Constantin Ridichiovici s-a hotarat sa se lase de bautura. La aceasta hotarare a ajuns in felul urmator. Mai intai s-a gandit la felul in care percep bebelusii lumea. Citise intr-o revista ca bebelusii mici nu vad lucrurile in culori si nici nu disting intre cald si fierbinte.
Apoi s-a gandit ca nu a vazut niciodata un bebelus care, atunci cand il doare ceva, sa duca mana catre locul in care simte durerea. De unde a dedus ca durerea pe care o simt bebelusii nu poate fi localizata undeva in corpul lor.
“Adica,” isi spuse el, “ei simt o durere, dar durerea nu e nici in picior, nici in burtica.” Acest lucru l-a izbit ca fiind adevarat.
Ridichiovici simti ca a pus mana pe un mare adevar.
Isi spuse: “Pai, da, bineinteles ca durerea nu e in burtica, fiindca in burtica nu poate fi decat ceea ce ai mancat (iar durerea nu poate fi mancata). Sau burtica insasi, cu partile din care este ea formata. Iar durerea nu este printre acele parti, fiindca daca ar fi, atunci burtica ar fi formata, in parte, din durere, iar durerea nu ar avea cum sa iti mai treaca.”
Iar apoi: “Poate ca bebelusii au dreptate, iar noi ne inselam. Durerea nu este acolo unde punem noi mana. Noi am invatat sa aratam de unde provine durerea. Ceva se petrece in burtica si ne face sa simtim durere, dar durerea nu este in burtica.”
Concluzia lui Ridichiovici a fost ca in aceasta privinta bebelusii au dreptate iar noi ne inselam. Apoi Ridichiovici a inceput sa suspecteze ca bebelusii ar putea avea dreptate si in alte privinte.
“Daca lumea nu e de fapt colorata, ci e asa cum o vad bebelusii, in alb si negru? Poate noi distorsionam lucrurile, poate mintea noastra adauga niste culori acolo unde nu sunt. Poate acesta este rezultatul educatiei si al faptului ca invatam cuvinte precum rosu si verde, desi noi nu vedem de fapt decat alb, negru si nuante de gri.” – asa se gandea Ridichiovici.
Dupa care a ajuns la gandul asta: “Bebelusii nu consuma alcool. Poate ca alcoolul ii impiedica pe oameni sa vada lumea asa cum este.” Si asa s-a hotarat sa se lase de bautura.
Pentru asta si-a adunat toate sticlele cu votca, rom, gin si lichior de menta pe care le avea in casa si le-a aruncat la cosul de gunoi de pe strada, fiindca s-a gandit ca altminteri o sa fie tentat sa mai traga din cand in cand cate o dusca.
In seara aceea trei copii ai strazii au descoperit sticlele in gunoi. Doi dintre ei, datorita acestui lucru, au devenit alcoolici pentru tot restul vietii, fiind o povara pentru societate, prieteni si sotii, pe care n-au incetat sa le bata nici pe patul de moarte. Al treilea, insa, a murit chiar in acea noapte, in coma alcoolica.
Constatin Ridichiovici n-a aflat niciodata lucrurile acestea, dar daca ar fi aflat, putem fi sigur ca ar fi ajuns la concluzia ca e foarte periculos sa te lasi de bautura.
p.s. Celelalte povestiri sunt aici.
Aaah, ce personaj grozav e Ridichiovici!! Ar merita o serie întreag? 😀 (scuze c? sunt scorpia gramatical? ?i v? atrag aten?ia, dar s-a strecurat un “s-a se lase”)
@hiacint: weird, comentariul tau apare in feed reeder-ul cu comentarii, dar nu si pe blog 🙁 foaaaaaaaaaaaarte ciudat! deocamdata il punem sub forma de citat:
Am dat din greseala Publish inainte de corectura. In primele 30 de secunde am vazut greseala si am corectat-o, dar se pare ca a fost prea tarziu. 🙂
gata, s-a rezolvat, acum apare comentariul!
