XII
Orice prietenie se intemeiaza, deci, dupa cum am spus, pe o comunitate. Un loc aparte il ocupa insa prietenia bazata pe legaturi de rudenie si cea dintre camarazi. Cu prieteniile caracteristice membrilor unei comunitati seamana mai mult relatiile amicale existente intre concetateni, intre membrii aceluiasi trib, intre camarazii de bord si altele la fel, caci ele par sa se bazeze pe un fel de conventie. In randul acestora pot fi incluse si relatiile de ospitalitate.
Prietenia dintre rude, desi se manifesta sub mai multe forme, deriva in intregime din cea care-i uneste pe parinti si copii; caci parintii isi iubesc copiii ca pe o parte din propria lor fiinta, iar copiii isi iubesc parintii ca fiind o parte desprinsa din fiinta acestora. Dar parintii isi cunosc mai bine descendentii decat isi cunosc acestia din urma parintii; iar principiul din care descinde o fiinta este mult mai legat de acea fiinta decat fiinta nascuta de principiul care i-a dat nastere. Caci ceea ce provine dintr-o fiinta ii apartine acelei fiinte (asa cum dintii, parul sau orice altceva apartin posesorului lor), pe cand principiul existentei unui lucru nu-i apartine deloc sau apartine prea putin lucrului pe care l-a produs. De asemenea, afectiunea parintilor fata de copii o depaseste pe cea a copiilor fata de ei si prin durata, caci parintii isi iubesc copiii inca din clipa in care se nasc, pe cand copiii incep sa-si iubeasca parintii abia dupa ce s-a scurs un timp, cand capata constiinta sau cel putin sensibilitate. Din aceste considerente rezulta clar si de ce mamele isi iubesc copiii mai mult decat tatii.
Parintii isi iubesc asadar copiii ca pe ei insisi (caci fiintele nascute din ei sunt ca un alt eu al lor, existand separat), iar copiii isi iubesc parintii ca sursa a propriei existente; la randul lor, fratii se iubesc unii pe altii pentru ca s-au nascut din aceiasi parinti, identitatea lor cu acestia din urma facandu-i sa fie identici si intre ei, de unde si expresiile “de acelasi sange” sau “de aceeasi vita” si asa mai departe. Ei sunt deci, intr-un fel, una si aceeasi fiinta, prezenta in indivizi distincti. La prietenia lor contribuie, insa, in mare masura, si faptul ca sunt crescuti impreuna si varsta apropiata; caci “cei de aceeasi varsta se simt atrasi de cei de aceeasi varsta” si “obiceiurile comune nasc camaraderia”. De aceea, prietenia dintre frati si seamana cu camaraderia. Din acelasi gen de legaturi deriva si relatiile de rudenie dintre veri si dintre celelalte grade de rudenie, pentru ca toti descind din aceiasi stramosi. Legatura dintre ei este mai stransa sau mai slaba dupa gradul de rudenie mai apropiat sau mai indepartat fata de stramosul comun.
Prietenia copiilor fata de parinti (ca si cea a oamenilor fata de zei) este de tipul celei fata de o fiinta buna si superioara; caci parintii le aduc copiilor cele mai mari binefaceri, dandu-le viata, hrana si educatie. Si aceasta prietenia dintre parinti si copii este cu atat mai placuta si mai folositoare decat cea dintre persoane straine, cu cat comunitatea vietii lor este mai mare.
In prietenia dintre frati regasim trasaturile prieteniei dintre camarazi (mai ales daca au un caracter bun sau daca seamana in general unul cu altul). Dar fratii se iubesc unii pe altii cu atat mai mult cu cat si legaturile ce-i unesc dateaza inca de la nastere si cu atat mai mult cu cat, nascuti fiind din aceiasi parinti, crescand impreuna si primind aceeasi educatie, caracterele lor sunt mai asemanatoare; iar proba timpului este, in cazul lor, cea mai dorabila si mai sigura. Intre celelalte rude, gradul de prietenie variaza proportional cu gradul de rudenie.
Prietenia dintre sot si sotie pare sa fie, de asemenea, un sentiment natural; caci omul este prin natura sa inclinat spre viata in cuplu chiar mai mult decat spre cea in societate, cu atat mai mult cu cat familia este anterioara cetatii si mai necesara decat ea si cu cat instinctul procrearii este comun tuturor fiintelor vii. Dar, in timp ce la celelalte specii animale comunitatea se limiteaza la cest instinct, oamenii coabiteaza nu numai pentru procreare, ci si pentru a-si procura cele necesare vietii. Inca de la inceput, indatoririle au fost diferentiate, unele revenind barbatului, altele femeii; ei se ajuta deci reciproc, punandu-si in comun darurile proprii fiecaruia. De aceea se si considera ca in prietenia conjugala utilul se imbina cu placutul. Aceasta prietenie se poate intemeia si pe virtute, daca cei doi sunt oameni de un caracter elevat; caci fiecare dintre ei are virtutea sa proprie si fiecare va gasi bucurie in virtutea celuilalt. La legatura dintre soti contribuie, dupa cum se stie, si copiii (de aceea casatoriile fara copii se destrama mai repede), caci copiii sunt un bun comun ambilor si ceea ce este comun mentine legatura.
A pune problema in ce maniera trebuie sa convietuiasca un sot cu sotia (si in general un prieten cu altul) inseamna, evident, a cerceta care este, in asemenea cazuri, conduita dreapta; caci evident, ea nu este aceeasi fata de un prieten sau fata de un strain, fata de un camarad sau fata de un coleg.
Pingback: Aristotel, Etica nicomahica – ce-a inteles Gramo (81) « Gramo