenia dintre oamenii virtuosi este benefica si sporeste odata cu strangerea relatiilor dintre ei. Desfasurandu-si impreuna activitatea si corectandu-se reciproc, ei se inalta moral pe o treapta superioara; caci se modeleaza unii pe altii, fiecare luand de la celalalt trasaturile care-i plac, de unde si versul: “Virtutea de la oameni de virtute o inveti”.

Sa incheiem aici consideratiile despre prietenie. Vom trata in continuare despre placere.