Foarte interesante povestirile. Sincer, cred ca ar merita publicate si altundeva decat pe blog. Sunt absolut sigura de impact! 🙂
foarte buna povestea. te mai scutura din amorteala pe care ti-o da lipsa unei asemenea viziuni de undeva de deasupra impaienjenisului de legaturi pe care le generezi de-a lungul vietii. ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de a face o fapta buna. iar cei din jur vor incepe cu siguranta sa interpreteze. apoi te vei indoi si tu. it’s never ending.
fain:)
v-a mai scapat un “e” in plus aici:
“De unde a dedus ca durerea pe care o simt bebelusii nu e poate fi localizata undeva in corpul lor.”
Foarte interesant, dar nu neaparat originala. A mai fost unul care scria povesti din astea cu talc. Era una cu un copil foarte cuminte care primea tot felul de medalii pentru ca era cuminte, silitor, etc. Si intr-o zi cand era in padure un lup a vrut sa-l manance. El s-a ascuns intr-un tufis, dar lupul tot l-a gasit, ca vantul ii facea sa ii sune medaliile alea. Nu mai stiu cum il chema.
@Andy & friendly frog: 10x a lot; daca v-a facut placere sa le cititi, suntem f. bucurosi; asta e tot ce conteaza!
@vio: da, ai dreptate, am corectat! (zise Gramo, retragandu-se rusinat(a) cu coditza intre picioare 🙂 )
si “bebelusii mici”? 😀
Ridichiovici e un fel de Descartes cu un fetis pentru bebelusi. 🙂
@dadatroll: stim povestea aia, nu seamana deloc cu povestea noastra; nici macar in privinta talcului (povestea noastra nu are unul);
cat despre faza cu originalitatea, daca iti inchipui ca ne faci sa ne simtim prost acuzandu-ne de lipsa de originalitate, te inseli; Gramo nu urmareste sa fie original.
@oitza: !?
@Scaevola: Ridichiovici sa gandeste, e drept, ca simturile s-ar putea sa-l insele, dar nu are incredere in ratiune; cand se hotaraste sa se lase de bautura nu o face pentru a avea mintea limpede (e limpede ca nu prea are cum sa o aiba 🙂 ), ci pentru a semana mai mult cu bebelusii 🙂
after all, el tot in simturi are incredere, doar ca in cele nepervertite de orice interpretare, de limbaj, de ganduri etc.
altfel, da, probabil ca si Descartes ar trebui sa fie de acord cu Ridichiovici ca durerea nu poate fi localizata undeva intr-un corp, dar din motive diferite;
adica, pentru Descartes, durerea nu poate fi localizata in corp fiindca e un obiect mental, adica de tipul substantei cugetatoare, care, nefiind intinsa, nu poate avea o pozitie spatiala (un punct geometric nu poate exista in spatiul fizic).
“after all, el tot in simturi are incredere, doar ca in cele nepervertite de orice interpretare, de limbaj, de ganduri etc.”
Ce observatie justa. Ridichiovici e cartezian fara metoda, insa intr-un anumit sens problemele pe care si le pune sunt aceleasi sau chiar le depasesc pe cele pe care si le punea Descartes (relatia mind-body, chestia cu limbajul, daca merita sau nu sa te lasi de bautura). Firul argumentarii sale e cel putin interesant. 🙂
Ramane, desigur, deschisa problema: unde se gaseste, exact, durerea.
@Scaevola: e interesant, de acord, dar e totusi aberant “firul argumentarii” lui Ridichiovici;
cel mai bine se vede asta la sfarsit, cand, in loc sa traga concluzia ca ar trebui sa evalueze mai cu atentie consecintele actiunilor sale, R. conchide ca “e foarte periculos sa te lasi de bautura” 🙂
p.s. Uite o intrebare asamanatoare. Unde sa gaseste imaginea formata din ceea ce vad in momentul asta? In creier nu are ce sa caute, fiindca acolo sunt impulsuri electrice, nu imagini; si nici pe retina, fiindca nici acolo nu sunt, propriu-zis, imagini; iar daca spui “in minte”, atunci n-ai dat, cu adevarat, nici o indicatie spatiala (“in minte” e ca si “in vis”) 🙂