[textul e aici]

Analogia de aici mi s-a parut foarte interesanta. Rolul ei este sa sprijine o afirmatie din capitolul anterior – nu poate exista virtute fara intelepciune practica. Cu primii doi termeni ai analogiei am inteles cum stau lucrurile. Poti sa ai, de pilda, bune abilitati de vanzator, dar sa nu ai intelepciune practica in domeniul vanzarilor.

In celalalt caz, poti fi curajos din nastere, dar asta nu inseamna ca ai virtutea propriu-zisa a curajului. Ce iti lipseste? Din ce a spus Aristotel pana acuma, ar reiesi ca iti lipseste un soi de antrenament. Sau ca iti lipseste deprinderile pe care ti le poti forma prin antrenament. In cazul asta, e vorba de deprinderile care te ajuta sa pastrezi masura justa in actele de curaj.

Analogia ar trebui, cu alte cuvinte, sa aiba trei termeni: un talent innascut, o abilitate obtinuta prin antrenament si intelegerea principiilor actiunilor pe care le faci. Un bun fotbalist, de pilda, poate avea talent inascut si poate avea bune abilitati obtinute prin antrenament, dar nu are neaparat nevoie si de a treia chestie. Un bun antrenor, pe de alta parte, are neaparat nevoie de a treia chestie.

Dar atunci analogia lui Aristotel e proasta, fiindca el compara, pe de o parte, chestii din tipurile 2 (abilitatea) si 3 (intelepciunea practica), iar pe de alta parte chestii din tipurile 1 (virtutea naturala) si 2 (virtutea propriu-zisa). Asta daca n-am inteles gresit.

Chiar si el pare sa simta ca n-a argumentat suficient, fiindca vorbeste mai departe tot despre virtuti si intelepciune practica. Dar acum apeleaza la autoritatea lui Socrate si a altor filosofi. Socrate, dupa Aristotel, sustinea ca intelepciunea practica nu e doar necesara pentru virtute, ci si suficienta, in timp ce Aristotel vrea sa spuna ca e necesara, dar nu si suficienta.

Iar acum vine o observatie interesanta: “virtutea nu este un habitus numai conform cu regula dreapta, ci si unit cu regula dreapta”. Ce vrea sa insemne asta? Pai inseamna ca un om care nu fura fiindca a fost “dresat” sa nu fure atunci cand era mic nu face inca nimic moral sau imoral, in timp ce un om care nu fura fiindca si-a format deprinderea de a nu fura pentru ca a aflat ca e rau sa furi (si a inteles de ce e rau sa furi), e moral. Comportamentul primului om e in acord cu regula, iar comportamentul celui de-al doilea e unit cu regula.

Dar ce ne facem cu oamenii care nu stiu sa recite “e rau sa furi”? Ce facem, de pilda, cu un om care spune “pai nu fur fiindca asa scrie in biblie”, sau cu unul care spune “nu fur fiindca nu mi se pare o idee buna”?

Sigur, astea sunt doar niste exemple. La Aristotel, regula dreapta e sa eviti excesul si insuficienta in orice actiune. Dar asta e un principiu destul de general, si nu l-am numi intelept, probabil, pe un om care stie sa recite principiul asta, dar nu stie cum ar putea fi aplicat in diferite cazuri particulare (desi actioneaza corect in fiecare caz).

Aici s-ar putea discuta si despre problema urmarii regulilor, asa cum apare aceasta mult mai tarziu in Cercetari filosofice (cartea lui Ludwig Wittgenstein). Dar nu stiu daca e cineva interesat sa discute despre asa ceva, asa ca o sa trec mai departe.

Aristotel e acum multumit. Isi poate formula concluzia si poate sa mai si scoata din ea o consecinta cu privire la teza separarii virtutilor. Virtutile naturale pot fi separate. Virtutile obtinute prin antrenament si intelepciune practica nu pot fi detinute in mod separat. Asta fiindca prezenta intelepciunii practice garanteaza, intr-un fel, ca toate virtutile sunt prezente. Desi, si aici totul pare sa tina de felul in care a ales Aristotel sa foloseasca expresiile “virtute in sensul propriu” si “intelepciune practica”.

In incheierea cartii a VI-a (da, asta era ultimul capitol) Aristotel mai face o precizare. Intelepciunea practica nu are vreo autoritate asupra intelepciunii filosofice. Intelepciunea filosofica se constituie pe baza intelepciunii practice, dar nu trebuie sa dea socoteala intelepciunii practice. Cu alte cuvinte, daca o “descoperire filosofica” ar contrazice intelepciunea practica, problema ar fi in curtea inteleptilor practici, nu in curtea filosofilor. Cel putin asta am inteles aici. Pe ce se bazeaza insa afirmatia asta, nu stim.