Sa zicem ca iti pune cineva o intrebare la care ar trebui sa te gandesti (ca sa raspunzi pe bune). Iau un exemplu simplu: “Cum ar trebui sa se poarte doi oameni pierduti in largul marii cu o singura pluta, care nu-i poate sustine pe amandoi?”.

Dar e obositor sa gandesti. La ce bun? In cazul asta, ai putea folosi una dintre urmatoarele strategii:

1. Cand o intrebare care iti cere sa gandesti apare in cadrul unei conversatii informale, poti sa te faci ca n-ai auzit-o si sa schimbi vorba. Daca interlocutorul insista, poti folosi una dintre strategiile urmatoare.
2. Fa o gluma. Daca e vorba de exemplul de dinainte, ai putea spune, de pilda: “Mai, da’ astia doi n-au avut ceva mai bun de placut decat sa plece aiurea pe mare?”. Sau: “Haha, m-ai facut sa-mi inchipui doi tipi care vor sa si-o traga cu aceeasi tipa si n-au decat un singur prezervativ!”. Sau: “O pulta!? Looooooooool!”. Sau: “Cum ar trebui sa se poarte? Firesc, bineinteles. (iar aici bagi un zambet istet)”. Sau: “Cum ar trebui sa se poarte cu pluta!? Pai,… cu mare grija, normal! (iar aici bagi un zambet si mai istet).” S.a.m.d.
3. O strategie inrudita este “Asta-mi aminteste de…”. Uneori ii poti distrage atentia celeilalte persoane spunand o povestioara suficient de interesanta (sau un banc). E bine sa ai un mic stoc de astfel de povestioare sau bancuri, pentru orice situatie.
4. Prefa-te ca intelegi intrebarea la modul figurat. Daca intrebarea de dinainte vine de la prietena sau prietenul tau, ai putea raspunde: “Vrei sa ne despartim si nu stii cum sa-mi spui?”. Daca vine de la altcineva, ai putea spune: “E vorba despre Mircea Geoana si Crin Antonescu, nu?”. Apoi poti sa razi si sa schimbi vorba.
5. Refuza sa raspunzi la intrebare, pe motiv ca aceasta nu e importanta: “La ce poti sa te gandesti si tu!”, “Asta e problema omenirii acum?”, “Tara se duce de rapa si tu iti bati capul cu asa ceva!” etc.
6. Arata-te revoltat(a) de o intrebare atat de aberanta: “Cum pot sa-ti raspund la asa ceva?”, “N-am mai auzit o asemenea aiureala! Ai dat in mintea copiilor sau ce?”, “Mai, tu-ti bati joc de mine? Ma-ntrebi prostii din astea?” etc. E important sa-l ataci un pic pe interlocutor, pentru ca acesta sa se enerveze si sa uite de intrebare.
7. Multi oameni pun o intrebare doar ca sa-ti spuna cum ar raspunde ei. Spune-i persoanei care-ti pune intrebarea: “Dar tu ce crezi?”. In destule cazuri, n-o sa mai fie nevoie sa raspunzi si tu la intrebare. Daca persoana te intreaba ce crezi tu, dupa ce iti da raspunsul ei, e suficient sa-i spui: “Da,… si eu ma gandeam tot cam asa”.
8. Apuca-te sa ceri “lamuriri suplimentare”. De fapt, trebuie sa intrebi lucruri irelevante sau lucruri care erau subintelese din formularea intrebarii: “Da’ cum au ajuns astia doi acolo?”, “Din ce e facuta pluta?”, “Cat e de mare?”, “Cate kilograme au cei doi?”, “Mai sunt si alti oameni in jur?”, “Se vede malul de unde sunt ei?”. Daca ajungi sa-l exasperezi pe interlocutor, acesta ar putea sa renunte la intrebare.
9. Incearca sa respingi intrebarea aratand ca una dintre presupozitiile ei e gresita: “Nu poate sa existe o pluta de felul ala. Daca sustine un om, sigur sustine si doi.”. E ok daca te poti lega si de un singur cuvant din intrebare: “Nu ai cum sa te pierzi in largul marii. Poti sa te pierzi doar acolo unde exista drumuri, dar in largul marii nu e nici un drum.” Important e sa indepartezi discutia de intrebarea initiala, bineinteles.
10. Reactioneaza ca si cand te-ai fi prins ca e vorba de o intrebare incuietoare si nu exista nici un raspuns la ea. Interlocutorul o sa se chinuie sa-ti arate ca nu e vorba de o intrebare incuietoare, dar pentru a face asta trebuie sa-ti arate ca se poate raspunde la intrebare, adica sa divulge un raspuns. In cazul asta poti sa adopti raspunsul respectiv ca fiind “raspunsul corect” si sa refuzi sa mai cauti alt raspuns.
11. Plange-te ca n-ai suficiente informatii: “In cat timp s-ar putea salva cei doi?”, “E sigur ca ala care capata pluta se va salva?” etc. La fiecare raspuns poti sa ceri noi detalii. Dupa aceea poti sa refuzi sa raspunzi, pe motiv ca problema e prea complexa.
