[textul e aici]

Acum Aristotel vine cu o afirmatie mai radicala. Chiar daca exista placeri daunatoare, placerea, in genere (sau “in sine”, whatever that means), este un bine. De ce? Fiindca e opusa durerii, iar durerea e ceva rau si trebuie evitata. In plus, ceea ce se opune unui lucru rau care trebuie sa fie evitat nu poate fi decat un lucru bun.

Rationamentul e impecabil, dar ceva pare sa fie, totusi, in neregula cu punctul de plecare.

Opusul incalzirii globale, de pilda, e racirea globala (sau ceva de genul asta). Daca incalzirea globala e un lucru rau, reiese de aici ca racirea globala e un lucru bun?

Si probabil ca si Speusip spunea ceva asemanator – uneori chestia mai buna nu e la extrema opusa, ci intre cele doua extreme. Iar raspunsul lui Aristotel (“nu rezolva nimic, pentru ca nici el n-ar putea sustine ca placerea este in esenta ei un rau”) pare cam dubios.

Urmatoarea idee e mai interesanta – chiar daca exista placeri rele, binele suprem ar putea consta “intr-o anumita placere determinata”, care nu e dintre cele rele, bineinteles.

Apoi vine altceva – din fericire (despre care stim ca e binele suprem) nu poate lipsi placerea. De ce? Fiindca Aristotel a definit placerea ca fiind o activitate nestanjenita, iar fericirea, presupunand ca e o activitate (si am presupus ca este, cand am pornit pe linia “fericirea e activitatea sufletului in acord cu virtutile” si am inceput sa studiem virtutile), trebuie sa fie o activitate perfecta. Dar o activitate pe care o faci depunand eforturi si resimtind tot felul de obstacole nu poate fi o activitate perfecta.

Apoi e paranteza cu “unii cred ca norocul e identic cu fericirea”, unde Aristotel spune un lucru care ni s-a parut interesant – prea mult noroc s-ar putea sa te incurce sa faci anumite lucruri. Si chiar daca nu da exemple, e usor sa-ti inchipui ceva aici (gen, un om caruia norocul ii indeplineste toate chestiile pe care isi propune sa le realizeze; vrea sa rezolve un puzzle, de pilda, dar cand da drumul pieselor din cutie pe masa, alea pica in asa fel inca puzzle-ul e gata rezolvat; sau vrea sa faca o ciorba de burta si ii suna la usa un prieten care i-a adus cadou o ciorba de burta gata facuta s.a.m.d.; e clar ca de la un punct incolo chestia asta e cam aiurea)

Urmatorul argument – placerea e binele suprem, fiindca vedem ca toate fiintele cauta placerea – nu pare nici el prea grozav. Iar raspunsul lui Aristotel la replica “dar nu toti cauta aceeasi placere” suna destul de funny. E ca si cand ar spune “ei, oamenii pot avea o falsa constiinta; ei cred sau isi inchipui ca urmaresc o placere, cand de fapt urmaresc alta placere; aceeasi pentru toti, bineinteles.” Yeah, right. 🙂

Iar ultimul argument e de genul “hai sa presupunem ca fericirea nu presupune placere si sa vedem ce consecinte aberante ies de aici; de unde va fi limpede ca am presupus ceva gresit”, dar nici el nu ni s-a parut prea convingator. Si stim ca ar trebui sa spunem de ce, dar murim de somn. Daca ne intreaba cineva, putem sa raspundem. 🙂