IX
Desi curajul este legat atat de incredere cat si de teama, el nu se manifesta in mod egal fata de ambele, ci mai mult fata de ceea ce inspira teama. Caci mai curajos este cel ce nu se tulbura in primejdii si se comporta cum se cuvine in fata lor decat cel ce se poarta astfel in situatii ce favorizeaza increderea. De aceea, dupa cum am mai spus, curajosi sunt considerati cei capabili sa tina piept lucrurilor dureroase. Si, tot din acest motiv, curajul este asociat cu durerea si primeste pe drept elogii; caci mai dificil e sa suporti ceva dureros decat sa te abtii de la ceva placut.
Dar daca s-ar parea ca scopul legat de curaj este placut, el este totusi umbrit de ansamblul elementelor ce-l inconjoara, cum se intampla de exemplu la intrecerile gimnice: desi pentru pugilisti este placut scopul pentru care lupta, adica cununa si onorurile, este totusi dureros sa primeasca lovituri, pentru ca sunt fiinte facute din carne, iar intreaga lor truda le provoaca suferinta; si cum suferintele sunt numeroase, iar scopul pentru care lupta este minor, acesta pare sa nu mai contina nimic placut.
Deci, daca astfel stau lucrurile si in ce priveste curajul, desigur ca moartea si ranile vor fi pentru omul curajos dureroase si nedorite; dar el le indura cu ferminate, pentru ca este frumos s-o faca si pentru ca a nu o face ar fi rusinos. Si cu cat mai desavarsita ii este virtutea, si cu cat este el mai fericit, cu atat mai indurerat va fi in fata mortii; caci viata unui astfel de om merita in cel mai inalt grad sa fie traita, si, constient fiind ca moartea il va priva de bunurile cele mai inalte acest lucru nu poate fi decat dureros pentru el. Dar asta nu-i va diminua catusi de putin curajul, ci poate chiar i-l va spori, pentru ca el prefera acelor bunuri gloria pe campul de lupta.
Deci nu in orice virtute actiunea este insotita de placere, in afara de masura in care ea isi atinge scopul. Dar poate ca nimic nu impiedica faptul ca oameni asemenea celor despre care am vorbit sa fie invinsi de soldati mai putin curajosi si care nu poseda nici un alt bun; caci acestia din urma sunt gata sa infrunte pericolele si chiar sa-si dea viata pentru neinsemnate profituri materiale.
Dar am vorbit destul despre curaj. Din cele aratate pana acum nu este dificil sa-i intelegem, in linii mari, natura.
Pingback: Aristotel, Etica nicomahica - ce-a inteles Gramo (25) « Gramo’s World