12. Cauta-ti scaparea intr-o referinta culturala! Prefa-te ca ai citit despre problema respectiva (sau despre o problema asemanatoare) intr-o lucrare de specialitate. Poti, eventual, sa inventezi un titlu si un autor, sau sa pretinzi ca nu-ti mai amintesti bine titlul cartii. In cazul asta merita sa adaugi, pentru verosimilitate, ca ai intalnit acolo cateva idei interesante (iar aici poti sa insiri cateva chestii fara legatura cu intrebarea, desigur).
13. Acuza-l pe cel care ti-a pus intrebarea ca a formulat-o neclar: “Cum adica ‘cum ar trebui sa se poarte’? In ce sens? Nu vezi ca nu stiu ce vrei sa spui?”, “In ce sens sa-i sustina pluta? Ce vrei sa spui? Nu inteleg!”. Daca celalalt iti ofera o intrebare si mai clara poti sa te plangi ca iti pune prea multe intrebari si ca nu stii la care sa raspunzi mai intai.
14. Desi e clar ca nu in felul asta e pusa intrebarea, incearca sa raspunzi ca si cand e vorba de o smecherie de care trebuie sa te prinzi: “Stau pe pluta cu schimbul pana ii gaseste cineva. Asta era, nu?”. Sau ca si cand e vorba de scenariul unui film: “Probabil unul dintre ei are in buzunar un cutit si o sa taie pluta in doua si o sa scape, nu?”.
15. Daca strategiile anterioare esueaza, cauta un alt fel in care sa poti interpreta gresit intrebarea, in ideea ca asa vei gasi un raspuns fara sa-ti bati capul prea mult. De pilda, in cazul intrebarii din exemplu, ai putea sa ignori distinctia dintre norme (cum ar trebui sa se poarte) si fapte (cum se vor purta): “Pai,… ala care e mai tare o sa ia pluta si gata. Ce mare lucru?”.
16. Spune primul lucru care-ti trece prin minte, fara sa oferi nici un fel de justificari: “Cel mai bine e sa dea cu banul si sa ia pluta ala care ghiceste.” Refuza sa mai discuti despre subiectul respectiv, pe motiv ca tu ai raspuns deja la intrebare. Daca ti se arata de ce raspunsul tau n-ar fi cel mai bun, te poti plange ca interlocutorul e cusurgiu sau ca are ceva cu tine.
17. Ai putea simula ca te gandesti la intrebare, tragand de timp in speranta ca interlocutorul o sa “te ajute”, dandu-ti treptat un raspuns: “Hmmmm,… Mda,… Interesant,… Deci,… e o singura pluta,… nu ii tine pe amandoi,… Aha,… Va sa zica,… Nu, asta nu merge! Sunt in largul marii,… Errrr,… Iar pluta,… s.a.m.d.”
18. Poti incerca sa eviti raspunsul si gadilandu-i orgoliul interlocutorului: “Wow, ce intrebare interesanta! Supertare! Cum te-ai gandit la asta?”. Daca o sa insisti suficient cu laudele, s-ar putea ca acesta sa uite ca astepta si un raspuns din partea ta.
19. Bineinteles, strategiile anterioare pot fi combinate intre ele. Dar daca toate dau gres, poti adopta atitudinea omului onest, care “recunoaste ca n-are un raspuns” la o problema: “Habar n-am ce sa raspund. Sincer, chiar nu stiu ce sa zic!”. Daca interlocutorul insista cu intrebarea, te poti plange ca-ti pune la indoiala onestitatea: “Cum, crezi ca am un raspuns, dar nu vreau sa ti-l spun? De ce-as face asa ceva? Te rog sa nu ma jignesti!”

Lista nu e completa, desigur. Adevarul e ca mi-a fost lene sa ma gandesc si la alte situatii. 🙂

Dar sper ca ai vazut acum cat e de usor sa refuzi sa te gandesti la o problema. Mult mai usor decat credeai. Daca vei exersa tehnicile de mai sus, o sa ajungi sa le aplici aproape automat in majoritatea situatiilor, fara cel mai mic efort.

Spun “in majoritatea situatiilor”, fiindca exista si exceptii. Uneori s-ar putea ca interlocutorul tau sa fie familiarizat, la randul sau, cu toate aceste tehnici. In cazul asta o sa te faci de ras, dar nu e prea grav.

Cata lume chiar crede ca e important sa te gandesti cu mintea ta la o problema, sa cauti solutii, sau sa raspunzi la intrebari bazandu-te pe propriile tale idei si argumente? Exact! In Romania, cel putin, cei care cred asa ceva sunt foarte putini si destul de usor de evitat.

p.s. (pentru cititorii obisnuiti ai blogului): Daca va vin in minte si alte “tehnici de evitare a gandirii”, turnati aici, sa ne hlizim! 🙂