Un mare harpon! Sure, u wish! 
Faza: am observat ca daca ajungi pe un blog pe care scrie cineva despre chestii personale, nu-ti trece in nici un caz prin minte sa preiei textul la tine, nici macar cu citarea sursei. Daca e o chestie personala, o lasi acolo.
Uneori nici nu stii cum sa comentezi. E acolo si gata. In ciuda faptului ca e la vedere chestia aia si ca o poti citi, stii ca e vb de un om care si-a deschis sufletul. Si nu-i intri in suflet cu bocancii. I mean, n-am prea vazut asta la bloggeri.
Sure, bloggerii fac uneori afirmatii fara sa se informeze suficient, pe net sunt tone de balast, aiureli etc. Dar bloggerii nu au aceeasi responsabilitate pe care o au jurnalistii. Chiar si cele mai populare bloguri nu se compara, ca trafic, cu ziarele online (cine vrea o dovada se poate uita aici si aici – e un exemplu luat la intamplare). Asta ca sa nu mai vorbim despre presa scrisa, televiziune, radio etc.
Ceea ce nu inseamna ca bloggerii sunt powerless si ca nu pot realiza destule lucruri. Dar blogurile nu sunt exact ca niste publicatii. Un jurnal tinut pe net nu seamana nici cu un articol de ziar, nici cu un capitol dintr-o carte.
Gramo mai trebuie sa se gandeasca la lucrurile astea, dar e convins ca un blog nu e acelasi lucru cu “o publicatie”. Doar ca inca nu ii e limpede cum sa arate care e diferenta.
Alta faza: Gramo nu mai sta cu parintii, dar s-a gandit la o chestie nashpa pe care a observat-o in relatiile dintre unii parinti si unii copii – santajul afectiv.
Adica, parintii incearca sa le faca educatie copiilor cu texte de genul: “nu fa asta fiindca mama o sa fie foarte trista” sau “nu fa asta fiindca se supara tati” etc. Eventual, cand copiii se fac mai mari, incearca sa-i tina langa ei tot cu texte de felul asta: “nu vezi ca taica-tau se simte rau, vrei sa il bagi in mormant?”
Si nu, faptul ca uneori si God pare sa-i santajeze afectiv pe credinciosi nu face lucrurile astea scuzabile. Acolo s-ar putea sa fie o problema de comunicare.
In orice caz, copiii invata si ei foarte repede sa foloseasca aceleasi metode in relatiile cu alti oameni. Si uite asa se formeaza oameni care fac presiuni psihologice, incearca sa ii sperie pe altii, sa ii intimideze, sa le starneasca mila etc. doar pentru a obtine ceea ce vor.
Oameni care privesc totul prin lentila asta de 2 lei: “profa mi-a dat o nota mica fiindca nu-i place de mine” in loc de “asta era nota pe care o meritam, la felul in care m-am pregatit”; “trebuie sa muncesc ca sa nu-l enervez pe sef” in loc de “trebuie sa muncesc fiindca am incheiat un contract si sunt platit ca sa muncesc” etc. etc.
Ok, poate nu sunt doar parintii de vina. Dar santajul afectiv e nashpa, nevertheless. Gramo-kid n-o sa auda texte de genul “nu fa asta, fiindca imi faci rau / ma faci sa ma simt prost”, ci doar, cel mult, “e urat / rau / imoral / incorect sa faci asta + uite de ce e asa”. That’s a promise!
Si mai erau niste faze (inclusiv una legata de limbajul vulgar, la care ne gandeam dinainte de week-end – gasisem, ca titlu provizoriu, “Muie, mah vulgarule!” dar dupa aia am renuntat; a pus si Ariel un post simpatic despre injuraturi ieri), dar s-a facut cam tarziu. Nighty-night, vb!
Hm… Ce e corect ?i ce e nu? Eu asta vreau s? posta?i.
voi cred c-o sa cresteti urmatorul presedinte al statului
Nicio sansa. Nu la noi cel putin. La cum se comporta conducatorii nostrii, daca ai trecut de gradinita, esti prea destept sa mai intrii.
Acum depinde, apropo de prima parte. Blogosfera se intinde din ce in ce mai tare, si castiga si mai multi cititori (serio?i mai mult sau mai pu?in pe zi ce trece) ?i chiar dac? înc? nu a ajuns s? aib? traficul unui ziar online, nu e chiar atât departe. Iar cre?terea expoen?ial? arat? ?i ea ceva.
..si daca tot suntem la capitolul asta…va rog eu nu’l stresati pe gramo-kid cu “dc nu esti cuminte te ducem la doctor”[fiindca eu nici acum nu pot sa pasesc ca lumea intr-un spital] si nici cu “dc nu adormi repede o sa iasa bau-bau din sifonier”[am o prietena foarte buna careia ii e frica si acum sa doarma in aceeasi camera cu valizele mamei ei:P]..just a thought[ps:promit sa caut cartile mele din copilarie si sa le aduc la urmatorul bookcrossing:D]
Ce dragutz… chiar azi ma gandeam la ce ziceti voi cu santajul afectiv… O mama si o bunica isi tarau copilul dupa ele, copilul protesta si amandoua i-au zis intr-un glas, aratand cu degetul un domn de etnie rroma: “uite, ala e tziganul care ia copiii care nu sunt cuminti, fii cuminte!”.
Exista o chestie foarte draguta care, printre multe altele, da niste tips & tricks despre cum sa nu traumatizezi copilul si sa-l ajuti sa devina un adult autonom, se numeste metoda “e.s.p.e.r.e.” si undeva prin toamna o sa se tina la Bucuresti un workshop despre relatia parint-copii. Eu sunt in curs de formare in aceasta metoda, particip la toate workshop-urile lor si sunt foarte entuziasmata. Dati-mi un semn daca sunteti interesati si va tin la curent
cel mai urat este sa auzi o fata injurand. daca gramo-kid e fata sa aveti grija la limbajul ei :>
Si neaparat sa-i explicati de ce nu ii dati voie/nu e bine sa faca ceva. La mine era mereu “pentru ca asa spun eu”. Acum si-a dat seama ca degeaba “asa spune ea”, ca nu mai merge
Pingback: Santajul de tara at Adrian Ciubotaru
Mie mi se pare ca toate astea se intampla pentru ca reactionam mult mai bine(la orice varsta) la motive bazate pe argumente afective decat rationale si banuiesc ca e destul de normal, pentru ca oricat de multe argumente ai avea(rational) sa nu dai bani unui cersetor(de exemplu) daca ‘povestea’ e buna, atunci ii dai.
Desigur daca vorbim despre copii cel mai bine este sa ii explici lucrurile, fratele meu merge pe reteta asta si are un copil foarte usor de calmat cand e nervos si usor de convins sa faca lucruri care poate nu i-ar placea. Reteta functioneaza.
Cu reversul insa o sa fie amuzant: Gramo-kid care vine sa va roage ceva mult mult mult, oh pretty pleeeeease, just cuz.