[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu]

VIII

Se pare ca aspiratia spre onoare face ca majoritatea oamenilor sa doreasca mai mult sa fie iubiti decat sa iubeasca, de unde si toleranta lor fata de lingusire; caci lingusitorul este un prieten care, situat pe o pozitie inferioara, sau cel putin simuland acest lucru, iubeste mai mult decat este iubit. Or, a fi iubit seamana foarte mult cu a fi onorat, lucru spre care aspira multimea.

Si totusi, se pare ca onoarea este dorita nu pentru ea insasi, ci in mod accidental. Caci cei mai multi se bucura sa fie stimati de persoane ce detin pozitii sociale inalte in speranta si credinta ca vor obtine de la acestea lucruri de care ar putea avea nevoie, astfel incat se bucura de stima lor ca de un semn de viitoare favoruri. Altii, care doresc sa aiba parte de stima unor oameni virtuosi si docti, aspira sa-si confirme astfel propria parere despre sine; ei se bucura deci la ideea ca sunt oameni de valoare, convingere pe care o capata datorita judecatii celor ce le-o spun.

Dar faptul de a fi iubit este in sine un motiv de bucurie. S-ar parea, deci, ca a te bucura de iubire valoreaza mai mult decat a te bucura de stima si ca prietenia este demna de dorit pentru ea insasi. Dar se mai pare ca prietenia consta mai mult in a iubi decat in a fi iubit. O dovedesc mamele, a caror bucurie se afla in a-si darui iubirea. Unele isi dau copiii la doici, iubindu-i, ele care ii cunosc, fara sa ceara la randul lor iubire, daca nu sunt posibile ambele lucruri in acelasi timp; pentru ele pare de ajuns sa-si vada copiii mergandu-le bine, iubindu-i chiar daca starea de ignoranta in care se afla ei ii impiedica sa le dea in schimb ceea ce se datoreaza unei mame.

Dar pentru ca prietenia inseamna in primul rand a iubi si pentru ca cei care-si iubesc prietenii sunt laudati, virtutea prietenilor pare sa constea in faptul de a iubi. In consecinta, cei care-si iubesc prietenul proportional cu meritul acestuia, sunt prieteni constanti si prietenia lor este la fel. Mai ales in acest mod pot fi prieteni chiar si oamenii de conditie inegala, caci acest lucru ii pune pe plan de egalitate. Or, egalitate si asemanare inseamna prietenie, in mod deosebit asemanarea in virtute; caci, fiind constanti prin natura lor, acestia din urma raman constanti si in relatiile lor reciproce. In afara de asta, ei nici nu cer, nici nu aduc servicii degradante, ci se poate spune chiar ca le impiedica; pentru ca sta in firea oamenilor virtuosi atat sa nu comita ei insisi erori, cat si sa nu-si lase prietenii sa le comita.

Oamenii viciosi, dimpotriva, nu au nimic stabil, caci nu raman constanti nici fata de ei insisi. Prietenia lor dureaza putin, atata timp cat gasesc placere unii in viciul altora.

Cei a caror prietenie se bazeaza pe interes sau placere raman prieteni mai mult, adica atata timp cat isi procura reciproc placere sau servicii.

Se pare ca prietenia bazata pe interes se naste cel mai adesea intre persoane de conditie opusa, de pilda prietenia dintre un sarac si un bogat, dintre un ignorant si un om cult; pentru ca, atunci cand cuiva ii lipseste un lucru spre care tinde, in aspiratia lui de a obtine acel lucru ofera altul in schimb. In aceasta categorie am putea include si prietenia dintre un indragostit si iubitul sau, dintre un om frumos si unul urat. De aceea, indragostitii par uneori ridicoli cand au pretentia sa fie iubiti la fel cum iubesc; daca sunt tot atat de demni de iubire, ei pot pretinde, desigur, acest lucru, dar daca nu, sunt ridicoli.

Poate ca nici contrariile nu se atrag insa in calitate de contrarii, ci in mod accidental, atractia avand ca obiect starea intermediara; caci aceasta este cu adevarat buna. De pilda, binele pentru ceea ce este uscat nu inseamna sa devina umed, ci sa atinga o stare intermediara, lucru valabil si pentru ceea ce este cald si asa mai departe. Dar sa lasam la o parte astfel de consideratii, caci ne indeparteaza de subiect.