[textul e aici]

In capitolul VIII Aristotel dezvolta mai departe comparatia dintre lipsa de stapanire si necumpatare. Despre cumpatare si necumpatare fusese vorba, daca va mai aduceti aminte, in ultimele trei capitole din cartea a treia. Acolo Aristotel spusese ca oamenii cumpatati ajung chiar sa nu mai fie tentati de placeri excesive (sau nepermise). Adica nu e nevoie sa se abtina.

Omul care are stapanire de sine ar fi, de pilda, ca un fumator care s-a lasat de fumat si rezista tentatiei de a mai fuma, in timp ce omul cumpatat ar fi ca un nefumator care nu se simte tentat sa fumeze, pur si simplu. Din punctul asta de vedere s-ar parea ca e mai bine sa fii cumpatat decat sa ai stapanire de sine.

Paranteza: Poate nu e corect sa spun ca omul cu stapanire de sine “rezista tentatiei de a mai fuma”. Mai potrivit ar fi, poate, sa spun ca “domina tentatia de a fuma”. Asta pentru a-l distinge pe omul cu stapanire de sine de cel cu tarie de caracter (vezi ce spunea Aristotel in capitolul VII) – omul cu tarie de caracter e ca un fumator care s-a lasat de fumat si se lupta cu tentatia de a mai fuma si rezista; omul cu stapanire de sine, in schimb, reuseste sa domine tentatia de a mai fuma; desi il mai incearca dorinta sa fumeze, nu lasa chestia asta sa-l afecteze atat de tare incat sa mai fie nevoie sa se lupte cu ea.

Revenind, s-ar parea ca e mai bine sa fii cumpatat decat sa ai doar stapanire de sine. Cu toate astea, Aristotel spune in capitolul asta ca e mai rau sa fii lipsit de cumpatare decat sa fii lipsit de stapanire de sine. Lipsa de cumpatare, se spune aici, ar fi un viciu (si e un rau cronic, greu de vindecat), in timp ce lipsa de stapanire de sine ar fi doar un obicei prost (o “dispozitie habituala rea”, spune el), un rau intermitent, care poate fi vindecat mai usor.

Diferenta principala, desigur, sta in faptul ca necumpatatul urmareste placeri excesive in mod deliberat, fara regrete, fiind convins ca tot ce face e ok, in timp ce “nestapanitul”, fie dintr-un impuls, fie dintr-o slabiciune, urmareste aceleasi placeri fara sa fi ales sa faca asta, stiind ca nu e bine ce face si regretandu-si dupa aia actiunile.

De fapt, cred ca nu e asa ciudat ce spune Aristotel. Pe partea pozitiva, cumpatarea e mai tare decat stapanirea si de aceea probabil ca ma asteptam ca pe partea negativa lipsa de cumpatare sa fie un rau mai mic decat lipsa de stapanire. Cam in genul asta:

– Stapanire de sine ——————— + Stapanire de sine
               – Cumpatare ———————— + Cumpatare

Ceea ce spune el, in schimb, poate fi reprezentat asa:

        – Stapanire de sine —– + Stapanire de sine
– Cumpatare ————————————– + Cumpatare

Si intrucat nu reiese de nicaieri din ce spune Aristotel ca toate virtutile trebuie sa se afle “la distanta egala” de opusul lor, totul e ok.