Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (81)

[in sfarsit am ajuns si la asta; capitolul despre care vorbesc mai jos e aici]

Dupa paranteza cu formele de guvernamant, Aristotel se intoarce la prietenie. Iar acum distinge intre prieteniile dintre membrii unei anumite comunitati (cred ca aici ar intra prieteniile dintre colegii de clasa, la scoala) si prietenia dintre rude.

Inainte de asta spune insa ca “orice prietenie se intemeiaza pe o comunitate”. Mie ideea asta mi s-a parut ciudata. Doi oameni nu se pot imprieteni daca nu fac parte, in vreun fel, din aceeasi gasca? Sau ce inseamna “comunitate”? Fiindca asa, poti sa zici ca toti oamenii fac parte din “comunitatea oamenilor” si ai rezolvat problema.

Si de ce pune Aristotel si “relatiile de ospitalitate” tot la prietenie? Vrea sa numeasca tot “prietenie” si niste relatii pur conventionale? Sunt prieteni vanzatorii si clientii? Daca e asa, atunci nu e termenul de prietenie folosit aici intr-un sens mult prea larg? Vreau sa spun ca mie nu mi se pare ca intre relatia vanzator-cumparator si relatia dintre persoane care se iubesc diferenta e doar de grad. Dar poate am inteles ceva gresit.

Apoi Aristotel vorbeste despre tipurile principale de relatii de prietenie intre rude: parinte-copil, sot-sotie, frati. Sigur doar astea sunt tipurile posibile? Si prin ce anume se deosebeste relatia dintre soti de relatia dintre frati?

Ok, stiu prin ce spune el ca se deosebeste (fratii sunt pe picior de egalitate si au crescut impreuna, in timp ce sotii nu sunt chiar egali si nu au crescut impreuna, n-au primit aceeasi educatie etc.). Dar eu nu vad diferenta.

Adica, in fine, diferenta pe care o vad eu este ca sotii sunt si iubiti, in timp ce fratii nu sunt (de obicei). Dar diferenta asta nu o asociez cu prietenia. As spune ca sotii sunt in acelasi timp prieteni si iubiti, iar fratii sunt doar prieteni, dar daca as vorbi de prietenia fratilor si de cea a sotilor nu as vedea nici o diferenta. Si nu as vedea o diferenta nici intre prietenia dintre frati si cea dintre oameni care nu sunt rude, dar sunt prieteni buni.

Pe scurt, impartirea lui Aristotel doar ma incurca. Nu vad nici o diferenta esentiala intre tipurile lui de prietenie. Dar pot vedea rostul impartirii lui, fiindca la sfarsitul capitolului vorbeste despre cum trebuie sa se poarte un prieten cu altul.

Inteleg asta asa: exista niste norme morale care reglementeaza comportamentul intre prieteni; normele astea adauga ceva in plus fata de normele care privesc comportamentul oamenilor unii fata de altii, pur si simplu; in functie de tipul de prietenie despre care vorbim, regulile vor fi diferite – nu ai aceleasi obligatii de comportament in relatia cu un prieten care nu-ti e si ruda si in relatia cu o ruda apropiata.

Probabil despre chestiile astea va fi vorba in capitolul urmator. Dar inainte de a trece la capitolul urmator mai aveam o observatie. Mi se pare interesant felul in care justifica Aristotel prietenia dintre frati (cred ca e vorba despre un soi de justificare).

Pe de o parte, foloseste niste “speculatii metafizice”: fratii se iubesc unii pe altii fiindca sunt, intr-un sens, identici; de ce? fiindca s-au nascut din aceeasi parinti, iar copiii sunt identici, intr-un sens, cu parintii si, fiindca identitatea e tranzitiva, de aici reiese ca fratii sunt identici si intre ei. Intr-un sens. Dar nu e clar in ce sens, si de unde scoate toate chestiile astea.

Pe de alta parte, Aristotel spune chestii de bun simt: fratii sunt crescuti si educati impreuna, au de obicei varste apropiate, si de aceea sunt prieteni. Dar asa s-ar putea spune ca singura chestie care distinge prietenia dintre rude de prietenia dintre oameni care nu se inrudesc e ca rudele apropiate petrec mai mult timp impreuna. Totusi, Aristotel zice ca astea sunt tipuri diferite de prietenii.

Ma rog,… pe mine nu reuseste, totusi, sa ma convinga.