VII

Exista si o alta specie de prietenie, ce implica superioritatea uneia dintre parti asupra celeilalte, de pilda cea a tatului fata de fiu si, in general, a unei persoane mai in varsta fata de una mai tanara, precum si cea a sotului fata de sotie sau a oricarei persoane investite cu autoritate fata de una subordonata. Dar aceste prietenii se deosebesc si intre ele: prietenia parintilor fata de copii nu este acelasi lucru cu cea a unui superior fata de un subaltern, dar nici macar cea a tatalui fata de fiu nu este acelasi lucru cu cea a fiului fata de tata sau cea a sotului fata de sotie cu cea a sotiei fata de sot.

Caci virtutea si functia proprie fiecaruia dintre ei sunt diferite si diferite sunt si motivele sentimentelor lor; diferite vor fi, in consecinta, si sentimentele lor de afectiune si prietenie. Deci nu exista, si nici nu s-ar putea pretinde, o identitate intre ceea ce-si ofera unul altuia; dar cand copiii dau parintilor ceea ce se datoreaza unor parinti, iar parintii dau copiilor ceea ce se datoreaza unor copii, prietenia dintre ei este durabila si echitabila. Si, in toate prieteniile bazate pe un raport de superioritate, trebuie ca afectiunea sa fie proportionala, de exemplu, trebuie ca cel mai bun sa fie iubit mai mult decat iubeste, la fel cel mai util si asa mai departe. Caci, atunci cand afectiunea este proportionala cu meritul, se ajunge la un fel de egalitate, egalitate considerata proprie prieteniei.

Evident, egalitatea in prietenie nu trebuie luata in acelasi sens cu cea din domeniul dreptului. In materie de drept, egal este, in sens primar, ceea ce este proportional cu meritul, iar egal din punct de vedere cantitativ este doar sensul secundar, pe cand in prietenie pe prim plan se situeaza egalul din punct de vedere cantitativ si pe plan secundar egalul proportional cu meritul. Acest lucru devine evident cand intre prieteni se produce o mare discrepanta sub raportul virtutii, viciului, resurselor materiale sau sub orice alt aspect: in asemenea cazuri ei nu mai sunt prieteni si nici nu pretind sa mai fie. Cel mai frapant exemplu este cel al zeilor, a caror superioritate in privinta oricarui fel de bine este coplesitoare. Dar lucrul este vizibil si cand e vorba de regi: celor cu o situatie foarte modesta nici nu le-ar trece prin minte ca le-ar putea fi prieteni, tot asa cum persoane lipsite de orice valoare nu ar putea pretinde prietenia unor oameni ce exceleaza in virtute sau intelepciune. Fara indoiala, in asemenea cazuri, nu se poate detemrina cu precizie punctul pana la care prietenii pot ramane prieteni; chiar distantandu-se sub multe aspecte, prietenia lor poate rezista inca. Dar cand distanta devine prea mare, ca de la om la zeu, prietenia nu mai este posibila.

De aici si intrebarea daca prietenii doresc intr-adevar prietenilor bunurile cele mai mari, de pilda sa fie zei; intr-un asemenea caz, ei nu le-ar mai fi nici prieteni, nici bunuri (caci prietenii sunt bunuri). Deci, daca pe buna dreptate am spus ca prietenul doreste prietenului binele pentru prietenul insusi, acesta din urma ar trebui sa ramana ceea ce este; ii va dori deci bunurile cele mai mari in limitele conditiei sale de om. Si poate nici nu i le va dori pe toate; caci binele il doreste fiecare in primul rand pentru sine.