[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa apara un pic mai tarziu; noi incercam sa-l scriem maine, dar nu promitem nimic]

V

Dupa cum, cand e vorba de virtuti, oamenii sunt numiti virtuosi pentru ca poseda o anumita dispozitie habituala, fie pentru ca o actualizeaza, la fel se petrec lucrurile si in sfera prieteniei: unii, petrecandu-si viata impreuna, se bucura fiecare de prezenta celuilalt si-si aduc reciproc servicii; altii, dormind sau aflandu-se la distanta, nu-si manifesta in act prietenia, dar isi pastreaza dispozitia habituala corespunzatoare.

Caci distanta nu distruge propriu-zis prietenia, ci ii impiedica actualizarea. Daca insa absenta devine cronica, ea poate provoca, se pare, uitarea prieteniei insasi, de unde si dictonul:

“tacerea a pus capat atator prietenii”

Nici batranii, nici oamenii ursuzi nu se arata inclinati spre prietenie; ei sunt prea putin placuti si nimeni n-ar rezista sa-si petreaca tot timpul intr-o companie suparatoare sau, oricum, dezagreabila. Caci tendinta cea mai pronuntata a naturii este sa evite neplacerea si sa caute ceea ce este placut. Cat despre cei ce se agreeaza unii pe altii fara sa-si duca insa viata impreuna, ei par animati mai degraba de bunavointa decat de prietenie. In fond, nimic nu caracterizeaza mai mult prietenia decat viata in comun; cei ce se afla in nevoie cauta ajutor la prieteni, dar chiar si oamenii favorizati de soarta doresc sa-si petreaca viata impreuna cu prietenii – ei, carora, de altfel, li se potriveste cel mai putin sa traiasca in solitudine. Dar convietuirea nu este posibila decat intre oameni care se agreeaza reciproc si au gusturi comune, asa cum sunt, se pare, legaturile camaraderesti.

Prietenia prin excelenta este, dupa cum am spus-o de repetate ori, cea dintre oamenii virtuosi. Caci, daca demne de iubit si de dorit sunt considerate binele sau placerea in sens absolut, iar pentru fiecare in parte ceea ce este bun sau placut pentru el insusi, omul virtuos este bun si placut pentru omul virtuos din ambele motive in acelasi timp.

Daca atasamentul pare sa fie un sentiment, prietenia pare un habitus; caci atasamentul poate exista si fata de ceea ce este neinsufletit, pe cand a raspunde cu prietenie la prietenie presupune o alegere deliberata, iar alegerea deliberata presupune o dispozitie habituala. Si oamenii doresc binele celor pe care-i iubesc pentru ei insisi nu dintr-un sentiment, ci in virtutea unui habitus. Pe de alta parte, iubindu-si prietenul, iubesc ceea ce este pentru ei insisi un bine, caci omul virtuos, devenit prieten, devine un bine pentru cel caruia-i este prieten. Si astfel fiecare isi iubeste [in celalalt] propriul bine, oferindu-i acelasi lucru in schimb, in dorinta [de a-i face binele] si in placerea [de a-l primi]; se spune doar ca “prietenia inseamna egalitate”. Si aceste trasaturi le intalnim in gradul cel mai inalt in prieteniile dintre oamenii virtuosi.