[si cu asta am terminat cu capitolele cu care ramasesem in urma; btw, asta e ultimul capitol din cartea a opta]

In capitolul asta Aristotel trece la prieteniile intre oameni care n-au pozitii egale. Mie mi-e greu sa numesc o relatie in care oamenii n-au statut egal “prietenie”, dar o sa trec peste asta.

Si aici apare o problema interesanta. Exista argumente convingatoare si pentru ideea ca ala care e “superior” trebuie sa-i acorde mai multe chestii celuilalt si pentru ideea ca ala care e inferior trebuie sa dea mai mult intr-o prietenie de felul asta.

Solutia, dupa Aristotel, e ca fiecaruia i se cuvine mai mult, dar nu din acelasi gen de lucru. Cel care are mai multe resurse (indiferent de cel fel) trebuie sa-l ajute mai mult pe cel care are mai putine resurse, iar acesta (“inferiorul”) trebuie sa-i dea celuilalt in schimb diferite chestii “spirituale” – respect, onoare, pretuire & stuff like that.

In felul asta s-ar pastra egalitatea: “cel ce beneficiaza din partea celuilalt de un avantaj material sau moral trebuie sa se revanseze fata de prieten onorandu-l, in masura in care acest lucru ii sta in putinta”. Dar cum poti sa compari cele doua genuri de chestii?

Cat respect merita un om care imi da o mie de lei? Mult, putin? Cum masuram? Cum cuantificam onoarea sau pretuirea? Sau iubirea, daca tot am ajuns sa vorbim despre asa ceva?

Aristotel pare sa aiba un raspuns si la chestia asta. El spune ca niciodata prietenul “inferior” nu-l onoreaza suficient pe cel superior. Un fiu nu poate niciodata sa-i fie suficient de recunoscator unui tata s.a.m.d.

Dar daca spui asta, inseamna ca presupui ca poti, totusi, masura intr-un fel chestiile alea diferite pe care si le ofera prietenii inegali unii altora. Iar problema mea era ca nu vad cum ar putea fi masurate. Nu poti sa stii ca inferiorii nu le pot fi suficient de recunoscatori superiorilor niciodata, fiindca nu poti face o comparatie.

Lasand la o parte prietenia, sa zicem ca un doctor ma opereaza si imi salveaza viata. Bineinteles ca simt recunostinta fata de el (si pot sa ii si arat asta), dar e ciudat sa ma intrebi daca simt suficient de multa recunostinta sau nu.

Poate as putea sa raspund la o intrebare de genul: “Simti mai multa recunostinta fata de doctorul care ti-a salvat viata decat fata de avocatul care te-a aparat in cutare proces?”. Sa zicem ca as putea raspunde. Ar exista cazuri in care as simti recunostinta fata de doi oameni diferiti si as putea face o comparatie. As vorbi, poate, despre “mai multa recunostinta” si “mai putina recunostinta”.

Dar daca dupa aia m-ar intreba cineva care e raportul (“cu cat ii esti mai recunoscator/recunoscatoare lui X decat lui Y?”), n-as putea sa raspund nimic. N-as sti ce sa raspund. Cum sa masor?

Dar, vorba lui Aristotel, despre toate astea am vorbit suficient. 🙂