[gata vacanta! 🙂 textul e aici, pagina proiectului e aici]

Se pare ca “argumentul sofist” despre care vorbea in capitolul II l-a ros destul de tare pe Aristotel, fiindca acum se intoarce la el. Acolo aveam cazul unui om care e lipsit de stapanire cu privire la o chestie pe care o considera rea, asa ca nu se poate abtine sa nu o faca, dar e si cam varza si crede ca e rea o chestie buna, asa ca de fapt face un lucru bun. Altfel spus, din combinatia lipsei de stapanire cu lipsa de ratiune ar iesi ceva ok.

Aici Aristotel se intreaba daca ar trebui sa-l consideram lipsit de stapanire de sine pe cel care nu face alegeri proaste. Iar exemplul care urmeaza are legatura cu asta. Un om poate sa accepte o anumita idee si sa fie nestapanit cu privire la ea – sa-si balaceasca mintea in ideea respectiva, sa zicem, si sa nu se mai sature de ea.

Iar acum, daca am inteles bine, problema ar fi: conteaza despre ce fel de idee e vorba? Adica, daca e o idee ok (gen “Sclavia e nashpa”), atunci nu e nici o problema sa o accepti cu incapatanare, indiferent ce ti s-ar spune? Nu e prea limpede cum raspunde Aristotel la intrebarea asta, dar pare sa spuna ca e important sa fii dispus sa renunti la o idee daca esti convins rational de asta, indiferent de cat de ok ti se parea initial ideea respectiva (dar tot nu vad cum ar putea sa ma convinga cineva in mod rational ca sclavia nu e de fapt nashpa 🙂 ).

Dupa care Aristotel vorbeste despre un alt caz, al cuiva care si-ar schimba parerile fiindca i s-ar parea placut sa faca asta – deci nu datorita argumentelor, ci datorita placerii (chiar daca e vorba de “placerea de a spune adevarul”, tot despre o placere e vorba). Iar aici Aristotel spune ca e ok sa urmaresti placerile care nu sunt dezonorante.

Interesant, satisfactia intelectuala probabil ca nu ar fi o placere dezonoranta pentru Aristotel. Un om care rezolva un puzzle dificil (gen sudoku or something) poate avea o satisfactie intelectuala destul de mare. Un om de stiinta poate avea si el satisfactii intelectuale. Dar noua ne place sa credem ca pentru oamenii de stiinta adevarul, cunoasterea, explicarea fenomenelor s.a. sunt mai importante decat simpla satisfactie intelectuala pe care ti-o poate da rezolvarea unei probleme stiintifice complicate. In fine,…

In incheiere Aristotel reia distinctia dintre oamenii necumpatati si cei lipsiti de stapanire. N-am vazut acolo nimic nou, asa ca o sa ma opresc aici.