[textul e aici]

In capitolul II din cartea a IX-a Aristotel vorbeste despre mai multe intrebari. Eu cred ca erau intrebari pe care le puneau oamenii invatati de pe vremea lui. Probabil era vorba de mai multe dileme morale.

Cum ar fi: tatal meu imi spune sa merg sa tai lemne, dar medicul imi recomanda sa nu ies din casa – pe cine ascult?

Sau: Nu pot sa iau decat un cadou de Craciun. Cui ii iau cadou, prietenului cel mai bun sau colegului care mi-a imprumutat niste bani cand aveam mare nevoie de ei?

Prima problema se rezolva (probabil) daca distingem intre autoritatea epistemica si autoritatea deontica. Unele persoane, in virtutea relatiilor pe care le avem, imi pot spune ce sa fac in anumite cazuri, dar asta nu inseama ca ele si stiu cel mai bine ce ar trebui sa fac eu.

Exista oameni carora le permitem sa ne spuna ce e mai bine pentru noi? Ma gandesc tot la primul caz: tatal meu accepta sfatul medicului, dar spune ca pentru mine taiatul lemnelor ar trebui sa fie mai important decat propria mea sanatate.

In cazul asta el nu isi aroga o autoritate epistemica superioara celei pe care o are medicul, dar presupune ca poate sa-mi reordoneze scopurile si valorile.

M-am indepartat insa de textul lui Aristotel. Problema mai generala din prima parte a textului lui pare sa fie urmatoarea. E limpede ca relatii (de prietenie) diferite creeaza obligatii diferite. Unele relatii “bat” alte relatii – daca trebuie sa imi ajut cel mai bun prieten, degeaba ma invita un amic sa iesim impreuna la o bere. Exista insa vreo relatie care functioneaza ca un atu de valoarea cea mai mare, o relatie care “bate” toate celelalte relatii?

Raspunsul lui Aristotel nu priveste intrebarea pusa asa, descriptiv. Poate ca pentru unii oameni exista astfel de relatii. Aristotel spune, insa, ca nu ar trebui sa existe asa ceva. Pare acceptabil ce spune el, dar inca nu stiu care ar fi argumentele.

In ce priveste a doua problema, solutia lui Aristotel sta in principiul: obligatiile sunt mai importante decat placerile. E mai important sa ma achit de un soi de obligatie fata de amicul care mi-a imprumutat bani decat sa-i fac o placere celui mai bun prieten.

Ce se intampla, insa, cand ambele alternative privesc obligatii? Tatal meu si un binefacator care a platit recompensa unor teroristi care m-au rapit sunt ambii rapiti de niste raufacatori. Nu pot plati pentru amandoi. Pe cine rascumpar? Raspunsul lui Aristotel e ca trebuie sa-i acord intaietate tatalui, fiindca el e, cumva, mai important decat propria mea persoana, iar obligatia fata de binefacatorul care mi-a platit recompensa privea propria mea persoana.

Aici lucrurile sunt destul de complicate, dar nu vreau sa intru in detalii.

Pe scurt, Aristotel pare sa spuna ca relatiile diferite implica obligatii diferite si trebuie sa ne prindem in fiecare caz despre ce obligatii e vorba, iar cand nu putem sa ne achitam de toate obligatiile fata de toata lumea trebuie sa ne straduim, totusi, sa ne purtam cat mai frumos.

Indicatiile astea sunt, totusi, prea vagi, dupa parerea mea. In plus, e limpede ca nu numai relatiile de prietenie creeaza obligatii (Aristotel insusi vorbeste spre sfarsitul capitolului despre “respectul cuvenit oricarui batran”).

Si chiar si in cazul relatiilor de prietenie, cum comparam obligatiile rezultate dintr-o prietenie bazata pe interes (sau utilitate) cu obligatiile fata de rude sau cu obligatiile asociate unei prietenii bazate pe virtute?